Este copilul meu pregatit, cu adevarat, pentru a incepe diversificarea?

Diversificarea poate fi o etapa interesanta, atat pentru tine, cat si pentru bebelusul tau. Esti plina de entuziasm si dornica sa incepi acest capitol nou din viata voastra. Inainte de a incepe diversificarea, iata cateva intrebari la care ar fi bine sa-ti raspunzi, conform ahaparenting.com.

Este copilul meu pregatit cu adevarat pentru a incepe diversificarea?

Inca de pe la varsta de cinci luni unii copii se intind dupa mancare, atunci cand o vad pe mami ca mananca, in timp ce altii arata un dezinteres total fata de continutul farfuriei. Nu trebuie sa te ingrijorezi daca bebelusul tau a ajuns la varsta la care multi incep sa afle gustul fructelor sau legumelor, in timp ce puiul tau pare in continuare mult mai interesat de a fi alaptat. Unii abia in jurul varstei de noua luni incep sa-si arate interesul pentru alta mancare, in afara de minunatul laptic matern.

Studiile arata ca introducerea alimentelor solide mai devreme de varsta de 20 saptamani poate creste riscul aparitiei alergiilor alimentare la copii. Inceperea diversificarii prea devreme ii poate eroda nevoia fireasca a corpului bebelusului de a se hrani si ii poate provoca, in timp, anumite probleme de alimentatie sau de gestionare a greutatii. Preocuparea principala a ta, ca parinte: sa fii atent la semnele pe care ti le arata copilul si sa te asiguri ca ceea ce ii oferi este sanatos si recomandat varstei lui. Discuta cu pediatrul daca te ingrijoreaza acest aspect.

Citeste si: Fainoasele sunt esentiale in diversificare

Ce meniu doresc sa aiba copilul meu?

Raspunsul la aceasta intrebare se decide in familie. Si in fiecare familie e diferit. Parintii sunt responsabili de hrana copilului si ei vor decide, daca aleg sa inceapa diversificarea cu un produs alimentar sau altul, daca isi doresc sa se bazeze pe produse organice, naturale sau considera ca produsele din magazine sunt in regula pentru copil. Tot parintii decid cand vor introduce dulciurile in alimentatia copilului sau alte decizii alimentare.

Cu ce produse alimentare incep diversificarea?

Discuta cu medicul pediatru, tine cont de ultimele studii aparute, fii atent la produsele alimentare cu potentiali alergeni, cere sfatul altor mame, citeste carti despre o diversificare corecta. Informeaza-te cat mai mult!

Citeste si: Nutritie: Diversificarea ca la carte

Care sunt obiectivele mele?

Poate suna ciudat, dar diversificarea nu e doar despre hranirea copilului, ci si despre dezvoltarea lui. El cunoaste gusturi noi, descopera cum anume arata produsele alimentare, ce textura au, invata sa se hraneasca singur, fie daca este vorba sa manance cu manuta (autodiversificarea) sau cu lingurita (diversificarea clasica). Cu cat mai repede copilul invata sa se hraneasca singur, sa aiba control asupra mancarii, cu atat mai bine, spun rezultatele ultimelor studii. Asta nu inseamna ca imediat va sti sa foloseasca lingurita, dar aratandu-i cum si oferindu-i lingurita, putem incuraja folosirea acesteia. De asemenea, il putem lasa sa se joace cu bucati de fructe sau legume moi, dar mereu sub atenta noastra supraveghere! S-ar putea ca la inceput mancarea sa nu ajunga direct in gurita, oricum, faptul ca pare interesat de mancare sau ca isi doreste sa incerce si sa guste singur, deja esti pe drumul cel bun. Bucura-te ca este curios sa o miroasa, sa o pipaie, sa o analizeze, sa o striveasca. Ei bine…poate ajunge ceva din mancare si in gurita.

S-ar putea sa te intereseze si: Diversificarea alimentatiei pas cu pas

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here