Mii de elevi si profesori din 13 scoli tremura de frig

Mii de elevi si profesori din 13 scoli din Galati tremura de frig, deoarece centralele termice cu care sunt dotate scolile si internatele scolare nu pot fi folosite, unitatile de invatamant asteptand autorizatiile pentru racordarea la reteaua de gaze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vezi si O gradinita a fost inchisa. De ce sunt nemultumiti, parintii mai multor copii?

Cele mai mari probleme sunt in cazul elevilor din ciclul primar care invata la scolile din Galati, deoarece copiii racesc rapid, iar parintii sunt nemultumiti.

„A durat montajul, centrala este montata in exterior, am luat toate masurile ca sa nu punem in pericol siguranta elevului. Chiar nu am solicitat aceasta centrala, noi am fost multumiti cu sistemul centralizat”, a declarat directorul adjunct al Scolii Gimnaziale nr. 25, Elena Nastase.

Copiii care au cursuri dimineata sunt imbracati de parinti cu multe haine, aproape ca iarna.

„E imbracata bine. Are haine multe pe ea… de asta o imbracam, sa nu raceasca”, a spus bunica unei eleve de la aceeasi scoala.

Probleme au si elevii de liceu. La Colegiul National Costache Negri din Galati peste 1.100 de elevi stau in frig, pentru ca centrala termica nu are bransament la teava de gaze.

„Licitatia pentru instalarea centralei a fost desfasurata de catre Primaria Galati, in iulie 2017. De atunci s-a incercat sa se obtina toate avizele necesare pentru realizarea bransamentelor. In momentul acesta centrala este pe pozitie, constructia exista si asteptam sa se faca bransamentul la gaz. Bransamentul ni s-a spus ca se va face in noiembrie, probabil spre sfarsitul lui noiembrie, avand in vedere ca toate actele dureaza foarte mult. Nu stiu de ce, probabil ca aceasta este legislatia. Asa cum vedeti, vremea de afara nu mai tine cu noi, speram sa se rezolve. In momentul cand temperaturile vor scadea cu cateva grade, cu siguranta va fi greu de suportat pentru ca este si cladirea de asa natura, spatiile sunt foarte mari, tavanele la inaltime mare si atunci sunt greu de incalzit”, a declarat directorul colegiului galatean, Andra Ionescu.

Citeste si Se scobeste in nas? Isi roade unghiile? Of, aceste obiceiuri deranjante ale copiilor!

Colegiul National Costache Negri are si un internat care ar trebui sa fie incalzit cu centrala termica a scolii. Cum noaptea este frig, elevii cazati in camin au solicitat administratiei paturi si radiatoare.

„Copiii se descurca, va dati seama au halatele de baie, le e frig. Au cerut paturi suplimentare. La momentul acesta nu e de speriat. S-au montat radiatoare in camerele de pe coltul cladirii unde este mai frig, in cele din mijloc e mai ok. Asta este situatia nu avem ce face. Speram ca va fi bine. Anul trecut cred ca la 15 octombrie aveam deja caldura”, a explicat pedagogul Angela Filimon.

Unitatile scolare aflate in aceasta situatie au fost debransate de la reteaua urbana de termoficare dupa ce Primaria a anuntat inchiderea sistemului centralizat din cauza pierderilor si a cheltuielilor de intretinere uriase.

Deoarece municipalitatea a alocat cu intarziere fonduri pentru achizitionarea si montarea de centrale termice, 13 scoli din Galati nu au obtinut inca avizele pentru conectarea la reteaua de gaze, procedurile fiind ingreunate de faptul ca de aceasta activitate nu se ocupa decat o singura firma.

„Nu stiam nici eu, am aflat recent ca in Galati este o singura firma autorizata. In scolile in care s-au montat centrale termice este frig. Centralele sunt inutile pentru ca nu sunt alimentate cu gaze. Se asteapta aceasta conexiune la gaze, asta-i problema, in momentul de fata nu este realizata conectarea la reteaua de gaze. Repet, este o singura firma autorizata la nivelul Galatiului pentru racordul la gaze, aceasta firma nu face fata solicitarilor, sunt foarte multe solicitari in conditiile in care Primaria inchide sistemul centralizat de termoficare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, consilierul local Onut Atanasiu.

Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean spun ca urmaresc subiectul, astfel incat situatia sa fie rezolvata cat mai rapid.

Vezi si 18 morti, majoritatea copii si profesori, in urma inundatiilor

„Scolile ne-au solicitat ajutorul. Au fost discutii, noi insa nu putem sa facem prea multe. Ei trebuie sa faca solicitari la Primarie pentru rezolvarea de urgenta a problemei cu incalzirea. Anul trecut au fost gasite solutii, se vor gasi si anul acesta”, a spus, la solicitarea MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al ISJ Galati, Oana Enache.

La randul lor, reprezentantii Primariei Galati spun ca problema conectarii la reteaua de gaze a scolilor galatene va fi rezolvata in urmatoarele saptamani.

„Se mai lucreaza pentru bransamentele la reteaua de gaze la 13 unitati de invatamant si se preconizeaza ca aceste lucrari se vor termina in luna noiembrie”, a anuntat Biroul de Presa al Primariei Galati.

Primaria Galati a decis sa inchida sistemul centralizat de termoficare, iar clientii retelei urbane au primit ajutoare de la bugetul local in valoare de 3.000 de lei pentru achizitionarea de centrale termice, electrice, panouri radiante, calorifere ori boilere sau orice sistem alternativ de incalzire a locuintei si de producere a apei calde. In paralel, Primaria a demarat un proiect privind transformare punctelor termice din Galati in 24 de microcentrale de cartier alimentate cu gaz care vor produce agent termic pentru aproximativ 7.000 de apartamente si institutii.

Sursa: Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here