415 cupluri s-au inscris in proiectul FIV, in prima luna a programului

415 cupluri s-au inscris in proiectul FIV, in prima luna a programului derulat de catre Primaria Capitalei pentru efectuarea procedurilor, iar peste 200 de dosare au fost deja aprobate si depuse pentru continuarea procedurilor de fertilizare in vitro.

1.000 de cupluri din Bucuresti, cu partenere cu varste cuprinse intre 24 si 45 de ani, se vor califica pentru ajutorul financiar in cuantum de 3.000 de euro din cadrul proiectului FIV (acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucuresti pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro), se arata intr-un comunicat de presa al Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti.

Vezi si Proiectul privind ajutorul pentru fertilizarea in vitro, demarat incepand cu 4 iunie

Suma respectiva va fi acordata sub forma a doua vouchere care se vor elibera simultan beneficiarilor, respectiv unul va fi obtinut in vederea acoperirii tratamentelor medicamentoase cu o valoare de 4.600 de lei iar cel de-al doilea va fi folosit in vederea sustinerii financiare a procedurilor medicale, in cuantum de 9.200 de lei.

„Proiectul <O sansa pentru cuplurile infertile> se deruleaza in farmaciile si in unitatile sanitare specializate in FIV, care, conform regulamentului, au indeplinit criteriile de eligibilitate. Lista acestora este afisata pe site-ul ASSMB (Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti). Tot pe site-ul ASSMB pot fi completate cererile de inscriere”, se mai arata in comunicatul Primariei Capitalei.

Vezi si Peste 160 de cupluri s-au inscris in prima zi in programul „O sansa pentru cuplurile infertile”

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here