Inteligenta emotionala mai importanta decat IQ-ul copilului?

Il invatam pe copil culorile, literele, cifrele, sa spuna poezii. Ii explicam de ce trebuie sa se spele pe manute, pe dinti si de ce trebuie sa aiba grija de el. Dar de ce nu ne concentram pe a-l echipa cum se cuvine si la capitolul educatie emotionala, care i-ar putea imbunatati considerabil calitatea vietii? Afla aici de ce este importanta inteligenta emotionala pentru copil.

Citeste si: Copilul la gradinita: abilitati mai importante decat rezultatele lui academice

Deseori ne gandim ca un copil nu este capabil sa proceseze sau sa inteleaga complexitatea emotionala a acestei lumi. Sau credem ca il protejam daca evitam sa aducem in discutie anumite subiecte, pentru ca acestea pot fi mai putin placute sau prea dificile pentru el. Iar aceasta abordare s-ar putea sa nu fie tocmai una buna.

Creierul copilului se dezvolta fascinant de repede. Copilul observa, raspunde, se adapteaza, invata tot felul de idei pe baza emotiilor pe care le traieste.

Emotiile sunt importante si este esential sa discutam despre emotii inca de la inceput. Chiar din momentul in care copilul incepe sa vorbeasca il putem invata sa identifice si sa comunice ce simte, ce emotii are.

Citeste si: 3 exemple pentru dezvoltarea inteligentei emotionale la copil

Daca i se ofera un mediu securizant, unde emotiile sunt acceptate, intelese si unde se discuta deschis despre trairi si sentimente, atunci copilul se va simti liber sa vorbeasca, sa-si exprime emotiile, sa empatizeze” sustine Lisa Firestone, psiholog clinic.

Atunci cand il invatam si il ajutam pe copil sa-si dezvolte inteligenta emotionala (EQ), sa-si recunoasca emotiile, sa inteleaga de unde vin si cum le poate gestiona, il invatam, de fapt, cele mai importante abilitati pentru ca el sa aiba succes in viata.

Un studiu a aratat ca nivelul de inteligenta emotionala poate prezice in proportie de 54% succesul in viata (relatii, sanatate, eficienta, calitatea vietii etc.). O alta cercetare a aratat ca “tinerii cu un nivel mare de EQ au note mai mari, au o rata mult mai mica de abandon scolar si fac alegeri mai sanatoase”  scrie psychologytoday.com.

Autorul si psihologul Daniel Goleman a revolutionat lumea atunci cand a spus ca inteligenta emotionala ar putea fi chiar mai importanta decat IQ (coeficientul de inteligenta testat clasic).

Potrivit lui Goleman, EQ este alcatuita din 5 componente, si anume:

  • constiinta de sine – cunoasterea si intelegerea propriilor emotii
  • autoreglarea – controlarea propriei stari emotionale
  • motivatia – canalizarea emotiilor in scopul atingerii anumitor scopuri/ sa ai simtul lucrurilor importante in viata
  • empatia – identificarea si descifrarea sentimentelor celorlalti
  • abilitatile sociale – sa contruiesti si sa reusesti sa mentii relatiile cu ceilalti

“Fiecare parinte ar fi bine sa se preocupe de dezvoltarea inteligentei emotionale a copilului, daca isi doreste ca acesta sa aiba succes in viata. Ba chiar mai mult de atat, daca isi doreste un copil fericit” spune Lisa Firestone, psiholog clinic.

Autor: Inga Stoian

S-ar putea sa-ti placa si: Educatia baietilor: unde gresesc mamele? Dar tatii?

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here