Insomnia postnatala: de ce se intampla?

Nu se stie exact daca insomnia postnatala cauzeaza depresia ori invers, insa daca nu poti dormi, chiar si cand micutul tau are un somn linistit, poate fi unul dintre simptomele depresiei postnatale. Cel mai important lucru, in cazul in care te confrunti cu insomnia dupa ce ai nascut, este sa apelezi la un medic specialist. Pe langa aceasta, terapia cognitiv-comportamentala, masajul, tehnicile de relaxare, acupunctura sau ceaiurile din plante pot fi de ajutor in viata mamei.

Intr-un studiu despre nastere, s-a aratat faptul ca 60% dintre mame s-au confruntat cu insomnia in jurul celei de-a 32-a saptamana de sarcina, dar si in urmatoarele opt saptamani dupa ce au nascut.

De altfel, rezultatele au raportat ca durata de somn a mamelor in cea de-a 32-a saptamana de sarcina era de sapte ore si 16 minute, iar dupa nastere somnul acestora a scazut pana la sase ore si 31 de minute in primele opt saptamani si pana la sase ore si 52 de minute in primii doi ani, scrie Mom Junction.

Desi bebelusul are un somn linistit, iar noaptea este fara surprize si, in continuare, nu poti dormi, s-ar putea sa suferi de insomnie postnatala.

Citeste si Depresia este „boala civilizatiei”

Chiar daca insomnia postnatala este un lucru comun care se poate intampla, este necesar sa ceri parerea unui medic specialist pentru a fi tratata cat de curand posibil, fara a se ajunge la alte complicatii, cum ar fi depresia postnatala sau hipertensiunea.

Cele mai comune cauze pentru aparitia insomniei dupa nastere sunt:

Fluctuatiile hormonale pot da batai de cap. Estrogenul creste nivelul de serotonina, acel neurotransmitator care este responsabil de starea de fericire. Prin urmare, nivelul scazut de estrogen poate duce la tulburari de somn care pot fi asociate cu depresia postnatala.

Pentru a-ti creste nivelul de serotonina si, implicit, nivelul bunastarii tale poti consuma un cub de ciocolata (atentie, nu inainte de a te pune la somn), poti face meditatii si exercitii fizice, chiar si imbratisarile celor dragi sunt eficiente in combaterea depresiei. De altfel, poti consuma alimente bogate in acizi grasi esentiali Omega 3 sau iaurt.

„Cea mai mare concentratie de serotonina se gaseste in intestine, nu in creier”, explica dr. Joseph Mercola, autor al cartii „Vindecare fara efort”, citat de Adevarul, de aici pornind ideea ca problemele digestive pot afecta starea de spirit.

Dupa nastere, anumiti hormoni ai corpului vor incerca sa elimine lichidul suportat (retinut) inca din perioada de sarcina. Excesul de transpiratie din timpul noptii este inconfortabil, acesta fiind unul dintre motivele insomniei.

De altfel, dupa nastere poti simti diferite emotii, cum ar fi anxietatea, stresul ori stari obsesiv-compulsive. Aceste stari de spirit pot produce schimbari ale somnului.

De asemenea, cel putin in primele saptamani dupa nastere, somnul este intrerupt de alaptatul bebelusului. Se poate intampla sa nu mai poti adormi dupa ce ai hranit bebele.

Citeste si Canta-i bebelusului ca sa depasesti mai usor depresia postnatala!

Cele mai comune simptome ale insomniei postanatale sunt:

  • Stari emotionale fluctuante;
  • Stare de iritabilitate extrema;
  • Stare de tristete coplesitoare;
  • Anxietate severa.

Ce poti face in acest caz?

Sunt cateva solutii care te-ar putea ajuta in ceea ce priveste insomnia postnatala, si anume:

  1. Poti dormi in acelasi timp cu bebele tau;
  2. Mergi la somn devreme. Chiar daca nu poti adormi imediat, incearca cateva tehnici de relaxare, cum ar fi o baie fierbinte sau consumul de ceai din plante pentru a te linisti si pregati pentru somn;
  3. Imparte responsabilitatile cu partenerul de cuplu/sotul tau. Explica-i cat de important este pentru tine ca acesta sa preia din responsabilitatile tale, cum ar fi schimbatul scutecelor sau hranirea bebelusului atunci cand este lapte pus deoparte pentru micut;
  4. Intelege si accepta ritmul de somn al copilului tau. La inceput, bebelusul se va trezi de cateva ori in noapte, dar cu timpul aceste momente se vor rari. Observand si analizand ritmul lui de somn, iti vei putea planifica mai bine si orele tale de somn;
  5. Mentine stresul deoparte! Sunt numeroase tehnici de relaxare, de destresare, cum ar fi meditatia, o plimbare in parc sau ascultarea unei melodii favorite;
  6. Ai grija la cantitatea de cafeina consumata! Daca nu poti inlatura cafeina de tot din obiciurile tale zilnice, atunci doar o ceasca cu cafea pe zi este de ajuns;
  7. Evita televizorul sau internetul cu o ora inainte de a te pune la somn. Laptop-ul, telefonul mobil, televizorul nu fac altceva decat sa stimuleze ativitatea cerebrala si, astfel, sa iti perturbe linistea somnului. In urma unor cercetari, lumina acestor aparate si gadget-uri scad nivelul de melatonina, cel care controleaza si regleaza ritmul somnului;
  8. Include in rutina ta zilnica tehnici de relaxare, cum ar fi respiratia profunda. Exercitiile pentru relaxarea muschilor te pot linisti si, ulterior, poti adormi.

In cazul in care nu se vad ameliorari ale simptomelor, poti incerca remediile naturale, cum ar fi ceaiul de musetel ori ceaiul de lavanda.

In urma unor studii privind perioada postnatala, s-a descoperit ca femeile care au consumat, timp de doua saptamani, ceai de musetel au avut o calitate a somnului mai buna. In plus, s-au atenuat simptomele depresiei. Asemenea ceaiului de musetel, si cel de lavanda este cunoscut pentru proprietatile sale pozitive asupra starii de spirit a mamei.

Alte remedii pot fi acupunctura, masajul corporal, suplimentul de minerale, cum ar fi magneziul si fierul, ori terapia cognitiv-comportamentala, potrivit Mom Junction.

Rezultatele unui studiu au aratat ca, in urma terapiei cognitive-comportamentale, s-a imbunatatit calitatea somnului si comportamentul mamelor care sufereau de insomnie si depresie.

Nu exista o certitudine daca depresia cauzeaza insomnia ori invers, desi neputinta de a adormi, chiar si atunci cand bebele tau doarme linistit, s-ar putea sa faca parte dintre simptomele unei depresii postnatale. Cel mai indicat este sa ceri o parere specializata.

De asemenea, privarea de somn si insomnia postnatala sunt doua aspecte diferite. Privarea de somn este cauzata de stimuli din exterior, de pilda, poti avea vecini galagiosi ori poti lucra pana la ore tarzii. Insomnia postnatala apare in conditii ideale pentru somn, chiar daca este liniste in camera, precizeaza Mom Junction.

Perioada postnatala poate aduce cu sine diferite emotii care se manifesta diferit de la o persoana la alta. Nu este cunoscuta cauza exacta a problemelor emotionale, ci se considera ca mai multi factori, precum cei sociali si cei biologici, pot ajuta la declansarea problemelor emotionale. Mai multe detalii, poti vedea aici.

Citeste si Tratamente alternative pentru depresia postnatala

Autor: Andreea Borcila

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here