Trei medalii de argint si o medalie de bronz la Olimpiada Europeana de Fizica

Lotul olimpic de fizica al Romaniei a obtinut trei medalii de argint, una de bronz si o mentiune de onoare la Olimpiada Europeana de Fizica, desfasurata la Riga, in Letonia, in perioada 31 mai-4 iunie. Olimpicii sunt elevi ai liceului de Informatica din Capitala.

Vezi si Elevii romani au obtinut 9 premii la Olimpiada Internationala de Limba franceza

,,Lotul olimpic de fizica al Romaniei si-a trecut in palmares patru medalii (trei medalii de argint si o medalie de bronz), precum si o mentiune de onoare la a III-a editie a Olimpiadei Europene de Fizica (EUPhO), care s-a desfasurat la Riga (Letonia), in perioada 31 mai – 4 iunie 2019’’, se arata intr-un comunicat de presa al MEN.

Potrivit sursei citate, elevii Stefan Dolteanu, Ionel-Emilian Chiosa si Iosif Theodor au fost premiati cu medalii de argint, elevul Vasile Mihai, cu medalie de bronz, iar eleva Sabina Dragoi a primit mentiunea de onoare. Totodata, olimpicul Stefan Dolteanu a obtinut un premiu special pentru cel mai bun experiment din concurs. Olimpicii sunt elevi ai Liceului Teoretic International de Informatica Bucuresti.

,,Lotul olimpic a fost coordonat de prof. Adrian Dafinei de la Facultatea de Fizica din cadrul Universitatii Bucuresti si prof. Delia Davidescu de la Liceul Teoretic International de Informatica Bucuresti. Secretarul de stat, Irina Elisabeta Kovács, a reprezentat Ministerul Educatiei Nationale la ceremonia de premiere, tarii noastre revenindu-i onoarea de a gazdui cea de-a IV-a editie a Olimpiadei Europene de Fizica, in mai 2020”, se mai precizeaza in comunicat.

Pentru organizarea urmatoarei editii a Olimpiadei Europene de Fizica, Ministerul Educatiei Nationale va beneficia de sprijinul Facultatii de Fizica, din cadrul Universitatii Bucuresti, si de colaborarea Institutelor de Fizica.

,,In organizarea olimpiadei, Ministerul Educatiei Nationale va beneficia de sprijinul Facultatii de Fizica din cadrul Universitatii Bucuresti, precum si de colaborarea cu Institutele de Fizica de pe platforma Magurele: Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara „Horia Hulubei”, Institutul National pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei, Institutul de Fizica Atomica, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor”, completeaza reprezentantii ministerului Educatiei.

,,Cu acest prilej, secretarul de stat Irina Elisabeta Kovács a avut intrevederi cu ministrul educatiei din Letonia, Ilga Šuplinska, precum si cu secretarul de stat Līga Lejiņa. In cadrul intalnirilor s-au discutat aspecte referitoare la cooperarea in domeniul educatiei dintre Romania si Letonia, precum si modalitatile de modernizare a sistemelor de invatamant din ambele tari”, se arata in acelasi document.

La revenirea in tara, lotul olimpic a fost intampinat de catre ministrul Educatiei Nationale, Ecaterina Andronescu, care i-a felicitat.

Citeste si Iohannis catre elevii de la Olimpiada de Matematica: Voi veti face…

Sursa: Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here