Toaleta ecologica prea aproape de gradinita. Copiii nu pot incepe anul scolar acolo

Prescolarii gradinitei din Posada, judetul Prahova, vor incepe anul scolar in alta cladire, pentru ca gradinita lor are sala prea mica, iar toaleta ecologica este prea aproape de gradinita. Alte opt scoli au ramas fara autorizatie sanitara, deoarece nu au apa sau toaletele sunt in curte.

Citeste si Toaleta din lemn in curtea scolii

In Prahova sunt 9 unitati scolare neautorizate sanitar din mai multe cauze: lipsa apei in localitate, apa necorespunzatoare din punct de vedere bacteriologic sau grupuri sanitare in curte.

Potrivit situatiei intocmite la nivelul Prefecturii, la Scoala Gimnaziala Mehedinta, grupul sanitar exterior este deteriorat, peretii sunt degradati, iar apa nu exista. La Gradinita Posada din Comarnic curtea interioara nu este amenajata, sala de clasa este prea mica, iar toaleta ecologica este amplasata prea aproape de cladire.

In Magura, scoala si gradinita au grupuri sanitare in curte si nu exista apa.

„Scoala si gradinita din Manesti, sat Zalhana, nu puteau fi autorizate sanitar din cauza faptului ca apa furnizata nu corespunde din punct de vedere bacteriologic. Pentru ambele cladiri exista contract in derulare privind lucrari de alimentare cu apa potabila si pana la finalizarea lucrarilor, Primaria va asigura apa cu ajutorul unor dozatoare omologate, apa proprie fiind folosita doar pentru toalete. Gradinita din satul Seciuri, comuna Sotriile avea aceeasi problema, dar a fost inlocuita teava de apa si in urma analizelor a rezultat ca apa se incadreaza in parametrii. Pentru siguranta, analizele vor fi repetate inainte de inceperea noului an scolar. La scoala primara si gradinita din Lopatnita, precum si la scoala primara si gradinita Magura, din comuna Soimari, unde apa curenta lipsea, iar grupurile sanitare erau in curtea unitatilor, au fost finalizate investitiile privind amenajarea cladirilor, a grupurilor sanitare interioare, inclusiv alimentarea cu apa curenta, urmand a fi semnat procesul verbal de receptie a lucrarilor”, a informat Prefectura Prahova.

Cei 10 copii care mergeau la gradinita Posada din Comarnic vor invata in alta locatie, pana la remedierea deficientelor constatate de DSP Prahova. Primaria Comarnic a cerut Consiliului Judetean Prahova fonduri pentru amenajarea curtii interioare si a grupurilor sanitare. Din punct de vedere al securitatii la incendiu din 897 de cladiri, 52 sunt in curs de autorizare/avizare.

Sursa: Mediafax

Citeste si Scoala in 2018 in Gorj: toaleta in fundul curtii

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here