Sprijin financiar pentru montarea de aparate dentare fixe copiilor intre 10 si 17 ani

Primaria Capitalei vrea sa ofere un sprijin financiar de 990 de lei copiilor cu varste intre 10 si 17 ani care au nevoie de aparat dentar fix, potrivit unui proiect de hotarare aflat pe ordinea e zi a sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB).

Vezi si Elevii din Bucuresti cu probleme dentare ar putea primi bani pentru consultatii stomatologice si aparate ortodontice

Programul este o continuare a celui aprobat deja prin hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, prin care elevii din Capitala intre 7 si 16 ani primesc vouchere de 750 de lei pentru montarea de aparate dentare mobile.

„Proiectul sustinut de Primaria Municipiului Bucuresti de aplicare de aparate ortodontice mobile, realizat prin Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala „Dr. Dan Theodorescu”, a avut o adresabilitate foarte mare inca din primele zile (in primele 3 zile au fost inregistrate aproximativ 300 de solicitari). In urma consultatiilor efectuate de medicii stomatologi implicati in acest proiect, a reiesit ca aproximativ 50% dintre copiii cu anomalii de dentitie ar avea nevoie de aparate ortodontice fixe”, se arata in expunerea de motive a proiectului.

Propunerea se adreseaza copiilor cu varste intre 10 si 17 ani, care au probleme dentare. Acestia pot obtine, pe baza recomandarii medicului stomatolog din cabinetele scolare sau din alte cabinete specializate privind aplicarea unui aparat ortodontic fix, acest sprijin financiar de 990 lei.

„Obiectivul proiectului il reprezinta prevenirea afectiunilor dentare pentru mentinerea unui organism sanatos printr-o solutie de tratament minim invaziva care corecteaza probleme dentare deseori ireversibile, dar care pot fi tratate ortodontic cu rezultate spectaculoase, prin aplicarea de aparate ortodontice fixe copiilor cu varste intre 10 si 17 ani din Bucuresti”, se mai arata in expunerea de motive a proiectului.

Bugetul pe anii 2018-2020 al proiectului, denumit „Smile”, este de 34.853.000 lei.

Vezi si Dosarele pentru aparatele ortodontice destinate elevilor din Capitala pot fi depuse

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here