Ultimul copil decedat din cauza rujeolei era vaccinat, dar avea sistemul imunitar foarte slabit

Ultimul copil decedat din cauza rujeolei era imunizat impotriva bolii, dar pe fondul unor probleme la sistemul imunitar, vaccinul nu si-a facut efectul, a declarat Alexandru Rafila, presedintele Societatii de Microbiologie, precizand ca daca ar fi fost acoperire vaccinala, acel copil nu ar fi murit.

„Este vorba despre un copil de 4 ani, care a fost vaccinat impotriva rujeolei. Din antecedente, era un copil care avea mai multe afectiuni, care afectau inclusiv calitatea raspunsului imun. (…) Deci era vorba despre o persoana cu o imperfectiune a sistemului imun, care s-a manifestat atat in cazul bolii, dar si probabil in cazul vaccinarii incat chiar daca a fost vaccinat cu multiple de anticorpi din nefericire exista si astfel de situatii. Nu este niciun vaccin perfect care sa dea o protectie de 100%. Daca am fi avut acoperire nationala a vaccinarii, acest copil nu s-ar fi imbolnavit”, a explicat Alexadru Rafila, in cadrul unei dezbateri pe tema imunizarii.

Presedintele Societatii Romane de Microbiologie a precizat ca, initial, primele teste facute copilului au fost negative in ceea ce priveste rujeola, ulterior fiind nevoie de repetarea investigatiilor.

Vezi si Un bebelus de zece luni, suspect de rujeola, a murit la Iasi

Potrivit datelor Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului National de Sanatate Publica, numarul total de cazuri confirmate cu rujeola in Romania raportate pana vineri, 27 aprilie 2018, este 12.648, din care 50 de decese.

Cel de-al 50-lea deces datorat rujeolei, confirmat prin izolare virala, a fost raportat la un copil in varsta de patru ani avand o doza de vaccin ROR in antecedente, din judetul Iasi.

In ultima saptamana, au fost raportate inca 280 de cazuri nou confirmate in 15 judete si in municipiul Bucuresti, cele mai multe cazuri fiind inregistrate in judetele Bacau (97), Constanta (41), Vrancea (40), Iasi (22) si Vaslui (20).

Din totalul cazurilor de rujeola, peste 8.000 au fost inregistrate la copii cu varste de pana in patru ani, iar alte aproximativ 2.200 au fost raportate la copii care au intre 5 si 9 ani.

Vezi si Sunt sincope in aprovizionarea cu vaccinuri, inclusiv cu ROR

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here