MEN, dupa greselile din manualele de biologie: A fost constituita o comisie pentru a stabili vinovatii

Ministerul Educatiei precizeaza, dupa greselile aparute in manualele de biologie pentru clasa a VI-a, ca la nivelul institutiei a fost constituita o comisie de cercetare pentru a stabili persoanele responsabile de situatia creata, precizand ca in scoli va fi realizata si trimisa o erata tiparita.

„Avand in vedere greselile sesizate in cele doua manuale scolare aferente disciplinei de BIOLOGIE (clasa a VI-a), Ministerul Educatiei Nationale aduce urmatoarele clarificari: Variantele digitale corectate ale acestor doua manuale scolare vor fi postate pe platforma manuale.edu.ro, cu celeritate, astfel incat sa poata fi utilizate de elevi si profesori din prima zi de scoala. Totodata, va fi realizata si trimisa in scoli o erata tiparita. La nivelul MEN, a fost constituita o Comisie de cercetare pentru a stabili persoanele responsabile de situatia creata, institutia urmand a lua ulterior masurile legale ce se impun”, a transmis Ministerul Educatiei Nationale, intr-un comunicat de presa remis MEDIAFAX.

Vezi si Directorul Editurii Pedagogice, Maria Nistor, la audieri in Parlament

Ministerul precizeaza ca in baza contractului subsecvent semnat intre Ministerul Educatiei Nationale si Editura Didactica si Pedagogica S.A., EDP s-a obligat sa „realizeze cu profesionalism obligatiile asumate in conformitate cu standardele de editare si tipografice in vigoare, specifice manualelor scolare, respectiv sa asigure protejarea drepturilor de proprietate intelectuala, tehnoredactarea, conceptul grafic, verificarea de forma si continut, realizarea manualelor digitale, inclusiv interactive, reproducerea in format tiparit si electronic, editarea manualelor, traducerea in limbile minoritatilor nationale si livrarea manualelor la sediile Inspectoratelor Scolare judetene/al Municipiului Bucuresti”.

„Totodata, potrivit contractului de prestari servicii incheiat de CNEE cu evaluatorii si in conformitate cu angajamentul individual, evaluatorii isi asuma responsabilitatea pentru calitatea activitatii desfasurate. Aceeasi responsabilitate a fost asumata si de avizatorul stiintific. Pentru evitarea unor astfel de situatii regretabile, procedura de realizare a manualelor scolare va fi revizuita si imbunatatita, inclusiv prin introducerea unei etape suplimentare de verificare a variantelor finale ale manualelor scolare, la nivelul inspectoratelor scolare, prin inspectorii de specialitate”, potrivit sursei citate.

Ministerul Educatiei Nationale mai arata ca a intreprins, pana in prezent, toate demersurile si a respectat toate procedurile aplicabile pentru a asigura manuale scolare la inceputul anului scolar 2018-2019.

Una dintre greselile care apar in manualul de biologie este la capitolul legat de inima si ficat, unde organele sunt reprezentate gresit.

Sursa: Mediafax

Vezi si Ministerul Educatiei a cerut Editurii Didactice si Pedagogice retiparirea manualului de Geografie pentru clasa a VI-a

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here