O fetita si mama ei, atacate si ranite de o ursoaica

O fetita si mama ei au fost atacate si ranite de o ursoaica, in timp ce se aflau cu oile la pascut in comuna Vizantea-Livezi, din judetul Vrancea. Cele doua au fost transportate la spital.

Potrivit autoritatilor din comuna, incidentul a avut loc vineri dimineata. Ursoaica a atacat prima data copilul, in varsta de 11 ani, dar interventia mamei i-a salvat viata. Fata a scapat cu cateva rani, insa femeia a fost muscata de picioare si a ajuns in stare grava la spital.

Citeste si O fetita a hranit un urs din mana, riscandu-si viata

„Vineri dimineata s-a intamplat, nu in padure, ci foarte aproape de localitatea Livezi, este un teren in extravilanul localitatii. Femeia era cu oile pe deal, cu ea era si fata ei de 11 ani. Ursul a muscat-o pe mama in zona picioarelor, pe fetita a muscat-o de spate. Ele au tipat si au avut noroc ca ursoaica era cu puii. Puii au fugit si ursoaica s-a luat dupa ei. Cele doua victime au fost transportate la spitalul din Vidra cu masina viceprimarului. Era mult sange, cand a ajuns la spital femeia nu a mai putut sa mearga, ii amortisera picioarele”, a declarat una dintre angajatele Primariei Vizantea-Livezi.

Localnicii spun ca din cauza ursilor le este frica sa mai iasa din case. In zona in care au fost atacate mama si fiica, in primavara, un urs a omorat un barbat. De asemenea, joi seara un alt urs a intrat in mai multe gospodarii. Astfel de vizite nedorite se intampla frecvent, spun localnicii.

„Tot acolo, in primavara, un urs a omorat un barbat. Ulterior, s-au organizat vanatori, nu stim daca au prins ursul ucigas. Noua ne este frica, aseara, de exemplu, un urs a intrat intr-o casa. Lumea este speriata, ursii trec frecvent prin gradini. Anul acesta nu prea au ce sa manance in padure si coboara in sate”, s-a plans o localnica.

Dupa ultimele incidente, localnicii vor solicita autoritatilor sa elibereze o autorizatie de impuscare a ursilor periculosi.

Sursa: Mediafax

Vezi si „Ursule brun, ursule brun, tu ce vezi?”, o carte clasica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here