Ghiozdanul nu trebuie sa cantareasca mai mult de 10% din greutatea elevului

ghiozdan

Deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raetchi a depus in Parlament o propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr. 1/2011 a educatiei nationale prin care greutatea ghiozdanului transportat zilnic de elev sa nu fie mai mare de 10% din greutatea corporala a acestuia.

”Prezenta propunere legislativa prevede amendarea Legii Educatiei Nationale prin introducerea unui nou articol, astfel incat “volumul si greutatea manualelor, rechizitelor si a altor materiale necesare in procesul didactic, transportate zilnic de elevi la scoala si de la scoala, vor fi adaptate capacitaţii de efort fizic a elevilor, iar greutatea acestora nu va depasi 10% din greutatea corporala a elevului. (…) Este evident ca greutatea ghiozdanelor nu este adaptata capacitatii de efort fizic corespunzatoare varstei copiilor si tinerilor si creste riscul aparitiei deformarilor de coloana vertebrala. Pe termen lung, specialistii sustin ca se poate ajunge pana la afectarea aparatului locomotor, a celui respirator si chiar a sistemului nervos”, se arata in proiectul de lege depus.

Vezi si Conferinta Nationala „Independenta! Reusesc!”, in campania Omul din Spatele Autismului

Initiatorul sustine ca elevii transporta zilnic o greutate aproape dubla fata de greutatea lor si ca este necesar sa ii protejam.

”Pentru a-i proteja pe elevi, tot mai multe scoli au decis sa achizitioneze dulapuri, pentru ca fiecare copil sa isi poata depozita materialele necesare activitatii scolare zilnice (carti, caiete, culegeri, echipament sportiv), dar acestea sunt mai degraba exceptia si nu regula. De exemplu, un elev de clasa primara poate avea un ghiozdan cu o greutate cuprinsa intre 4 si 7 kg in conditiile in care greutatea maxima recomandata pentru un copil de 7-11 ani nu ar trebui sa depaseasca 2,5 -3kg”, sustine Raetchi in expunerea de motive.

De asemenea, articolul adaugat prevede ca unitatea de invatamand este obligata sa asigure spatii unde elevii sa isi poata depozita manualele si rechizitele necesare, pentru a nu le mai transporta.

”Unitatile didactice de invatamant preuniversitar trebuie sa asigure fiecarui elev in parte spatii speciale, cu acces individual, pentru depozitarea manualelor, rechizitelor si a altor auxiliare didactice, inclusiv in afara orelor didactice”, prevede art 84, al.2.

Vezi si Doi copii din Romania participa la programul international „Fotbal pentru Prietenie”

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here