Unde ii poti organiza copilului o petrecere aniversara?

Da, petrecerile copiilor de ziua de nastere se realizeaza, de obicei, acasa alaturi de mici prieteni, de parinti si de multe cadouri. Cum ar fi daca ai alege o alta locatie unde sa se distreze copilul impreuna cu tovarasii lui? In oricare alta zi, prietenii de familie te pot vizita acasa, ceea ce va insemna pentru cei mici acelasi loc, aceleasi obiceiuri „de rutina”, aceeasi atmosfera si… aceleasi fete cunoscute. E minunat ca o petrecere aniversara sa fie, de data aceasta, diferita: altfel distractiva si altfel organizata!

Opera Comica pentru Copii (OCC)

OCC este o institutie culturala publica, apartinand Primariei Generale din Bucuresti, fiind condusa de soprana Felicia Filip. La Opera Comica pentru Copii, fiecare detaliu al evenimentelor are in vedere atentia oganizatorilor. Prin urmare, exista o linie fina intre educatie si joaca astfel incat copii vor invata sa iubeasca arta, fara sa se plictiseasca. Sa nu uitam ca OCC organizeaza si petreceri aniversare pentru copii, o idee originala venita din partea iubitorilor de frumos.

Aventura Parc

Acest tip de petrecere organizata de Opera Comica pentru Copii din Bucuresti se refera la o aniversare plina de aventura, copiii bucurandu-se astfel de trasee prin copaci, tiroliana, perete cu escaladari, de un spatiu de petrecere, plus cadouri pentru fiecare dintre participanti.

Escape Room

Cui nu-i plac activitatile dinamice si interesante? OCC pune la dispozitie doua camere de evadare, si anume „Cavalerul Harap Alb” si „Punguta cu doi bani”, plus spatiul de petrecere si cadourile pentru fiecare dintre participanti. Varsta minima de participare este 7 ani+.

Spectacol, plus tur in spatele cortinei

Si in acest caz, pe langa aceasta experienta noua, copiii au spatiul lor de petrecere si cadouri pentru fiecare dintre ei.

Pretul pentru petrecere este de 50 lei/bilet pentru minimum 10 participanti.

Astfel, petrecerile se desfasoara in weekend, intre orele 10-13 si intre 16-19.

Rezervarile se fac cu sapte zile inainte de eveniment, timp in care parintii copilului se vor ocupa de aprovizionarea petrecerii cu dulciuri si suc.

Citeste si Da o petrecere pentru micut, oferindu-i „baby shower“!

Oraselul Cunoasterii este primul centru de stiinta pentru copii din Romania. Cei mici pot explora, se pot distra si invata in acelasi timp. Totodata Oraselul Cunoasterii dispune de mediul, de spatiile si de servicile necesare pentru organizarea unei petreceri stiintifice. Atunci cand vremea este frumoasa, evenimentele se pot desfasura in aer liber. De altfel, exista o sala de petrecere care poate fi inchiriata pentru trei ore si amenajata in functie de pasiunile copilului.

Vlad, fiul Danei Rogoz si al lui Radu Dragomir, a avut parte de o petrecere aniversara la Oraselul Cunoasterii. Mamica a povestit pe blogul sau personal care au fost avantajele organizarii unei petreceri in acest centru stiintific pentru copii:

„Spatiul de explorat/jucat e foarte generos, cu o multime de incaperi. Dar e un spatiu inchis, deci indiferent cat ar explora micutii, efectiv nu au cum sa ajunga in strada. Exista o multime de aparate, care sa satisfaca atat copiii mici (cum sunt cele cu apa…), cat si pe cei mari. Ba chiar si pe parinti!  Au o sala separata pentru petreceri, unde copiii si parintii pot sta la mese. Poti sa iti aduci mancarea ta si doar bautura (ape, sucuri) sa o iei de la ei. Dupa ora 5 jumate, spatiul se inchide pentru public, asa ca raman doar invitatii tai (…)”, a povestit Dana Rogoz.

Cei de la Blu Party te vor ajuta sa-ti alegi locatia si accesoriile potrivite pentru petrecerea aniversara a copilului tau. In functie de bugetul pe care ti l-ai propus, consultantii Blu Party iti vor oferi cele mai bune sfaturi cu privire la planificarea evenimentului pentru copii.

Citeste si Varsta potrivita pentru locuri de joaca si tort personalizat

Clown Party

Aceasta firma organizeaza diferite pachete de servicii in functie de preferintele copilului si prietenilor sai. Petrecerile aniversare pot fi cele clasice, cu animatori, baloane si activitati distractive, dar si cu tematica specifica, cum ar fi evenimentul care va implica personajul Vampirina, Mickey si Minnie Mouse, Olaf din desenul animat „Frozen” si multe altele. In functie de numarul de participanti si de cerintele parintilor, poti vedea costurile aici.

Petreceri Haos

Ai auzit de club pentru copii si adolescenti? Dar ca varsta minima este de sapte ani? Nu te speria, petrecerea aniversara organizata de cei de la Club „Haos” va contine jocuri gratuite pentru copii (console video, dartz, air hockey etc.), suc, muzica, internet, in plus accesoriile party sunt din partea Clubului „Haos”, doar tortul fie il vei aduce tu, fie il poti comanda prin intermediul celor de la Haos. Pachetele promotionale difera intre ele si pornesc de la 600 de lei, in cazul unei petreceri aniversare la care iau parte 15 copii.

Enjoy Party

Organizeaza petreceri aniversare pentru copii oriunde iti doresti fie ca este vorba despre spatiul de acasa, fie ca ti-ai ales deja un alt spatiu unde sa se desfasoare evenimentul. Cei de la Enjoy Party se ocupa de decorarea spatiului, de distractia copiilor, de muzica, de realizarea materialelor foto-video, de suprize, de alegerea cadoului, in functie de pachetul promotional ales.

Citeste si Distractie la preturi excelente

Autor: Andreea Borcila

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here