,,Print si cersetor “, o noua premiera la Opera Comica pentru Copii

Toamna premierelor continua la Opera Comica pentru Copii cu un nou spectacol pentru cei mici. In zilele de 9, 10 si 11 noiembrie, Primaria Capitalei, prin Opera Comica pentru Copii (OCC), prezinta premiera baletului ,,Print si Cersetor”, in regia si coregrafia lui Catalin Caracas, dupa celebrul roman al lui Mark Twain.

Citeste si: Festivalul International de Teatru pentru Copii aduna reprezentatii din toata Europa
Cei mici, insotiti de familiile lor, sunt invitati in Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, unde vor avea ocazia sa se bucure de un regal de balet, dar si sa invete lectii valoroase despre viata din minunata poveste a Printului si a Cersetorului. In luna noiembrie, spectacolul ,,Print si Cersetor” are programate 19 reprezentatii.

,,«Print si Cersetor» este o frumoasa poveste despre curiozitate, prietenie si curaj – toate trasaturi atât de specifice copilariei. Iar când „povestitorii” sunt chiar doi copii, actiunea este si mai interesanta! Si Printul, si Cersetorul vin in fata noastra cu dorinta de a ne impartasi ceea ce stiu ei mai bine: bucuria de a schimba viata cuiva – in cazul Printului – respectiv demnitatea cu care primeste sansa oferita – in cazul Cersetorului. Toate acestea se intâmpla pe scena Operei Comice pentru Copii intr-un balet spectaculos si jucaus, care capteaza atentia tuturor iubitorilor de dans. Muzica vesela, coregrafia antrenanta si scenografia deosebita ne poarta pe tarâmul unde visurile se implinesc, intr-unul dintre cele mai iubite balete românesti!”, a spus Felicia Filip, directorul general al Operei Comice pentru Copii.

Regizorul spectacolului ,,Print si Cersetor”, dl. Catalin Caracas a declarat: ,,Toate spectacolele au ceva aparte, toate pornesc de la punctul 0 si cresc asemenea unui copil, iar la deschiderea cortinei te desparti de copilul pe care l-ai crescut timp de zeci de ore in sala de repetitii si mai apoi pe scena, ca sa il lasi sa-si traiasca viata, iar spectatorul sa plece cu el in suflet”.

Continua proiectul ,,Micii Jurnalisti”

Un al proiect al Operei Comice pentru Copii, programul ,,Micii Jurnalisti”, continua cu ocazia avanpremierei si premierei spectacolului de balet ,,Print si Cersetor”. Copii cu vârsta intre 7 si 12 ani, care doresc sa experimenteze cum este sa fii jurnalist cultural, sunt invitati sa trimita, pâna miercuri, 7 noiembrie, pe adresa [email protected], un scurt video sau un scurt text in care sa spuna ce spectacol al Operei Comice le place si de ce sau ce spectacol si-ar dori sa vada. Filmuletul sau textul trebuie sa fie insotit de numele complet al micului jurnalist aspirant si vârsta. Micii jurnalisti care vor fi selectati vor primi pe e-mail invitatia cu 2 locuri disponibile! Cele mai bune articole pe care le vor scrie micii jurnalisti dupa experienta de la avanpremiera vor fi publicate in Revista OCC si pe pagina de Facebook a institutiei. Programul „Micii Jurnalisti” se desfasoara la Opera Comica pentru Copii din stagiunea 2016-2017 si pâna acum peste 100 de copii au luat parte la spectacole, la turul din spatele cortinei si la conferintele de presa cu echipele de creatie si artistii care au urmat dupa premiere.

In luna noiembrie, peste 100 de spectacole la Opera Comica pentru Copii!

Echipa Operei Comice pentru Copii a pregatit in luna noiembrie peste 100 de spectacole pentru cei mici. In zilele de 10, 11, 17 si 18, povestea faimoasa a doi prieteni necuvântatori, ,,Onix si Barton”, va putea fi urmarita la Sala UnderGrant. Insotiti de papagalii Max si Mix, catelul vagbond Barton si pisicuta Onix, care s-a pierdut de familia ei, trec printr-o serie de peripetii in orasul aglomerat si descopera lectii valoroase despre familie, prietenie, singuratate, iubire si rezistenta.

Tot in aceste zile, in Salonul Mozart, Opera Comica pentru Copii va invita sa descoperiti instrumentele muzicale, prezentate pe intelesul celor mici in concertul lectie ,,Orchestra Lui Nino”. Copiii vor putea participa si la jocuri interactive prin care vor descoperi ce instrument muzical li se potriveste.

Opera Comica pentru Copii este o institutie publica de cultura condusa din anul 2014 de catre soprana Felicia Filip. Datorita unicitatii sale in lume prin segmentul de public caruia i se adreseaza, Opera Comica pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar in stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentatii, dintre care 11 premiere.

Citeste si: Copiii sunt spectatori de weekend ai Festivalului Amim’est 2018

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here