Ancheta dupa ce o asistenta medicala s-a rastit la o adolescenta bolnava

O ancheta a inceput la Spitalul Judetean din Drobeta Turnu Severin, dupa ce o asistenta medicala s-a rastit la o adolescenta bolnava. Aceasta a fost filmata cand s-a rastit la fata bolnava si la mama acesteia. „Alte calmante nu mai am ce sa iti fac, copilule, intelegi? Vrei sa te omor eu?”, ii spune asistenta tinerei.

Citeste si Ancheta dupa decesul unui bebelus de 6 luni

Incidentul a avut loc in urma cu doua nopti. Fata de 16 ani, internata pentru un consult de ortopedie pediatrica avea dureri, iar mama ei a solicitat in repetate randuri ajutor de la asistenta. Initial cadrul medical a anuntat-o pe apartinatoare ca o da afara din spital, iar apoi a strigat la pacienta „alte calmante nu mai am ce sa iti fac, copilule, intelegi? Vrei sa te omor eu?”.

Ancheta de la spital a pornit dupa ce imaginile cu asistenta  medicala care tipa la pacienta au fost publicate in presa. Pe imagini se poate observa cum mama pacientei merge la asistenta si o roaga sa vina pentru ca ii este rau fetei. „Nu am ce sa ii fac si o sa chem gardienii sa va scoata afara, daca nu va potoliti”, este reactia cadrului medical.

Asistenta continua discutia si ii cere femeii sa paraseasca spitalul, pe motiv ca ar fi agitat toti pacientii internati in acea sectie. Cand ajunge la patul fetei, asistenta incepe sa strige la pacienta: „Daca nu te potolesti, o sa chem medicul, o sa te duca in terapie, am reclamatii, alte calmante nu mai am ce sa iti fac, copilule, intelegi? Vrei sa te omor eu?”

Reprezentantii unitatii medicale sustin ca adevarul este la mijloc si ca in momentul in care a intrebat-o daca vrea sa o omoare, asistenta s-ar fi referit la faptul ca deja ii daduse prea multe calmante si exista riscul unei supradoxe.

„A inceput o ancheta interna, urmeaza sa vedem ce s-a intamplat de fapt deoarece, ca in toate aceste filmari, adevarul este la mijloc. Pacienta respectiva primise o multime de tranchilizante si apartinatoarea insista sa i se mai faca pentru ca o doare. Era 2 noaptea, va dati seama, era munca pe acolo, fiind sectie de chirurgie si probabil asistenta a fost putin mai nervoasa. Si cand i-a zis ca vrea sa o omoare, de fapt nu a fost ideea ca sa o omoare pe ea, ca sa ii faca tranchilizante fara recomandarea doctorului, pentru ca apartinatoarea a solictat acest lucru vreo doua ore”, a declarat purtatorul de cuvant al spitalului, Cristian Jianu.

Potrivit acestuia, a fost inceputa o ancheta si raspunsul va veni in cateva zile. Tot atunci vor fi stabilite si masurile care se vor lua.

„Incidentul a avut loc acum doua zile, pacienta are 16 ani si urma ca a doua zi sa o vada ortopedul de copii care nu era de garda, banuindu-se o afectiune pe articulatia respectiva, coxofemurala dreapta”, a declarat Cristian Jianu.

Citeste si Ancheta la Spitalul Judetean Baia Mare in cazul unui bebelus nascut…

Pacienta este in continuare in spitalul din Drobeta Turnu Severin si starea ei nu s-a agravat, sustin sursele citate.

Presedintele Asociatiei  Nationale pentru Protectia Pacientilor despre reactia asistentei medicale

Presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor, Vasile Barbu, a catalogat drept neprofesionist si inacceptabil modul in care asistenta medicala s-a rastit la  fata bolnava internata la Spitalul Judetean din Drobeta Turnu Severin.

„Ea putea sa mearga la medicul de garda sa-l anunte ca pacienta a depasit pragul durerii cu calmantele pe care i le administra si atunci putea suspecta o afectiune mai grava sau o complicatie aparuta intre timp”, spune Vasile Barbu.

El sustine ca asistenta medicala in cauza trebuia sa comunice in aceasta speta cu medicul de garda. „Din pacate, asistentele medicale, de cele mai multe ori, mai ales in orasele de provincie unde un medic de garda face pe tot spitalul garda si de multe ori este din afara spitalului, nu este din spital, comunicarea dintre medicul de garda si asistentele medicale de pe sectie este una foarte proasta, uneori aproape deloc”, a precizat presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor.

Unul dintre motivele invocate de Vasile Barbu in sensul aparitiei unor astfel de cazuri este existenta unei comunicari defectuase intre asistentele medicale si medicul de garda, care ar trebui sa lucreze impreuna. „Medicii de garda se rastesc la asistentele medicale, ca de ce ii deranjeaza. Sau daca asistentele medicale insista pe un caz, bineinteles ca le descurajeaza ca pe viitor sa mai anunte cand un pacient are o problema si de multe ori au fost probleme grave, s-au soldat cu decese pentru ca nu s-a intervenit la timp”, spune Vasile Barbu.

El a precizat faptul ca asistenta medicala surprinsa in timp ce se rastea la o fetita internata si mama acesteia lucreaza intr-un astfel de mediu, in care practica comunicarii nu este una uzuala. „Asistenta medicala si aici se vedea, ca lucra intr-un mediu in care se obisnuia ca medicul de garda sa nu comunice cu asistenta medicala”, mentioneaza Barbu.

Presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor a concluzionat spunand ca o serie de cauze cumulate in timp au dus la cresterea incidentei acestor cazuri de comportamente necorespunzatoare.

„Cauza reala, pe de o parte este indisciplina personalului medical si lipsa de educatie profesionala in relatia cu pacientul direct, pe de alta parte cutuma care s-a creat printr-o garda si o comunicare defectuoasa in timpul garzii si modul de relationare intre medicul de garda si asistentele de pe sectie. Acestea sunt timorate de multe ori”, a conchis Barbu.

Pintea, despre asistenta care s-a rastit la bolnava

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a declarat, ca din pacate, „acesta nu a fost un test”. Ea a facut prin aceasta referire, trimitere la masura „pacientului misterios”.

„Ceea ce mi-ati aratat dumneavoastra e o situatie reala care a fost sesizata si sunt convinsa ca cei care urmaresc acest caz, adica Directia de Sanatate Publica Judeteana, va lua niste masuri, pentru ca are competente pe verificarea actului medical”, a spus ministrul, potrivit Digi 24.

Sorina Pintea a facut prin aceasta declaratie trimitere la masura „pacientului misterios”, aprig dezbatuta si contestata in ultimele zile in spatiul public. „Pacientul misterios nu este trimis in spital doar sa verifice daca se ia spaga, asa cum fals s-a spus, ci pentru a verifica modul de comportament al personalului medical, respectarea regulilor, procedurilor, protocoalelor, tot ce tine de un act medical de calitate”, a conchis ministrul Sanatatii.

Sursa: Mediafax

Vezi si Asistenta medicala filmata in timp ce brusca un bebelus cu paralizie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here