De ce ne comportam cu copiii diferit decat o facem cu adultii? Felul in care un copil interactioneaza cu ceilalti este important. El invata, de mic, cum trebuie sa se comporte cu alti oameni, ce este si ce nu este in regula sa faca, precum si care sunt limitele pe care ar trebui altii sa le respecte.
Stim foarte bine ca spatiul personal si deciziile unui adult trebuie respectate. Dar de ce nu aplicam aceleasi principii si in cazul copilului? De ce fortam copiii sa faca aceste lucruri?
Citeste si: 13 lucruri pe care parintii puternici din punct de vedere mental nu le fac!
Bineinteles ca, in cazul copilului exista anumite situatii in care trebuie sa ne exprimam noi parerea pentru el, pentru ca inca este in proces de crestere, dezvoltare, cunoastere si inca nu are acea experienta pentru a face alegeri informate. Cu toate acestea, depasim atat de des si atat de usor unele limite pe care ar trebui sa le respectam atunci cand este vorba despre copii.
Cei mai vulnerabili in acest sens sunt copiii cu varsta cuprinsa intre 2 si 10 ani, potrivit practicalparenting.co.au. Ar trebui sa fim mai atenti in cazul lor, atunci cand este vorba despre respectarea alegerilor si spatiului personal.
Ii fortam sa dea pupici!
“Da-i un pupic… matusii de-a doua de-a mamei, care a venit tocmai de la tara, special pentru tine si uite ce jucarie frumoasa ti-a adus!”
Minunat! Apreciem vizita, efortul pe care l-a facut matusa de-a doua de-a mamei, dar si ca i-a oferit jucaria aceea frumoasa, dar acest lucru nu inseamna deloc ca trebuie sa manipulam copilul (pentru ca da, asta suntem tentati sa facem!) si sa-l fortam (da, asta facem!) sa primeasca matusa recompensa dorita, sub forma de pupic din partea micutului, mai ales daca vedem ca el nu se arata deloc interesat de a-i oferi pupici.
Daca tu, adultul, simti nevoia sa o pupi pe matusa, este alegerea ta, dar nu insista atunci cand este vorba despre copil.
Matusa va intelege. Daca nu va intelege, atunci s-ar putea ca rarirea vizitelor acesteia sa fie o decizie destul de inteleapta.
Citeste si: Parenting pozitiv: cum il inveti sa fie responsabil pentru propriile actiuni?
Ii fortam sa faca lucruri pe care nu si le doresc!
,,Ii spui bunicului poezia de la serbare?” si copilul recita. ,,Dar unchiului ii spui poezia?” de dragul tau, copilul recita, din nou, poezia. ,,Uite si matusa Maria vrea sa mai auda o data poezia!” si copilul recita deja plictisit, pentru a nu stiu cata oara “poezia aceea de la serbare”, pe care se intreaba, in gand, de ce oare a invatat-o, pentru ca acum este terorizat de toti din cauza ei?
Atentie! Si altii au tentativa sa depaseasca anumite limite!
,,Spune-mi o poezie”, ,,canta-mi un cantecel”, ,,numara in engleza” tot insista cu diverse cerinte o cunostinta care ne vizita zilele trecute. Copilul: ,,sunt cam obosit…”. Adultul in cauza tot continua sa-i ceara micutului diverse lucruri, probabil pentru propriul amuzament, iar copilul i-a spus: ,,nu vreau sa-ti mai spun, ma duc sa ma joc”.
Bun raspuns, copile! Ma bucur ca ai invatat sa-ti trasezi limitele!
Autor: Inga Stoian
Citeste si: Nu-ti pedepsi copilul, arata-i consecintele actiunilor!
