Senatul a votat in unanimitate, modificarea Legii educatiei nationale nr.1/2011, care va defini, preveni si interzice violenta psihologica, adica bullying-ul, in spatiile destinate educatiei, precum scolile si gradinitele. Demersurile Asociatiei Parintilor Isteti si Itsy Bitsy FM, coodonatori ai campaniei de prevenire a bullying-ului, inca din 2017, au fost sprijinite de deputatii Andrei Pop si Petre Florin Manole, care au depus in mai 2018 in Parlament, initiative legislative care vizeaza reglementarea bullying-ului, ca violenta psihologica.
Citeste si: Despre scoala din Romania si diversele forme de bullying
Legea Educatiei, modificata in Parlament defineste ca violenta psihologica-bullyingul, care este actiunea sau seria de actiuni fizice, verbale, relationale si/sau cibernetice, intr-un context social dificil de evitat, savarsite cu intentie, in mod constant si repetat, care implica un dezechilibru de putere, care are drept consecinta atingerea demnitatii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, indreptate impotriva unei persoane sau unui grup de persoane si vizeaza aspecte de discriminare si excludere sociala, care pot fi legate de apartenenta la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala, sau la o categorie defavorizata ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuala, caracteristicile personale, actiune sau serie de actiuni, comportamente ce se desfasoara in unitatile de invatamant si in toate spatiile destinate educatiei si formarii profesionale. In modificarea legii educatiei este prevazuta si posibilitatea ca cei implicati in actiuni de bullying, atat agresorii, cat si victimele, sa beneficieze de asistenta si evaluare psihologica.
„Am pornit aceasta campanie strategica nationala de constinetizare, prevenire si interventie in caz de bullying in urma cu un an, ca urmare a datelor ingrijoratoare in materie de bullying in Romania. Dar mai ales din cauza mesajelor primite de la copii, care se simt singuri, neajutati si neintelesi de adulti in fata injuraturilor, agresiunilor emotionale sau fizice, poreclelor dureroase, luptelor de putere la care sunt supusi in mod repetat in mediul scolar ne-au impresionat si ne-au mobilizat sa actionam. Ma bucur mult ca vocea copiilor s-a facut auzita si de aceasta data si bullyingul este reglementat. Acum urmeaza sa invatam sa depistam si sa prevenim bullying-ul in randul copiilor.” declara Nadia Tataru, cofondatoare a Itsy Bitsy FM si presedinta Asociatiei Parintilor Isteti, initiatoare a campaniei nationale de prevenire a bullying-ului.
Efectele bullying-ului sunt dezastruase in dezvoltarea copiilor, atat emotional cat si educational. Copiii care joaca orice rol in episoade de bullying – victime, agresori sau martori pot experimenta scaderea increderii in sine, depresia, abandonul scolar, scaderea rezultatelor la invatatura, ajungandu-se uneori si la sinucideri.
”Cand am inceput munca la proiectul de modificare a Legii Educatiei Nationale, am avut tot timpul in minte frecventa mare a stirilor care prezentau filmulete cu elevi agresati fizic sau verbal si apoi postate pe diferite platforme sociale. Sigur ca autoritatile reactionau in aceste cazuri, dar, in lipsa unui instrument legislativ care sa le ofere mijloacele de a preveni un astfel de comportament si de a lua masurile care se impun, nu se putea face prea mult. Acum am reusit sa umplem acest vid legislativ”, a declarat deputatul Andrei Pop, co-initiator al proiectului legislativ.
”Ma bucur ca au inteles colegii din Camera Deputatilor (287 de voturi Pentru si 0 Abtineri) si Senat (96 de voturi Pentru si 0 Abtineri) importanta acestei modificari legislative. Astfel legea a trecut in forma agreata impreuna cu specialistii, asociatiile implicate in actul educational si reprezentanti ai institutiilor publice. Voi urmari indeaproape punerea in aplicare a prevederilor legale, incepand cu elaborarea metodologiei privind prevenirea si combaterea violentei psihologice-bullying. Pentru ca imi doresc ca aceasta lege sa fie functionala si dreptul la demnitate al copiilor sa fie protejat fara exceptii”, a declarat la randul sau, Petre Florin Manole, de asemenea co-initiator al proiectului legislativ.
Initiativa legislativa a propus aceasta definitie a bullying-ului rezultata in urma mai multor mese rotunde de lucru, organizate de Asociatia Parintilor Isteti si Itsy Bitsy FM. La discutii care au participat reprezentanti ai statului si ai societattii civile, in campania de prevenire a bullyingului implicandu-se reprezentanti din Parlament, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Tineretului si Sportului, Avocatul Poporului, Serviciul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din Politia Capitalei, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie, CMBRAE, Colegiul Psihologilor, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Consiliul National al Elevilor, Ambasada SUA in Romania, Organizatia Salvati Copiii, Asociatia Telefonul Copilului, UNICEF, Crucea Rosie, Federatia Tinerilor din Constanta, Ana Maria Diceanu, mediator Bruno Demaille, lingvista Dana Papadima etc.
In paralel cu demersurile legislative de reglementarea a bullying-ului, Asociatia Parintilor Isteti si Itsy Bitsy FM au sustinut o campanie de constientizare si preventie a fenomenului si organizeaza conferinte si workshopuri la care au participat deja sute de cadre didactice. Acestea au ales sa se specializeze in prevenirea bullying-ului constientizand faptul ca dezvoltarea emotionala si academica a copiilor are la baza mentinerea unui mediu armonios, fara bullying.
La nivel european, Romania se situeaza pe locul 3 in ceea ce priveste bullyingul in clasamentul celor 42 de tari in care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).
De asemenea, studiul ”Bullying-ul in randul copiilor. Studiu sociologic la nivel national realizat de catre Organizatia Salvati Copiii , a scos in evidenta o serie de date ingrijoratoare:
- 1 din 4 copii era umilit in mod repetat la scoala, in fata colegilor;
- 1 din 5 copii umilea in mod repetat un alt copil la scoala;
- in mod repetat, in scoala, 3 din 10 copii erau exclusi din grupul de colegi;
- 1 din 6 copii era batut in mod repetat;
- 7 din 10 copii au fost martorii unei situatii de bullying in mediul scolar.
Citeste si: Bullying-ul in scoala: agresorul, victima si martorul