De ce copilul nu mananca? De ce nu are pofta de mancare?

Iti doresti un copil care mananca sanatos, atat cat trebuie, creste si se dezvolta frumos, care are o relatie buna cu hrana: nu trebuie sa-i iei farfuriile din fata, pentru ca mananca “prea mult”, dar nici sa nu te rogi de el la fiecare masa sa manance “macar ceva”. De ce copilul nu mananca? De ce nu are pofta de mancare?

Citeste si: Copilul nu ia in greutate: care sunt cauzele?

Adevarul este urmatorul: atunci cand unui copil ii este foame, acesta va manca in primele 10 minute, spun specialistii. In multe situatii insa parintii nu au incredere in apetitul copilului, in abilitatea lui de a recunoaste semnalele propriului corp, atunci cand ii este foame sau cand s-a saturat.

Si uite asa incepe mituirea, insistatul presiunile din partea parintilor.

“Orice truc citit de prin carti este folosit in acest demers de a hrani copilul, de a-i da sa manance mai mult, doar ca toate acestea devin foarte stresante pentru toti”, sustine Ellyn Satter, psihoterapeut si specialist in nutritie. Iata de ce este stresant: parintii nu-si ating obiectivul “de a-si hrani cum trebuie copilul”, iar micutul cu siguranta nu va dobandi acea abilitate de a-si asculta semnalele oferite de corp, atunci cand este vorba despre senzatiile de foame si de satietate.

Citeste si: Cum invatam toddlerii si prescolarii sa manance sanatos?

Stresul din timpul meselor

Paradoxal, in multe situatii, in ciuda tuturor insistentelor din partea parintilor, copilul ajunge sa manance din ce in ce mai putin, tocmai din cauza stresului care vine in jurul fiecarei mese.

Copilul devine anxios din cauza acestor “valuri” de presiuni venite din partea parintilor, iar fiecare masa o va asocia cu ceva neplacut, deranjant, stresant. In concluzie, anxietatea ii va reduce pofta de mancare.

Ce inseamna “mananca suficient”?

“Intotdeauna am fost intrigata atunci cand parintii spuneau ca puiul lor nu mananca “destul”. Cum poate cineva sa spuna ce inseamna “destul” pentru altcineva? Pofta de mancare variaza de la o masa la alta, de la o zi la alta. Daca un copil creste, ia in greutate, se dezvolta, inseamna ca mananca “destul” pentru  nevoile sale individuale”, spune Ellyn Satter, autoarea unor carti de nutritie pentru copii si parinti (n.a: “Child of Mine: Feeding with Love and Good Sense” , “Secrets of Feeding a Healthy Family: How to Eat, How to Raise Good Eaters”, How to Cook, How to Get Your Kid to Eat: But Not Too Much” etc).  

Trebuie sa avem incredere in apetitul copilului.

Un bebelus stie de cat lapte are nevoie. Il hranim atunci cand ii este foame, iar atunci cand este satul, pur si simplu, iti arata ca nu mai vrea sa manance. “Atunci cand nu-l lasam pe copil sa decida, cat si cand sa manance, acest lucru poate interfera cu abilitatea lui fireasca de a-si recunoaste semnalele de foame si de satietate ale corpului sau”, sustine cunoscutul psihoterapeut.

Copilul va primi mesajul ca parintii nu au incredere in abilitatile lui de a-si recunoaste semnalele corpului, iar in scurt timp, nici el nu va avea incredere ca mai stie sa le recunoasca.

Toate acestea pot duce spre doua fenomene ingrijoratoare: fie copilul incepe sa manance mai mult decat este cazul, fie micutul mananca mult mai putin decat ar trebui.

Autor: Inga Stoian

Citeste si: Cum inveti copilul sa manance sanatos?

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here