Cea de-a patra editie a Festivalului Opera Copiilor (FOC), organizat de Opera Comica pentru Copii, are loc in perioada 29 mai – 3 iunie, in curtile interioare si in cele trei sali ale institutiei bucurestene, si va include spectacole, activitati si surprize speciale pentru cei mici.
Timp de sase zile, in curtile interioare si in cele trei sali ale institutiei din Calea Giulesti nr. 16, copiii se vor putea bucura de o multime de spectacole, de activitati si surprize pregatite special pentru ei cu ocazia Zilei Copilului, de la Aventura Park si expozitii cu pesti si fluturi vii pana la povesti care vor fi citite de artisti, solisti si sportivi renumiti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Vezi si De 1 iunie mai multe activitati dedicate copiilor in Parcul Tineretului
Intre 1 si 3 iunie, Opera Comica pentru Copii a pregatit unele dintre cele mai indragite spectacole din repertoriul propriu, dar si cea mai asteptata premiera a acestei stagiuni: musicalul „Sunetul Muzicii”, in regia si coregrafia lui Razvan Mazilu. Celebrul musical, de Richard Rodgers si Oscar Hammerstein, va avea cate doua reprezentatii pe zi pe scena Salii Mari a Operei Comice pentru Copii, in zilele de 1, 2 si 3 iunie. Spectacolul are o durata de 150 de minute, cu o pauza, si este recomandat copiilor cu varsta de peste 7 ani. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.
Pe parcursul intregului Festival Opera Copiilor, intreaga familie se va putea bucura de o multime de activitati cu intrarea libera: jocuri, concursuri si campionate de oratorie, de sah, Kendama, Quoridor sau King Domino, ateliere de pictura si desen. Cei mici se vor putea distra in voie la piscina cu bile si la Aventura Park, cu o tiroliana de 50 de metri, perete de escalada, patru tobogane gonflabile si un balon cu aer cald. Echipa Operei Comice ii invita pe copii si pe adulti deopotriva sa viziteze cele doua expozitii interactive cu acvarii cu pesti exotici si cu fluturi vii, cea din urma fiind amplasata pe acoperisul cladirii. Odata ajunsi aici, vizitatorii vor putea sa priveasca cerul si stelele cu ajutorul telescoapelor profesionale amplasate cu aceasta ocazie pe acoperisul Operei Comice pentru Copii.
In cadrul FOC va fi deschis si un targ educational, cu peste 50 de expozanti, iar in fiecare zi copiii vor putea asculta povesti citite de artisti renumiti, printre care soprana Felicia Filip, campioana olimpica, mondiala si europeana la spada Loredana Dinu si dirijorul Corului National de Camera „Madrigal-Marin Constantin”, Anna Ungureanu. Lor li se vor alatura solistele Margareta Paslaru, Paula Seling, Lucia si Teodora Buciu, jurnalistele Larisa Popa si Cristina Herea, actritele Marcela Motoc si Camelia Varga si solistul Fang Shuang, care au acceptat invitatia Operei Comice si vor citi povestile lor preferate copiilor, intr-un spatiu prietenos, amenajat in Curtea Medievala.
Opera Comica pentru Copii este o institutie publica de cultura aflata in subordinea Primariei Capitalei si a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, condusa din anul 2014 de soprana Felicia Filip. Opera Comica pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori, iar pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate peste 600 de reprezentatii, dintre care 19 premiere.
Vezi si 1 iunie, sarbatoarea copiilor
Sursa: Mediafax.ro