Copilul are nevoie de momente petrecute în liniște, așa cum are nevoie și de cele de joacă

Foto: www.verywellfamily.com

Toți avem nevoie ca pe parcursul unei zile să avem câteva momente de respiro, de liniște, nu-i așa? Momente în care să reușim să ne relaxăm, să ne reechilibrăm emoțiile, să facem ceva care să ne detensioneze. Bine, acum că suntem părinți, am zice cu toții în cor ”DA, avem nevoie de somn! Acum!”. De acord, somnul este bun, dacă este posibil, dar știai că și acele câteva momente petrecute în liniște ne pot ajuta? Și nu doar pe noi, ci și pe copil sau copiii noștri.

Atunci când vorbim despre momente de liniște pentru un copil, ne și imaginăm imediat o casă în care este liniște, iar un copil doarme, și așa au și părinții un pic de relaxare. Află aici ce înseamnă, de fapt, acele momente de liniște pentru un copil.

Este vorba despre a-i acorda copilului o scurtă perioadă de timp în care nu doar că se odihnește din punct de vedere fizic (și nu ne referim neapărat de somn, mai ales dacă este vorba despre un preșcolar sau școlar care poate nu mai vrea de ceva timp să doarmă la prânz…), ci are parte și de o oarecare odihnă emoțională, psihică.

”Ca terapeut în practica de familie, recomand să programați zilnic timp de liniște pentru copii, deoarece îi ajută să se reseteze și să se reîncarce emoțional, ceea ce este necesar pentru a-i ajuta să-și gestioneze emoțiile și să gestioneze frustrările. Timpul de liniște îi ajută, de asemenea, pe copii să treacă prin acele zile mai aglomerate, mai dificile, având suficientă forță și energie, care să se potrivească și intensa curiozitate pe care o experimentează în copilărie” explică Stacie Poxdol, terapeut la motherly.com.

Odihna este esențială pentru creșterea și dezvoltarea corpului (fie că este vorba despre somn sau acele momente pe care copilul le petrece în liniște), motiv pentru care grădinițele (și afterschool-urile) au în program întotdeauna o anumită perioadă de timp special pentru acest lucru.

În plus, timpul petrecut în liniște îl poate ajuta pe copil să gestioneze mai bine factorii de stres cu care se întâlnește pe parcursul zilei.

Explică-i că are nevoie, spre exemplu, de 30 de minute petrecute în liniște, iar pentru a face lucrurile mai ușoare, setează o alarmă veselă. În momentul în care va auzi acea alarmă timpul petrecut în liniște s-a terminat.

Dacă nu doarme, ce alte idei de a petrece timpul în liniște ar fi?

  • Să coloreze/să deseneze/să picteze.
  • Oferă-i o carte interesantă, spre exemplu o enciclopedie, pe care să o răsfoiască (chiar dacă doar se uită la imagini).
  • Poate să facă un puzzle,
  • Are voie să contruiască ceva din piesele de lego etc.
  • Iar o idee bună ar fi ca în timp ce se ocupă cu una dintre aceste activități, să audă muzică liniștitoare în surdină.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here