Exista mai multe situatii in care copilul dezvolta alt tip de atasament decat cel sigur. Potrivit psihologului Alexandra Pantea, specializata in lucrul cu copiii mici, atasamentul nesigur se poate forma la copiii adoptati, sau la copiii pentru care mama nu a fost prezenta fizic si psihic in primii ani de viata.
„Acest lucru se poate intampla, in cazul mamelor care aleg sa se reintoarca la serviciu la scurt timp dupa nastere; sau, daca mama sufera un eveniment traumatic in primii 2 ani de viata ai copilului (un deces in familie, un divort, etc), caz in care, desi prezenta fizic, poate sa nu fie disponibila mental si emotional. Aici conteaza foarte mult si cum se raporteaza mama la evenimentul traumatic, nu este obligatoriu ca relatia cu copilul sa aiba de suferit, aceasta se intampla doar daca mama este foarte afectata si ramane fara resurse afective pentru copil”, a precizat psihologul.
Vezi si Alimentatia si principalii nutrienti pentru sustinerea imunitatii
”Exista un atasament primar si unul secundar. Cel care afecteaza cel mai puternic copilul este atasamentul primar. In general acesta este fata de mama, din diverse motive: nasterea, alaptarea copilului, s.m.d. Iar atasamentul secundar apare fata de tata, care are un rol foarte important in socializarea copilului, in conectarea lui cu lumea mai larga decat caminul familial; tatal furnizeaza aventua si explorare in relatia cu lumea.”
Daca in acei primi ani legatura nu s-a sudat fizic si emotional, mai tarziu pot sa apara probleme in dezvoltarea emotionala a copilului. Cum va fi abordata tema in terapie? „Copilul va trai prin joc, chiar daca intr-un cadru simbolic, acele experiente de ingrijire de care are nevoie pentru a merge mai departe, pentru ca dezvoltarea lui sa se deblocheze”, spune Alexandra Pantea.
Cum remarci daca copilul are un atasament nesigur?
”Atasamentul sigur este cel in care copilul se simte confortabil si apropiat de mama, dar in acelasi timp se simte in siguranta sa exploreze si mediul din jur. Aceasta inseamna ca este deschis relatiilor cu alte persoane si mersului in alte locuri (gradinita, scoala), dar o prefera in mod evident pe mama. In atasamentul anxios, copilul se agata foarte mult de mama, vrea sa stea doar impreuna cu mama si refuza sa exploreze „lumea”. Aceasta poate fi observat inclusiv fizic, in spatii noi, sau in interactiunea cu alti copii. „Din observatiile mele, din lucrul direct cu familiile, aceste reactii sunt foarte mult alimentate si de catre propria anxietate a parintelui”, spune Alexandra Pantea.
Atasamentul ambivalent este cel in care apar reactii de apropriere/respingere (pe de o parte cauta prezenta si apropierea parintelui, dar cand sunt impreuna apar tensiuni si conflicte). Pot aparea comportamente de provocare, sau de „taxare” a parintelui, fie prin acting out, fie prin replici dureroase pentru parinte. De exemplu, „nu imi place sa desenez cu tine, imi placea mai mult cu vecina”, spune copilul, dupa ce pana in acel moment, a intrebat incontinuu de mama, etc. Oricum, daca exprima asa ceva, este foarte bine, pentru ca insemana ca are curajul sa semnaleze aspecte legate de relatie.
Vezi si Psihoterapia pentru copii, o ”joaca” foarte serioasa
Atasamentul evitant poate fi confundat de unele persoane cu atasamentul sanatos. Copilul pare a fi foarte independent. Insa difera de atasamentul sanatos prin aceea ca nu cauta apropierea mamei, nu se simte foarte confortabil in relatie cu aceasta, iar de regula mama simte ca nu sunt foarte conectati (comunicarea, jocul impreuna „nu se leaga”, sunt anevoioase), explica psihologul. De regula parintele intuieste ca exista o problema, doar ca este nevoie sa ia decizia de a repara.
In atasamentul dezorganizat, nu doar ca mama nu reuseste sa furnizeze un sentiment de siguranta, dar este ea insasi sursa nesigurantei. Si atunci copilul nu mai stie catre cine sa se indrepte, are nevoie de un sprijin pentru a explora lumea exterioara plina de surprize, dar persoana care trebuie sa-i fie sprijin este ea insasi plina de imprevizibil si/sau agresivitate. Acestea sunt cazuri grave si este obligatoriu sa urmeze atat copilul, cat si mama un demers terapeutic individual.
Cum se formeaza un atasament sigur?
Dincolo de indeplinirea nevoilor de baza, copilul/bebelusul are nevoie sa fie oglindit de parinte, non verbal, si verbal, in joc, si sa i se raspunda intr-un mod care este acordat la ce a exprimat el; are nevoie sa experimenteze a fi in acelasi ritm cu celalalt (fizic, prin miscare de leganat, topait, etc, dar si vocal). Astfel, copilul se simte vazut si auzit, si apare „dansul relatiei”.
Vezi si Alergiile – cauze psiho-emotionale?