In Romania, un copil din patru se naste in saracie, motiv pentru care Cutia Bebelusului ar fi mai mult decat binevenita si necesara. Asociatia Samas, initiatoarea proiectului Cutia Bebelusului, isi propune ca pana la finalul anului sa distribuie 2000 de cutii romanilor care au nevoie de ele, iar in 2020 sa dubleze numarul acestora. Adina Gheorghe, Responsabil proiecte sociale si fundraising, Asociatia Samas ofera mai multe detalii despre cutia bebelusului, ce contine, cat costa, care este lista maternitatilor partenere si in ce fel va reusi sa scada mortalitatea infantile in Romania implementarea acestui proiect.
Evenimentul La ce sa te astepti – cu Heidi Murkoff care va avea loc pe 2 noiembrie 2019, la Grand Cinema & More, sala Epika, intre orele 10 -13 este organizat de Asociatia SAMAS. Fondurile obtinute din vanzarea biletelor se directioneaza catre programul social CUTIA Bebelusului.
Proiectul „CUTIA Bebelusului”, initiat de Asociatia Samas, este preluat dupa modelul unui program asemanator din Finlanda. Care a fost „click-ul” care v-a determinat sa parcurgeti aceleasi etape?
CUTIA Bebelusului dupa modelul finlandez implementat in Romania ca proiect social de un ONG (si nu de un guvern, asa cum se intampla in celelalte tari ale lunii), este continuarea fireasca a misiunii si viziunii Asociatiei SAMAS – aceea de a creste gradul de educatie pre si post natala in randul cadrelor medicale si in randul parintilor, cu accent pe sanatatea mamei si a sugarului. Obiectivele noastre de a creste rata de alaptare exclusiva, informarea corecta a mamelor despre procesul nasterii, imbunatatirea starii de sanatate a mamei, dar si a bebelusului, printr-o nutritie echilibrata atat in timpul sarcinii, cat si postnatal se pot indeplini prin implementarea conceptului CUTIEI Bebelusului. A fost un moment in evolutia Asociatiei in care, dupa trainingul unui numar de peste 800 de cadre medicale, dupa crearea singurei retele nationale de educatori perinatali (din randul asistentilor medicali si moaselor), specializati in educatia prenatala si postnatala, in nutritia mamei si copilului, sa constientizam ca ceea ce finlandezi au lansat acum peste 81 de ani se poate aplica si la noi, prin Asociatia SAMAS.
Care sunt asemanarile si care sunt deosebirile in ceea ce priveste CUTIA Bebelusului din Finlanda versus Romania?
In Finlanda mama se inscrie in programul CUTIA Bebelusului in timpul sarcinii. Orice mama din Finlanda beneficiaza de sprijinul material in anumite conditii. In primul rand aceasta trebuie sa se prezinte la medic pentru monitorizarea sarcinii, apoi sa urmeze cursurile gratuite de pericultura. In maternitate mama va primi cutia, echipata astfel incat sa devina primul pat al bebelusului pentru primele trei luni, impreuna cu produse de imbracaminte si igiena pentru copil. Asociatia SAMAS acorda CUTIA Bebelusului mamelor din familii defavorizate, in maternitatile partenere Asociatiei, cu conditia ca acestea sa accepte instruirea din partea educatorilor perinatali pe parte de ingrijire a bebelusului si consilierea pentru initierea in alaptare. CUTIILE sunt aproape identice in Romania si Finlanda. Noi punem accent si pe educarea mamei oferind in plus teste de sarcina, prezervative, teste de infectii urinare.
Cum pot lua legatura femeile gravide minore, cele din mediile defavorizate cu Asociatia SAMAS si cum pot intra in posesia CUTIEI Bebelusului?
In acest moment, programul de sprijin prin CUTIA Bebelusului se desfasoara in maternitatile din comunitatile pentru care am reusit sa gasim sponsori pentru a sustine programul. Ne dorim sa ajutam cat mai multe mame din mediile defavorizate, in special mamele minore, si facem eforturi pentru a convinge autoritatile locale sa sustina proiectul din bani publici. Sunt cateva primarii din tara care deja au discutat proiectul in consiliile locale. Sunt cateva care ne-au anuntat sustinerea proiectului in anul fiscal urmator, 2020. Important este sa afle despre program cat mai multe autoritati locale, cat mai multi asistenti sociali care isi desfasoara activitatea in maternitati si sa transmita mai departe nevoia lor catre educatorii perinatali din reteaua nationala a Asociatiei SAMAS. Prin educatorii perinatali putem sa sustinem partea de educatie pentru mame, CUTIA Bebelusului fiind cea care prin care putem sa aducem informatii esentiale in familii si sprijini dezvoltarea sanatatii sugarului.
Care sunt conditiile pe care trebuie sa le intruneasca gravida pentru a putea primi „CUTIA Bebelusului”?
Beneficiarele Programului Social SAMAS si ale Cutiei Bebelusului sunt femei in situatii dificile de viata:
- Familii cu venitul mediu/membru familie sub 500 lei
- Victime ale violentei in familie
- Mame tinere: sub 18 ani
- Femei din case de protectie, centre de ingrijire a copilului etc.
- Femei in situatii de risc (discriminate etnic, disponibilizate etc.)*
* indeplinirea conditiilor pentru primirea in mod gratuit a cutiei bebelusului, a cursurilor de ingrijire a bebelusului si a consilierilor in alaptare se va face prin prezentarea unor documente doveditoare stabilite pentru fiecare caz in parte.
Aveti o lista a maternitatilor din orasele retelei Asociatiei Samas care au implementate proiectul „CUTIA Bebelusului”? Care este aceasta lista?
Proiectul a fost implementat ca proiect pilot in 22 de maternitati din 19 orase: Timisoara, Zalau, Brasov, Cluj Napoca, Dr. Tr. Severin, Medgidia, Bacau, Iasi, Moinesti, Harsova, Bistrita, Botosani, Baia Mare, Buftea, Focsani, Bucuresti, Piatra Neamt, Rosiori de Vede, Pitesti.
In ce masura va scadea mortalitatea infantile in Romania implementarea acestui proiect si in cat timp?
Asa cum s-a intamplat si in Finlanda si in alte tari in care proiectul a fost implementat, siguranta si igiena de care se bucura cel mic precum si notiunile de ingrijire, initierea in alaptarea si continuarea acesteia exclusiv timp cat mai indelungat, pana la 6 luni, cresc mult sansele de supravietuire ale copiilor. Raportul UNICEF confirma faptul ca 80% dintre decesele nou-nascutilor pot fi prevenite din educatie. Nu este deloc de neglijat acest procent si ne canalizam eforturile pentru ca informatiile corecte, transmise cu empatie si profesionalism de educatorii perinatali SAMAS sa ajunga la cat mai multe mame. Programele noastre de educatie se desfasoara in maternitati, gratuit pentru parinti, chiar daca nu pot fi insotite mereu de CUTIA Bebelusului.
Ce contine CUTIA Bebelusului in Romania?
- Saltea, cearsafuri, pilota, patura
- Produse de ingrijire pentru copii
- Produse de ingrijire si de igiena pentru mama si copil
- Scutece si jucarii
- Produse de imbracaminte bebelus 1-3 luni
- Lanolina pura si tampoane pentru sani
- Pasta si periuta de dinti pentru mama
- Prezervative, teste de sarcina, teste de infectii urinare pentru mama
Care este capacitatea SAMAS de a sustine acest proiect? Cate astfel de cutii pot fi date pe an? Care sunt asteptarile dvs.?
In conditiile in care in Romania 41,7% dintre copii se nasc si traiesc in saracie (conform datelor UNICEF), CUTIA Bebelusului ar trebui sa ajunga macar la acesti copii. Vorbim practic despre 41,7% dintre copiii care se nasc la noi in tara, dintr-un total aproximativ de 190.000 de copii anual. Eforturile pe care noi le facem pentru a gasi finantare – din surse private, pana acum, si din surse ale administratiilor locale, pe care le vom accesa in continuare – ne fac sa speram ca pana la finalul anului vom distribui 2000 de cutii, iar anul viitor speram sa dublam numarul acestora.
Cine si cum va poate ajuta in privinta acestui program?
Orice persoana se poate implica in sustinerea programului. Noi solicitam finantari si participam cu proiectul la fel si fel de concursuri de proiecte, de granturi si de finantari europene. Pe site-ul asociatiei noastre exista mai multe modalitati prin care oricine se poate implica sa doneze. Orice suma in plus pe care o strangem ne permite sa oferim mai mult ajutor mamelor si bebelusilor in situatii dificile de viata…Pe www.asociatiasamas.ro sunt toate modalitatile prin care oricine poate contribui la proiect, chiar daca nu poate ajunge la evenimenul La ce sa te astepti – cu Heidi Murkoff. De asemenea, prin trimiterea textului BEBE prin SMS la 8844 se pot implica oamenii de oriunde – din tara sau din strainatate, donand 2 euro pe luna, recurent. Asociatia SAMAS functioneaza intr-un model de antreprenoriat social occidental, astfel ca proiectele sociale sunt sustinute si din finantare proprie. Toti banii pe care ii platesc parintii la cursurile pe care le fac cu educatorii perinatali SAMAS se investesc in proiectul CUTIEI Bebelusului. Acest lucru face ca Asociatia sa fie sustenabila si stabila in timp, sa se dezvolte de la an la an, fapt apreciat de sustinatorii nostri, atat persoane fizice cat si companii private.
Care este pretul unei cutii a bebelusului?
CUTIA Bebelusului – cutia de carton echipata ca patut pentru copil in primele trei luni, impreuna cu componenta educationala si initierea in alaptare ajung la pretul de 1000 de lei / cutie. Acest pret este la jumatate fata de cel din Finlanda, pentru ca in Romania noi reusim sa convingem antreprenorii romani, sefi de companii, in general oamenii de bine, sa ne sustina si reusim sa reducem enorm costurile produselor pe care le inseram in CUTIE. Si, de asemenea, educatorii perinatali contribuie mai mult voluntari decat platiti la sustinerea acestui proiect. Pentru CUTIA Bebelusului noi, cei de la Asociatia SAMAS facem voluntariat. Daca nu ar fi toate aceste eforturi umane, costurile CUTIEI ar creste cu cel putin 40-50%.
Ati creat un eveniment special pentru data de 2 noiembrie in Bucuresti, cu bilet de intrare. Fondurile din vanzarea de bilete vor directionate catre proiectul „CUTIA Bebelusului”. Invitatul special al acestui eveniment nu va fi altcineva decat Heidi Murkoff. Cum ati reusit sa luati legatura cu autoarea celebrei carti „La ce sa te astepti cand esti insarcinata? Si cum de a acceptat sa vina benevol? Povestiti-ne cum a fost aceasta experienta…
Heidi Murkoff, autoarea celei mai vandute carti despre sarcina din lume – What to expect when you’re expecting – vine pentru prima oara in Romania, la invitatia Asociatiei SAMAS si vine PRO BONO! Am avut placuta surpriza ca Heidi sa raspunda imediat ce am contactat-o prin agentul ei. Legatura ne-a fost facilitata de partenerii nostri de la editura Lifestyle Publishing, care au editat in Romania 3 dintre titlurile scrise de Heidi in seria What to Expect: La ce sa te astepti cand esti insarcinata, La ce sa te astepti in primul an si La ce sa te astepti in al doilea an. Heidi este o autoare cunoscuta si recunoscuta atat pentru titlurile sale, cat si pentru activitatea ei caritabila. Nu degeaba revista TIME o considera printre cei mai influenti 100 de oameni din lume. Cu atat mai mult ne bucura ca s-a implicat benevol in sustinerea cauzei noastre si ii suntem recunoscatori.
Citeste si Heidi Murkoff, autoarea Bibliei Sarcinii, vine pentru prima oara in Romania!
Cati dintre beneficiarii cutiei bebelusului au participat pana acum si la cursurile de ingrijire bebelus si consilierile in alaptare oferite de SAMAS?
Toate mamele beneficiare ale CUTIEI Bebelusului au luat parte la cursuri si la consilierea in alaptare. Este o conditie obligatorie, altfel, in lipsa participarii la cursuri, mama nu primeste sprijinul social. De fapt primesc ceva gratuit, daca accepta sa mai primeasca ceva gratuit. Educatia este parte importanta din procesul de crestere a calitatii vietii copilului si mamei. Mai importanta chiar decat suportul material avand in vedere cat de mult impact are ea in responsabilizarea mamei si in informatiile pe care le ofera, informatii care pot schimba radical soarta copilului.
Cate cutii ati dat pana acum de la inceperea programului?
Cu aproximativ 1 luna inainte de 1 iunie 2019 atunci cand am planificat sa desfasuram programul pilot in 22 de maternitati, nu am avut in gand decat ca vom reusi sa il implementam. Nu aveam nici un ban, nu stiau multi potentiali sponsori despre modul de implementare, nu se intelegea cat de mare este cutia, nici ca poate un copil sa doarma in ea. Am avut fel si fel de intrebari de la… cum sa pui un copil sa doarma intr-o cutie de carton? E josnic, ni s-a spus. Oare? Sunt mii de copii in Romania care din maternitate ajung sa doarma in paturi insalubre, cu bunici bolnavi de TBC sau alcoolici. Am trecut peste toate prejudecatile romanilor, stiti bine ca nu sunt putine mai ales cand sunt in postura sa judece pe cel de langa el. Am strans initial produse de la sponsori. Am primit sponsorizare pentru productia cutiei de carton, am primit spatiu de depozitare si de utilare ale cutiilor, am primit si bani. Am primit sprijinul presei si al prietenilor bloggeri. Dar, cred ca cel mai important este ca am primit multa simpatie, multe incurajari. Acum acest concept este pe buzele tuturor si credem ca, daca pana acum 200 de copii si-au gasit patut in CUTIA Bebelusului se datoreaza tuturor celor care au raspuns pozitiv si au acordat sprijnul, celor care au incurajat si mai ales echipei inimoase a Asociatiei SAMAS care nu a dat nici un pas inapoi. Continuam sa cerem sprijin cu fiecare campanie pe care o facem, cu fiecare proiect pe care il depunem, cu fiecare email sau telefon. Pentru ca stim ca putem sa schimbam mentalitatea parintilor, nu numai a celor care beneficiaza de CUTIA Bebelusului. A parintilor in general, cei care inteleg ca fara informatii corecte nu mai sunt dispusi sa isi creasca sanatos copilul, ca orice curs pe care il platesc la Asociatia SAMAS in cele peste 20 de orase, contribuie la implementarea conceptului.
In ce masura acel pachet oferit de stat putea fi considerat cutie a bebelusului?
Orice sprijin material trebuie sa fie insotit de o componenta educationala. Acest lucru ar trebui sa se intample in orice domeniu. La modul general acum, nu putem sa sprijinim oamenii atat de mult cat ne dorim, atat de mult cat isi doresc. Insotind sprijinul material cu informatii care sunt transmise catre cei in nevoie cu responsabilitate, si aici ma refer si la modul de comunicare cu acestia, reusim sa ridicam gradul de responsabilitate si de implicare a ficaruia dintre ei.
Autor: Andreea Borcila
Citeste si Eli Roman: ,,Veti fi rasplatiti pentru meseria de parinte!”
[…] Citeste si: Cutia Bebelusului: 41,7% dintre copiii romani au nevoie de ea […]