UNICEF si OMS, ingrijorate de distribuirea unor materiale de dezinformare despre imunizare

Foto: GULIVER

UNICEF si Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) sunt ingrijorate de distribuirea unor materiale de dezinformare despre imunizare, care folosesc in mod neautorizat siglele apartinand OMS, Ministerului Sanatatii si UNICEF.

Citeste si Ministerul Sanatatii se delimiteaza de campania anti-vaccinuri promovata pe Facebook si in cutiile postale

Aceste materiale nu sunt produse de UNICEF, OMS sau de Ministerul Sanatatii si suntem ingrijorati ca distribuirea acestor informatii poate avea implicatii grave asupra sanatatii oamenilor, in special a copiilor.

UNICEF si OMS colaboreaza cu Ministerul Sanatatii din Romania, in vederea promovarii vaccinarii. Vaccinurile sunt sigure, cost-eficiente si salveaza vietile a milioane de copii. De exemplu, vaccinul ROR este utilizat de mai mult de 45 de ani si peste 500 de milioane de doze au fost administrate in peste 100 de tari din intreaga lume.

Asigurarea accesului universal la imunizare in Romania este mai importanta ca niciodata, din cauza epidemiei de rujeola in desfasurare. Peste 2.400 de persoane s-au imbolnavit de rujeola anul trecut in Romania si alte 735 s-au imbolnavit in primele sapte luni din 2018. Pana acum au murit 59 de oameni, majoritatea copii.

Vezi si Peste 80 de cazuri de rujeola au fost confirmate in perioada 27 – 31 august

Este inacceptabil ca, in prezent, copiii mor din cauza rujeolei, in conditiile in care este disponibil un vaccin eficient si sigur.

UNICEF si OMS sunt ingrijorate ca in Romania rata de vaccinare impotriva rujeolei este cu mult sub pragul de 95% care asigura protectie pentru fiecare membru al comunitatii.

UNICEF si OMS recomanda tuturor parintilor sa isi protejeze copiii, asigurandu-se ca beneficiaza de vaccinarea de rutina. Alegand imunizarea, parintii protejeaza sanatatea copiilor si contribuie la protejarea sanatatii celor din jur.

UNICEF si OMS vor continua sa colaboreze cu Ministerul Sanatatii din Romania, pentru a se asigura ca parintii primesc toate informatiile si inteleg beneficiile vaccinurilor, precum si riscurile bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.

In prezent, Ministerul Sanatatii, UNICEF si OMS deruleaza o campanie de informare, iar materialele oficiale sunt disponibile aici: http://www.unicef.ro/media/vaccinul-impotriva-rujeolei-un-inceput-sigur-in-viata/

Afla mai multe detalii despre seminarul “Povestea nasterii naturale”, organizat de www.superbebe.ro si Baby Expo, in cadrul Salii Polivalente.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here