Sorina Pintea: ,,Suntem pe primul loc in Europa la cazurile de rujeola. Lucrurile nu pot ramane asa!”

Foto: Shutterstock

Romania este pe primul loc in Europa in ceea ce priveste cazurile de rujeola, a spus, miercuri, la Buhusi, in judetul Bacau, ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, aceasta exprimandu-si speranta ca medicii de familie vor avea mai mult curaj si vor intra in comunitati, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sorina Pintea, ministrul Sanatatii

„Statisticile vorbesc: saptamana trecuta au fost 209 cazuri noi de rujeola. Suntem in continuare pe primul loc in Europa si (…) nu pot lucrurile sa ramana asa. Am foarte mare incredere si in medicii de familie, pentru ca, odata ce vor vedea ca nu sunt singuri, mai ales cei din comunitatile izolate, cred ca vor prinde putin curaj. Practic, acesta este scopul prezentei noastre aici”, a spus ministrul Sanatatii, Sorina Pintea.

Vezi si 190 de copii vaccinati in comuna Cotofanesti, judetul Bacau

Potrivit ministrului, in zona Bacau, saptamana trecuta mai erau 130 de copii nevaccinati din 200.

„Sunt 200 de copii nevaccinati, dar, de saptamana trecuta, autoritatile au inceput sa se puna in miscare si mai avem cam 130 de copii de vaccinat. Veti spune ca este, poate, prea putin, dar este un inceput, pentru ca, indiferent de legile pe care le avem, sunt comunitati unde se patrunde greu si nu este vina autoritatilor locale. Este greu! Sunt momente in care e nevoie sa ajutam si noi. De aceea, am rugat Directiile de Sanatate Publica (DSP) din zona sa fie aici. Pentru ca vreau sa ii rog sa replice acest model”, a declarat, la Buhusi, ministrul Sanatatii.

Sorina Pintea a adaugat ca ministerul de resort va continua, alaturi de partenerii sai, dupa data de 15 septembrie, odata cu inceperea anului scolar, campaniile de vaccinare in Mehedinti, in Caras-Severin, in Olt sau in Vaslui.

Totodata, ministrul a subliniat importanta ajutorului acordat de autoritatile locale pentru vaccinarea copiilor din comunitati la care se ajunge cu dificultate.

„Este foarte importanta implicarea autoritatilor locale. In Buhusi, centrul de vaccinare a fost organizat in centrul social, Primaria a pus la dispozitie mijloace de transport, pentru a putea aduce parintii cu copiii la centru, pentru ca ei nu vor veni niciodata de bunavoie sau vor veni prea putini”, a mai spus Sorina Pintea.

Dupa vizita la Spitalul Buhusi, echipa de la Ministerul Sanatatii a mers la centrul de vaccinare din localitate, unde mai multi copii au fost consultati, inainte de a fi vaccinati. In plus, un medic specialist le-a explicat parintilor de ce este necesar vaccinul si faptul ca acesta este gratuit, iar, la randul lor, parintii au pus intrebari cu privire la vaccinare.

„Pana acum au fost vaccinati astazi (miercuri – n.r.) 42 de copii. Rata de vaccinare o vom calcula cand vom incheia procedurile. Pana acum avem vaccinati 50%. Copiii au intre 9 luni si 18 ani. Nu ne confruntam momentan cu probleme. Principala intrebare a mamicilor este daca ar putea sa pateasca ceva copiii dupa vaccinare”, a spus dr. Ana Dancau, medic epidemiolog la DSP Bacau.

Vezi si Sorina Pintea: Stocurile de vaccin antirujeolic si antihepatitic sunt minime si insuficiente

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here