Rezultatele Evaluarii Nationale 2019

Primele rezultate ale Evaluarii Nationale 2019 vor fi afisate astazi, pana in ora 12:00, potrivit datelor calendarului de examene elaborat de Ministerul Educatiei Nationale. Incepand cu ora 14:00, elevii pot depune contestatii, urmand ca rezultatele finale sa fie afisate sambata, 29 iunie. Aceste rezultate sunt cele din etapa premergatoare depunerii contestatiilor de catre elevii clasei a VIII-a.

Absolventii clasei a VIII-a pot contesta notele tot marti, in intervalul orar 14:00-20:00. Acestea vor fi analizate in perioada 26-28 iunie, urmand ca sambata, 29 iunie, sa fie afisate rezultatele finale.

Citeste si Evaluarea Nationala 2019: proba la Limba romana

Media obtinuta la Evaluarea Nationala (EN VIII) este un criteriu esential pentru admiterea in invatamantul liceal.

Evaluarea Nationala se desfasoara, anual, intr-o singura sesiune. Media generala obtinuta in cadrul EN VIII are o pondere de 80% in calculul mediei pe baza careia se realizeaza admiterea in clasa a IX-a. In baza notei obtinute la evaluarea nationala, absolventii clasei a VIII-a isi vor putea continua studiile in invatamantul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toti elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Coordonarea la nivel national a proiectarii, organizarii si desfasurarii EN VIII, precum si valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educatiei prin Centrul National de Evaluare si Examinare (CNEE). Coordonarea la nivel judetean/al municipiului Bucuresti a organizarii EN VIII, precum si valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de catre inspectoratele scolare judetene.

Examenul de evaluare a inceput marti, 18 iunie, cu proba scrisa la Limba si literatura romana. Joi 20 iunie, a avut loc proba la Matematica, iar vineri, 21 iunie, a fost programata proba la Limba si literatura materna, potrivit datelor calendarului de examene elaborate de ministerul Educatiei.

La Evaluarea Nationala (EN VIII), din acest an, s-au inscris 154.956 de absolventi ai clasei a VIII-a, conform situatiei centralizate de Ministerul Educatiei Nationale.

Vezi si Evaluarea Nationala: proba la matematica

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here