Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2023: România pe locul 3, cu o medalie de aur și trei medalii de argint

Foto: Lotul olimpic al României la EGMO 2023, Slovenia/ edupedu.ro

La Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2023 (EGMO 2023) România s-a situat pe locul 3, între țările europene, cu o medalie de aur și trei medalii de argint, clasându-se, astfel, pe locul 6 între țările participante. Olimpiada s-a desfășurat în perioada 13-19 aprilie 2023, în Portorož, Slovenia, potrivit postării de pe Facebook a Societății de Științe Matematice din România (SSMR).

”România a fost reprezentată de elevele Anca Boiangiu și Aida Mitroi (Liceul Internațional de Informatică Bucureşti), Mara-Ioana Zaharia (Colegiul Național ,,Vasile Alexandri”, Galați) şi Mădălina-Gabriela Pîrvulescu (Colegiul Național ,,Frații Buzești”, Craiova). Echipa a fost condusă de prof. Mihail Bălună (redactor șef Gazeta Matematică), având ca adjunct prof. Anca Băltărigă (Liceul Internațional de Informatică Bucureşti)”, potrivit informațiilor oferite de SSMR.

Foto: Societatea de Științe Matematice din România/Facebook

Țara noastră se poate mândru cu o medalie de aur – Anca Boiangiu şi trei medalii de argint – Mara-Ioana Zaharia, Mădălina-Gabriela Pîrvulescu şi Aida Mitroi.

Astfel, România s-a clasat pe locul 3 (după Ucraina și Turcia), între țările europene și locul 6, între toate țările participante.

La competiție au participat 54 de țări și 214 eleve.

”Implicarea fetelor în STEM a devenit crucială pe piața muncii de astăzi și în lume. Oferă oportunități. Conservarea și protejarea mediului, găsirea de surse alternative de energie, explorarea spațiului, dezvoltarea de remedii pentru bolile incurabile în prezent, utilizarea inteligenței artificiale pentru a ne îmbunătăți viața, toate aceste domenii necesită cunoștințele și abilitățile tuturor celor care împărtășim această planetă” a spus Președintele Republicii Slovenia, Nataša Pirc Musar.

Felicitări elevelor care au și profesorilor care le-au ajutat să obțină aceste rezultate!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here