Nadia Comaneci i-a evaluat pe copiii care frecventeaza GymNadia

Nadia Comaneci a vizitat GymNadia, locatia de intiere in gimnastica lansata in urma cu numai doua luni, prin parteneriat cu Fundatia Tiriac. In cadrul vizitei sale, Nadia Comaneci a evaluat evolutia copiilor cu varste cuprinse intre 2 si 6, inscrisi la cursurile gratuite de initiere in gimnastica. Totodata, aceasta a discutat cu micii gimnasti si cu parintii acestora despre beneficiile deja resimtite in randul practicantilor de la GymNadia.

Vezi si Sala de initiere in gimnastica si educatie fizica pentru copii

,,Activitatea fizica practicata inca de la varste fragede reprezinta o modalitate ideala de formare pentru orice sport. Imbinand bazele gimnasticii cu distractia, activitatile de la GymNadia sunt o incantare pentru cei mici. Dupa numai doua luni de activitate, ma bucur sa pot constata progrese facil vizibile in mentinerea echilibrului, dezvoltarea motricitatii si a spiritului competitiv a juniorilor de la GymNadia. Este vorba de educatie, o modalitate pentru parinti de a facilita copiilor un mediu sanatos de formare, o investitie in copiii lor, care ii ajuta sa creasca sanatosi „, a declarat Nadia Comaneci.

GymNadia – antrenamente

Cursurile gratuite pentru cei mici se desfasoara de 3 ori pe saptamana, in intervalul orar 10.00-12.00, formandu-se astfel deja 6 grupe de copii practicanti, segmentati pe categorii de varsta: 2-3 ani si respectiv 4-6 ani.

„La GymNadia copiii vin sa se joace in primul rand. Este foarte important sa dezvoltam oportunitati pentru cei mici, iar ceea ce se intampla aici, la GymNadia, reprezinta mediul ideal pentru debutul juniorilor in sport”, a declarat Andreea Raducan, presedintele Federatiei Romane de Gimnastica, prezenta la eveniment.

In baza solicitarilor multiple primite dinspre parintii interesati de o dezvoltare fizica si mentala sanatoasa si echilibrata a copiilor, Nadia Comaneci a anuntat astazi lansarea unor noi programe de initiere, paralele, ce se vor desfasura seara in intervalul orar 17.00-19.00, contra cost. Pretul cursurilor contra cost este de 200 lei pentru un abonament de 8 sedinte, adica 25 lei / sesiune.

Cursurile gratuite din prima parte a zilei vor ramane in desfasurare, astfel incat participantii sa aiba variante de zile si intervale orare usor accesibile.

Cursurile GymNadia se desfasoara sub coordonarea celor patru antrenori selectati personal de catre Nadia Comaneci: Lacramioara Moldovan, Cristian Moldovan, Diana Bulimar si Lucian Branzai.

Gimnastica s-a schimbat foarte mult, evolueaza, exista noi sisteme de invatare iar acest lucru se intampla acum si in Romania. E nevoie de o mentalitate noua, de cluburi particulare, de experienta externa. Suntem norocosi sa o avem pe Nadia alaturi de noi prin acest proiect”, a declarat Mihai Covaliu, Presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, in cadrul conferintei de presa.

GymNadia- Nadia Comaneci

Irina Deleanu, Presedinte al Federatiei Romane de Gimnastica Ritmica, a mentionat: „Sa ajungem Nadia. Toate fetitele ne doream asta. Felicitari Nadiei si Fundatiei Tiriac pentru aceasta initiativa, sunt convinsa ca antrenorii GymNadia vor face pe parcurs o evaluare si vor indruma micutii catre ramurile sportive ale gimnasticii, sau ale altor sporturi, care le sunt cele mai potrivite copiilor.”

GymNadia este un proiect dezvoltat de Fundatiile Tiriac si Nadia Comaneci in cadrul locatiei Tiriac – Telekom Arena din Otopeni. Sala este dotata cu echipamente de cea mai inalta calitate, furnizate de catre compania American Athletic Inc (AAI) si dedicate varstelor cuprinse intre 2 si 6 ani.

Citeste si Catalina Ponor si Carmen Bruma indeamna elevii sa faca miscare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here