Inca un bebelus nascut la Maternitatea Giulesti este suspect de infectie cu stafilococ. Potrivit datelor rapoartelor preliminare ale DSPMB realizate in urma controalelor de la Giulesti, patru probe au confirmat prezenta stafilococului pentru o moasa, doua asistente si o infirmiera de la Maternitatea Giulesti.
Vezi si Stafilococul, confirmat in cazul a doi copii
Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea a declarat, in contextul in care DSPMB a finalizat controalele la Maternitatea Giulesti demarate in urma unor posibile infectii cu stafilococ a cinci bebelusi nascuti acolo, ca patru cazuri au fost confirmate in sensul prezentei stafilococului.
„Conform unui raport preliminar, rezultatele au relevat patru probe pozitive de la exudate in cazul unei moase care lucra in Blocul Operator, doua asistente de la salonul de nou-nascuti si o infirmiera de la salon nou-nascuti. S-a depistat prezenta stafilococului coagulazo pozitiv in toate cele patru cazuri”, a spus ministrul Sanatatii.
Ministrul a precizat ca au fost depistate neconforme si patru probe sterile de apa. In acest caz au fost luate probe noi pentru reluarea verificarii, trimise in vederea investigarii la Institutul Cantacuzino.
„In acest caz au fost luate probe noi pentru refacerea verificarii. In cadrul raportului, echipa de control va aplica sanctiuni contraventionale personalului medical si va dispune masuri de remediere a deficientelor constatate asta dupa ce vom avea rezultatele de la probele trimise la institutul Cantacuzino”, a mai spus Sorina Pintea.
Echipa de control a DSPMB va aplica sanctiuni contraventionale personalului medical si unitatii sanitare. „In cadrul raportului, echipa de control va aplica sanctiuni contraventionale personalului medical, dar si unitatii sanitare si vor dispune masuri de remediere a deficientelor constatate”, a subliniat Pintea.
Din totalul de cei cinci copii suspectati ca fiind posibili purtatori ai stafilococului auriu, patru bebelusi au fost confirmati cu stafilococ auriu in timp ce pentru ultimul dintre ei, rezultatele au iesit negative.
Citeste si Stafilococul auriu se gaseste peste tot.
Intre timp, inca un bebelus, nascut pe 22 aprilie 2019 la Maternitatea Giulesti din Capitala, a fost internat de ieri la Spitalul Grigore Alexandrescu cu suspiciunea de infectie cu stafilococ auriu, a transmis, purtatorul de cuvant al spitalului, medicul Raluca Alexandru. Bebelusul a fost diagnosticat cu piodermita, iar starea sa generala este una buna, a mai spus doctorul.
La finalul anului trecut, 45 copii nascuti la Maternitatea Giulesti au fost infectati cu stafilococ auriu meticilino rezistent, iar internarile au fost suspendate la unitatea spitaliceasca de pe 30 noiembrie pana pe 21 decembrie 2018.
La finalul anului trecut, 45 copii nascuti la Maternitatea Giulesti au fost infectati cu stafilococ auriu meticilino rezistent, iar internarile au fost suspendate la unitatea spitaliceasca de pe 30 noiembrie pana pe 21 decembrie 2018.
Citeste si Alti doi copii, diagnosticati cu stafilococ auriu
Sursa: Mediafax