Elevi cu geci si manusi la ore in clase la Focsani. Elevii unui colegiu din Focsani tremura de frig in clase, desi instalatia termica a cladirii functioneaza la capacitate maxima. De vina sunt geamurile de lemn care nu se mai inchid si astfel se pierde caldura produsa de centrala termica.
Citeste si: 485 de elevi din Botosani nu au putut ajunge la scoala din cauza ninsorii
Conducerea scolii spune ca factura pentru incalzire este uriasa si asteapta bani de la Primarie pentru a schimba geamurile, in timp ce reprezentantii municipalitatii anunta ca au alocat inca de la inceputul anului fonduri pentru reabilitarea cladirii.
Toti cei 900 de elevi ai Colegiului National ”Alexandru Ioan Cuza” din municipiul Focsani vin la ore imbracati ca pentru partia de ski, cu caciuli, fulare si manusi. In ultimele zile, ei au postat mai multe mesaje pe Facebook prin care ironizeaza conducerea scolii si administratia locala pentru situatia in care au ajuns. „Multumim Colegiului National Al. I. Cuza si administratiei acestuia pentru una din cele mai mari realizari din istoria omenirii aceasta fiind descoperirea kelvin-ului negativ pe care il traim in fiecare dimineata cand venim la liceu pe pielea noastra. Sincere multumiri si tineti-o tot asa!”, au scris elevii pe reteaua de socializare.
Deoarece caldura se risipeste, in interiorul cladirii nu sunt mai mult de 15 grade Celsius. Cladirea, care este monument de patrimoniu, a fost renovata in anul 2000, atunci cand a fost schimbata si tamplaria ferestrelelor. La putin timp dupa finalizarea lucrarii au aparut problemele, iar geamurile de lemn s-au curbat si nu au mai putut fi inchise.
Conducerea scolii a incercat sa gaseasca solutii si a pus banda izolatoare peste crapaturi. De asemenea, in clase au fost aduse calorifere electrice, dar temperaturile nu au crescut foarte mult, in interior fiind in jur de 15 grade Celsius. Ca urmare, reprezentantii scolii asteapta ajutor de la Primaria Focsani. „La noi in liceu s-a facut o reparatie capitala acum aproape 20 de ani. In anii 1999, 2000, s-a schimbat tamplaria, s-a schimbat acoperisul, s-a consolidat cladirea. Materialele folosite atunci au fost de o rezistenta foarte mica in timp. Din 2017 cand am vernit eu ca director, chiar in ianuarie a fost o iarna grea si primul lucru pe care l-am facut a fost sa fac fotografii cu geamul de pe hol unde intrase zapada in scoala. Am mers cu ele la Primarie, am discutat cu domnul primar, cu domnul viceprimar. Prin Consiliul Local ne -au alocat o suma prin care sa putem face un proiect pentru schimbarea tamplariei. Prin urmare, noi acum suntem in stadiul de proiectare, anul acesta terminam proiectul pentru schimbarea tamplariei si reparatiile la acoperisul corpului A. Noi avem bani doar pentru proiectare, umeaza apoi in baza elementelor stabilite in acel proiect sa se stabileasca si suma pentru constructie. Pana se vor schimba geamurile va trebui sa gasim o solutie de avarie, sa punem banda izolatoare pentru a putea proteja… acum trebuie sa mai cerem niste bani de la Primarie pentru aceasta investitie. Nu stiu daca ne vor da aceasta suma pentru ca noi suntem acum in derularea unui alt proiect. Deci va trebui sa gasim o alta solutie, sa gasim niste sponsori sau o alta forma prin care sa putem achizitiona acele benzi izolatoare pentru a pune in unele clase unde este foarte frig”, a spus directorul Colegiului National Al.I.Cuza, Daniela Sirghie.
Reprezentantii Primariei Focsani spun ca scoala a primit inca de la inceputul anului fonduri pentru refacerea tamplariei interioare si exterioare. Este vorba despre suma de 83.000 de lei pe care scoala putea sa o investeasca in schimbarea geamurilor, spun cei de la Primarie.
„Unitatea scolara in cauza a primit la inceputul anului o suma pe care sa o foloseasca pentru proiectul reamenajarii cladirii, undeva in jurul valorii de 83.000 de lei. Ei dispun de aceasta suma dupa cum considera dumnealor. Depinde exact de dumnealor cat de repede reusesc sa aduca aceste documentatie de proiectare si sa deruleze urmatoarele etape ale achizitiei”, a declarat presei, purtatorul de cuvant al Primariei Focsani, Madalina Serbanut. Problema de la colegiul focsanean este cu atat mai grava cu cat aproximativ doua treimi din bugetul institutiei este folosit pentru acoperirea costurilor cu incalzirea.
Sursa: Mediafax
Citeste si: Profesorul din Olt, care a dus elevii la Alba Iulia si au dormit in Catedrala, cercetat disciplinar