Cum arată portretul pacientului român bolnav de cancer colorectal?

Sursa foto: bgapc.com

Pe 4 februarie este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului. În România, în fiecare an sunt înregistrate aproximativ 51.000 de decese cauzate de cancer iar la nivel internațional, numărul deceselor se ridică la 10 milioane.

Chiar dacă, la nivel mondial, cele mai frecvente tipuri de neoplasm sunt cancerul de sân și cel de plămâni, în România, în anul 2020, cancerul colorectal a devenit cel mai diagnosticat tip de cancer (12.938 cazuri).

Cum arată portretul pacientului diagnosticat cu cancer colorectal?

Cancerul colorectal a început să afecteze pacienți din ce în ce mai tineri. Dacă în anii ‘80, vârsta medie de diagnosticare era de 77 de ani, în prezent, aceasta a scăzut până la 66 de ani însă începem să vedem din ce în ce mai mulți pacienți chiar sub 45 de ani care sunt diagnosticați cu această afecțiune. Potrivit statisticilor, principalele caracteristici ale pacientului diagnosticat cu cancer colorectal sunt următoarele: bărbat din mediul urban, fumător, consumator de alcool, carne roșie și carne procesată, supraponderal sau obez, cu un consum redus de fibre, fructe și legume.

Pentru a explica aceste caracteristici este important să precizăm că incidența cancerului colorectal este de aproape două ori mai mare la bărbați iar locuitorii din mediul urban sunt mai expuși riscului de dezvoltare a acestui tip de cancer din cauza nivelului ridicat de trai asociat cu consumul mai mare de alimente procesate și sedentarism. Cercetările în domeniu au sugerat o strânsă legătură între dezvoltarea cancerului de colon și consumul de carne roșie, alimente procesat, alcool și fumat. Îmbunătățirea stilului de viață înseamnă înlocuirea acestor factori de risc cu dieta bogată în fructe și legume, pește, carne albă, lactate, ouă, cereale, precum și cu adoptarea unui stil de viață activ, cu efort fizic constant”, afirmă Dr. Adelina Popescu, medic primar gastroenterolog în cadrul clinicii DigestMed.

Principalele simptome ale cancerului colorectal

Potrivit specialistei DigestMed, cancerul colorectal se manifestă, în majoritatea cazurilor, într-un stadiu avansat. Arareori este descoperit întâmplător cu ocazia efecturării unei colonoscopii sau unei alte investigații imagistice, recomandate pentru altă patologie.

Printre manifestările alarmante care ar trebui să determine pacientul să meargă la medicul specialist se numără: prezența sângelui în scaun, scaune diareice recurente, constipație brusc instalată sau agravată, durere abdominală recurentă, scădere în greutate inexplicabilă, vărsături, mărire de volum a abdomenului, masă tumorală abdominală, anemie decelată în analizele uzuale. Totuși, aș vrea să atrag atenția asupra faptului că, din cauza accesului facil la informații medicale mai mult sau mai puțin corecte, o bună parte dintre pacienți au tendința de a-și căuta diagnosticul pe Google la primele simptome digestive. Când ajung la medicul specialist, majoritatea consideră ca are cancer și dezvoltă tulburări anxios-depresive pe fondul unor afecțiuni care, de fapt, nu există. În urma evaluării clinice, a analizelor și investigațiilor imagistice recomandate, medicul specialist poate diferenția o afecțiune organică gravă de una funcțională, inofensivă”, adaugă specialista DigestMed.

Metode de screening și tratament

Screeningul este reprezentat de investigații necesare depistării precoce a unor forme de cancer. În cazul cancerului colorectal, aceste investigații ar trebui începute odată cu împlinirea vârstei de 50 de ani. Prima metodă de screening este testul de hemoragii oculte. O altă metodă de screening, superioară testului de hemoragii oculte, este colonoscopia, investigația considerată „gold standard” în diagnosticarea polipilor colonici și a cancerului colorectal, aceasta recomandându-se a fi repetată o dată la zece ani.

Polipii colonici sunt niște protruzii ce se formează în interiorul colonului și sunt precursorii cancerului colorectal. Descoperiți din timp, ei se pot rezeca tot prin intermediul colonoscopiei, eliminând astfel riscul de a se maligniza, adică de a se transforma în cancer. Tratamentul cancerului de colon se face în funcție de stadiul în care este depistat, de tipul de cancer și de localizarea lui. Astfel că, în stadiile precoce în care nu s-a extins regional sau la distanță, tumora se poate rezeca endoscopic sau chirurgical; pacientul are șanse de vindecare în circa 90% din cazuri și nu necesită tratament adjuvant. În situația în care tumora s-a extins în ganglionii și organele din jurul său, pe lângă cura chirurgicală se practică și chimio și/sau radioterapia”, adaugă Dr. Adelina Popescu.

Cancerul colorectal poate fi curabil în stadiul incipient, supraviețuirea la cinci ani fiind de până la 90%. În stadiul de invazie regională, șansele de supraviețuire la cinci ani scad până la 50%, iar în stadiul IV nu depășesc 15%.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here