ARNIS lansează prima platformă online de digitalizare a comunicării în neonatologie, în colaborare cu Secția Neonatologie 1 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca

Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați – ARNIS lansează proiectul ”SUS-TIN – Creștem (SUS) calitatea serviciilor medicale-sociale în Terapie Intensivă Neonatală (TIN), iar beneficiarii devin ulterior donatori (SUSȚIN)”, în colaborare cu Secția Neonatologie 1 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, cu sprijinul financiar de 99,995 euro acordat de Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul Platformei de digitalizare SUS-TIN este facilitarea comunicării și creșterea calității serviciilor medicale și sociale acordate nou-născuților (prin comunicarea părinte-copil, educare și informare a părinților, comunicare medic-pacient), dar și dezvoltarea sustenabilității și capacității de fundraising a ARNIS. Valoarea totală a proiectului este de 107.782 euro și este implementat în perioada 04.2022-02.2024 de ARNIS ca proiect pilot, alături de secția Neonatologie 1 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. ARNIS intenționează să adauge 1 maternitate nouă/an, ca partener al platformei SUS-TIN.

Ideea proiectului SUS-TIN a rezultat dintr-o bună cunoaștere a nevoilor cu care se confruntă pacienții tratați în secțiile de neonatologie din România, dificultăți întâmpinate în cei aproape 10 ani de când asociația de pacienți ARNIS derulează programe în beneficiul părinților, nou-născuților și cadrelor medicale din sistemul medical public. Platforma este un mijloc ce pune împreună toate părțile implicate în îngrijirea bebelușului: părinți, cadre medicale și ARNIS.

Pe perioada finanțării ACF, Platforma de comunicare digitală SUS-TIN va veni în sprijinul a 300 de nou-născuți internați în Terapie Intensivă Neonatală și 2500 copii născuți născuți la termen anual, dar și părinții lor, 5600 de persoane, alături de beneficiari indirecți ai proiectului, cele 60 de cadre medicale ale secției Neonatologie 1 din Spitalul clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Servicii și beneficii pe care le aduce Platforma SUS-TIN (https://sus-tin.arnis.ong/) – versiunea desktop:

  1. Comunicare video părinți-bebeluș din Terapie Intensivă Neonatală: transmisiune live (fără a fi stocată) și fără sunet a imaginilor cu bebelușul din incubator, doar către propriul părinte, printr-o rețea video de 25 camere, instalată în secțiile Terapie Intensivă Neonatală și Prematuri ale SCJU Cluj-Napoca, eliminând distanțarea fizică din cauza epidemiilor, a lipsei de spațiu din maternități, sau din cauza programului de muncă sau a limitărilor financiare pentru transport, a locuirii în alte orașe a familiei, etc. Platforma completează contactul fizic și contribuie astfel la integrarea mai ușoară a bebelușului în familie, la reducerea nivelului de stres pentru părinți, la creșterea lactației și la realizarea atașamentului părinte-copil;

Mai multe informații referitoare la beneficiile sistemelor de camere video pentru transmisiuni în direct în secția de Terapie Intensivă Neonatală (EN: ”Camera systems for live streaming in the neonatal intensive care unit (NICU)”) – https://arnis.ong/sus-tin/ dezvoltat de EFCNI și tradus în limba română de Prof. Dr. Gabriela Zaharie și Asist. Univ. Dr. Monica Hășmășanu (Secția Neonatologie 1 a SCJU Cluj-Napoca) în cadrul proiectului ”SUS-TIN.

  1. Educarea părinților despre îngrijirea bebelușului: materialele educative sunt disponibile gratuit părinților, nelimitat, indiferent de maternitate, la nivel național:

-Pentru viitori părinți sau părinți cu bebeluș la termen – Curs de puericultură cu 6 capitole în fomat video (durata de studiu 3 ore), realizat de specialiști din secțiile Neonatologie și Ginecologie a SCJU Cluj-Napoca. După finalizarea studiului, se va elibera Adeverință de participare, pentru obținerea Atestatului (ce dă dreptul tatălui la 10 zile de concediu paternal);

-Pentru părinții cu bebeluș îndelung spitalizat – 13 Seminarii video realizate de specialiști în neonatologie, recuperare medicală și cognitivă, despre îngrijirea specifică ce trebuie acordată acestor copii pe perioada spitalizării și ulterior.

  1. Comunicare medici-părinți cu nou-născuți în Terapie Intensivă Neonatală: Comunicare pe chat sau întâlniri online cu medicul curant din SCJU Cluj-Napoca, dar și remindere de programări pentru recuperarea medicală ulterioară a copilului. Acest sub-domeniu va fi disponibil în toamna 2023.
  2. Fundrasing: Accesul la serviciile platformei este gratuit, însă în orice moment, părinții beneficiari pot devii donatori recurenți, susținând astfel sustenabilitatea ARNIS și pe viitorii părinți care trec printr-o situație similară;
  3. Comunicarea rezultatelor pe platformă: realizările platfomei vor fi comunicate actualizat către public, atât rezultatele fundraising-ului, cât și informații referitoare la utilizarea platformei de către beneficiari.

“După o muncă de programare IT de 10 luni, reușim să lansăm astăzi platforma SUS-TIN, creată de la zero, croită pe nevoile părinților și ale bebelușilor și adaptată modului de lucru al cadrelor medicale din neonatologie. Este un vis devenit realitate, un vis ce va aduce multă alinare părinților fiind în contact cu bebelușii lor și îi va ajuta să fie bine informați și educați. Îi invit pe părinții beneficiari să susțină ARNIS prin donații recurente, lună de lună, acest mecanism fiind singura soluție pentru a putea extinde platforma și în alte maternități.” a declarat Corina Croitoru, Președinte și Membru fondator ARNIS.

Proiect derulat de Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați – ARNIS în colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, secția Neonatologie 1, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este facilitarea comunicării și creșterea calității serviciilor medicale și sociale acordate nou-născuților și dezvoltarea sustenabilității și capacității de fundraising a ARNIS.

Sponsori: Societate Dezvoltare Comercial Sudului SRL, Aimee Consulting & Advertising SRL, DIGI | RCS & RDS, Ikea România, Fundația OTP Bank România
Parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, București FM, CASPA – Comunitatea Asociațiilor de Pacienți, Medicalmanager.ro, Qbebe, SuperBebe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here