Actrita Millie Bobby „Blue”, intr-un video pentru Ziua Internationala a Drepturilor Copilului

Actrita Millie Bobby Brown face echipa cu Ambasadorii Bunavointei pentru UNICEF Orlando Bloom, Liam Neeson si Lilly Singh, cu interpreta vocala si cantautoarea Dua Lipa si cu trupa Blue Man Group intr-un nou video lansat de UNICEF cu ocazia Zilei Internationale a Drepturilor Copilului, sarbatorita pe 20 noiembrie.

In scurtmetraj, vedeta de 14 ani (care si-a schimbat simbolic numele in Millie Bobby „Blue”, pentru a marca ocazia) coordoneaza o campanie globala in care participantii poarta albastru. Alaturi de copiii si adolescentii din echipa care o ajuta, Millie le cere Ambasadorilor Bunavointei si sustinatorilor UNICEF sa i se alature si sa poarte albastru – imbracand sau afisand culoarea albastru in semn de sprijin pentru promovarea drepturilor copiilor.

Citeste si MAE, UNICEF si Eurochild invita copiii sa isi spuna parerile in sondajul de opinie „Europa pe care si-o doresc copiii“

Ziua Internationala a Drepturilor Copilului este o zi distractiva, cu un mesaj serios,” a spus Millie Bobby Brown. „Este o zi in care toti copiii sunt incurajati sa vorbeasca raspicat despre lucrurile importante pentru ei, cum sunt educatia, spatiile in care pot sa studieze si sa se joace in siguranta, despre importanta atmosferei pozitive din familie si de la scoala. Purtand albastru pentru UNICEF in aceasta zi, cerem lumii sa ofere copiilor un viitor mai luminos”, a mai spus Millie.

In film, spectatorii le vad pe alte vedete raspunzand apelului lui Millie, in timp ce isi desfasoara activitatile zilnice. Liam Neeson pregateste briose albastre in timp ce reproduce o scena faimoasa din filmul de mare succes „Taken („Teroare in Paris”), Dua Lipa este in studio si inregistreaza o noua versiune a hitului ei Be The One, inlocuind cuvantul „rosu” cu „albastru”, Orlando Bloom este pe un platou de filmare unde lucreaza sub noul sau nume, Orlando „Bluem”, iar Lilly Singh este acasa si face smoothie-uri „Albastrunicorn”.

UNICEF sarbatoreste Ziua Internationala a Drepturilor Copiilor in fiecare an pe 20 noiembrie, marcand aniversarea adoptarii Conventiei cu privire la Drepturile Copilului. Ziua internationala are rolul de a atrage atentia asupra milioanelor de copii care nu merg la scoala, nu sunt protejati si nu mai pot locui in tara sau in orasul lor, dar si de a aduna fonduri pentru acestia.

Cu ocazia Zilei Internationale a Drepturilor Copiilor 2018, UNICEF invita publicul sa semneze online petitia globala care cere liderilor lumii sa isi reafirme angajamentul de a asigura respectarea drepturilor fiecarui copil, acum si pentru generatiile urmatoare. De asemenea, oamenii sunt invitati sa Poarte albastru pentru fiecare copil, confectionand, pregatind sau purtand ceva albastru pe 20 noiembrie.

Dorim ca, pe 20 noiembrie, cat mai multi oameni sa foloseasca aceasta culoare, fie imbracand ceva albastru, fie integrand albastrul in ziua lor,” a spus Brown. „Ziua Internationala a Drepturilor Copilului este acea zi din an in care a purta albastru inseamna a te simti si a face bine.”

Citeste si UNICEF ajuta copiii din 141 de comunitãți sã se întoarcã la școalã

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here