Specialisti in a fi parinte, la seminarul EDiatrics

Viitorii parinti, in special cei aflati la prima experienta de acest gen, isi pun multe intrebari legate de utilitatea recoltarii de celule stem, despre felul venirii copilului pe lume prin nastere naturala sau cezariana, despre alaptare, despre rolul tatalui in viata copilului. Raspunsuri au fost date de catre  specialisti in a fi parinte, in cadrul primului seminar EDiatrics, organizat de Stem Sure, Doctor MIT si Sanador.

Peste 80 de gravide au participat pe 9 august, la Centrul de Conferinte al Spitalului Sanador din Capitala unde 3 medici: dr. Bogdan Ivanescu, dr. Simona Fatulescu, dr. Emel Nuraltay, un Ofiter in Protectia Copilului in cadrul UNICEF Romania, Corina Popa, si un blogger, Sofia Frunza au impartasit din experienta profesionala despre meseria de parinte.

Recoltarea de celule stem, necesitate sau moda?

Bogdan Ivanescu, cunoscut romanilor drept Doctor MIT, medic si tatal unui baietel de 4, 5 ani este presedintele Stem SURE. Marturiseste ca a avut multe intrebari iscate in timpul sarcinii sotiei sale si ca desi este medic de profesie, nimic nu l-a pregatit pentru a fi parinte, motiv pentru s-a gandit cat de important este sa poata impartasi altora ceea ce ar trebui sa stie si la ce sa se astepte ca parinti.

,,Sfatul meu pentru viitorii parinti este sa recolteze celule stem. Sa amane cumpararea unei tablete mai dichisite un an de zile (cam acesta e pretul unei recoltari de celule stem) si sa faca recoltarea de celule si hematopoietice si mezenchimale. Si eu la nasterea fiului meu am recoltat ambele tipuri de celule si am convingerea ca pe cele mezenchimale le va folosi cel putin o data sau de doua ori in viata, pentru ca la ce stil de viata il incurajez sa aiba cu trante, cazaturi, agresiune fizica asupra membrelor proprii, va face o intindere, o ruptura musculara, o entorsa, ori o ruptura de menisc, toate acestea fiind zone de indicatii ale celulelor stem mezenchimale”, a declarat dr. Bogdan Ivanescu, presedintele Stem SURE.

Potrivit realizatorului emisiunii Doctor MIT, in SUA (care are cea mai mare experienta in domeniul transplantului) numarul de transplaturi cu celule stem recoltate la nastere inca din 2010 a depasit numarul clasic de transplaturi de maduva la copii, ceea ce arata foarte clar ca transplatul cu celule stem tinere e mai bun si de preferat celui cu celule adulte. In prezent, sunt peste 40.000 de transplanturi cu celule stem recoltate la nastere la nivel mondial.

Un argument puternic pentru parintii care mai au indoieli cu privire la recoltarea de celule stem la nasterea copilului este faptul ca acestea au o adresare foarte larga, sunt peste 80 de boli amenintatoare de viata,  cu potential letal, care pot fi tratate cu celule stem.

,,Noi ne pregatim sa aducem in octombrie-noiembrie primul tratament cu celule stem autolog din Romania si ne referim la repararea de plagi. De exemplu cezariana, s-o facem sa dispara sau la implant mamar, cicatricea inframamara sa dispara. Suntem pe ultima suta de metri in a face posibila in Romania multiplicarea celulelor stem mezenchimale. Diabetul, in care secretia de insulina este scazuta, va putea fi tratat cu celule stem mezenchimale prin injectare locala”, a precizat pentru Superbebe.ro dr. Bogdan Ivanescu.

Citeste si Primul copil roman cu autism care va beneficia de terapie cu propriile celule stem din sangele cordonului ombilical

Trucuri impotriva durerilor de spate din sarcina si alaptare

Dr. Simona Fatulescu, medic primar recuperare, medicina fizica si balneologie la Sanador, a enumerat beneficiile recuperarii medicale in perioada sarcinii, referindu-se in mod special la durerile de spate care sunt cele mai frecvente, precum si la riscul de cadere, stiut fiind ca modificarile de greutate ale gravidelor le supun riscului de-a cadea foarte usor.

,,Gravidele pot sa cada foarte usor si sa sufere traumatisme, cum ar fi fracturi,  entorse, care pot necesita chiar unele interventii chirurgicale”, a precizat medicul, sfatuind femeile insarcinate sa fie atente la acest aspect. In ceea ce priveste trucurile pe care le pot folosi gravidele impotriva durerilor de spate, specialista sustine ca sunt ,,foarte multe tipuri de exercitii pe care le pot face acasa in deplina siguranta, si care amelioreaza semnificativ durerile si scad riscul aparitiei unui lumbago, unei lombosciatice”.

In ultimele luni de sarcina, cand burtica este destul de mare si gravidele dorm cu dificultate, dr. Simona Fatulescu le recomanda dormitul pe o parte cu pernuta intre picioare sau dormitul pe spate, un masaj seara cu cateva ore inainte de somn, precum si diverse exercitii de stretching.

Dureri de spate au adesea si proaspetele mamici, in special cele care alapteaza, din cauza pozitiilor pe care le adopta in timpul alaptatului.

,,Musculatura abdominala a fost traumatizata din cauza sarcinii si nu mai este un scripete serios si sustinut. Din cauza aplecarilor frecvente peste patut si a pozitiilor de alaptat apar frecvente contracturi musculare. Mamele pot face toate procedurile de fizioterapie, elongatii pe coloana cervicala si lombara si toate tipurile de masaj”, a spus dr. Simona Fatulescu.

Referitor la recuperarea de dupa nastere, expertul in recuperare, medicina fizica si balneologie a subliniat ca dupa nasterea naturala poate fi initiat programul de exercitii mult mai devreme decat dupa cezariana, unde trebuie asteptat cel putin 6 saptamani pana se inchide incizia.

Vezi si Durerile de spate in timpul sarcinii

Nasterea naturala versus cezariana

In cadrul seminarului EDiatrics au fost expuse beneficiile nasterii naturale, la modul general, dar si indicatiile absolute si relative ale nasterii cezariene.

,,Din pacate, constatam o crestere destul de alarmanta a nasterilor prin operatie cezariana, in jur de 60% dintre gravide nasc prin cezariana, desi ar trebui sa se intample exact invers. In general, in Romania se intampla lucru acesta pentru ca este un melanj intre temerile femeilor de durere si disponibilitatea medicilor din ce in ce mai mica”, a afirmat dr. Emel Nuraltay, medic specialist obstetrica-ginecologie, seful sectiei Obstetrica din cadrul maternitatii Sanador. In opinia specialistei, gravidele pot fi convinse sa nasca natural, daca medicii le incurajeaza de fiecare data cand le vad la consultul prenatal, daca le explica faptul ca nasterea naturala e benefica.

,,Nasterea naturala e lasata de Dumnezeu, interventia noastra poate sa existe, dar in scopul de-a optimiza un travaliu si de-a ajuta mama si fatul sa ajunga mai repede la final. Nasterea naturala are categoric beneficiile ei, actul chirurgical ramane un eveniment care comporta complicatii, chiar daca ele sunt mici. De ce sa ne supunem unei interventii chirurgicale atata timp cat se poate ajunge cu bine la final si respectand natura?”, este tema de meditatie pentru gravide, lansata de sefa sectiei Obstetrica a Spitalului Sanador.

Dr. Emel Nuraltay a amintit ca indicatiile clare pentru cezariana sunt: suferinta fetala acuta in travaliu sau cea cronica preexistenta travaliului, patologie maternala de tip miopie forte si patologii de coloana pe care nasterea naturala le poate agrava.

Laptele matern, pentru un start bun in viata

,,Spital, prieten al copilului” este initiativa UNICEF de acum cativa ani, o abordare la nivel global de a face maternitatile locuri prietenoase pentru mamicile din toate categoriile sociale, din toate culturile si de-a incuraja alaptarea la san inca din primele cinci minute de viata, pentru cel putin 6 luni. In Romania, in 2011 -2012 erau in jur de 30 de maternitati ,,Spital, prieten al copilului”, certificate UNICEF. In opinia Corinei Popa, asistent social, Ofiter Protectia Copilului in cadrul UNICEF Romania, ar trebui sa fie macar o maternitate in fiecare judet ,,Spital, prieten al copilului”.

,,Ideal ar fi ca toate locurile unde se nasc copii sa incurajeze aceasta abordare, sa puna accent in mod special pe alaptarea din prima ora, pe legatura plenara cu copilul de la incept, pe rooming adica pastrarea copilului in acelasi loc cu mama de la inceput, pe alaptarea la cerere a copilului, nu cu program sau cand e asistenta disponibila sau cand sunt mai multe mamici disponibile. Accentul trebuie pus pe comunicarea cu mamele, sa inteleaga si aspectele care tin de grija copilului si cele care tin de lucruri practice precum infasat, spalat, pe pregatirea tuturor gravidelor nediscriminatoriu”, a spus Corina Popa.

Reprezentantul UNICEF e de parere ca cea mai buna hrana a noastra este laptele de mama, insistand pe alaptarea exclusiva la san in primele 6 luni de viata, si ulterior pana la 2 ani. Potrivit acesteia orice viitoare mamica ar trebui sa aiba asteptari si sa stie sa ceara.

Citeste si Beneficiile alaptarii la san

,,Ar trebui sa comunice care-i sunt problemele si sa ceara, pentru ca avem personal care e pregatit, acum toate asistentele medicale cunosc principiile de nursing. Fiecare interventie care i se face sa o inteleaga si sa intrebe de ce i se face si sa astepte raspunsul. In mod special, la nastere si in primele zile ale copilului, sa spuna ca isi doreste sa i se puna copilul pe burtica imediat cel naste, ca vrea sa stea cu copilul in camera, daca vrea sa nasca cu tatal langa ea sa spuna”. Mesajul Corinei Popa pentru gravide este: ”Intrebati si cereti, nu asteptati, nu indurati!”

Cand incepe rolul tatalui?

Sofia Frunza este organizatorul evenimentelor Modern Dads Challenges, blogger si mama a doi copii. A vorbit la seminar despre rolul tatalui in viata copilului, care dupa parerea ei incepe inca din momentul in care cuplul decide ca vrea sa aiba un copil.

,,Rolul tatalui incepe de la conceperea copilului si il va avea toata viata. Nu esti pregatit niciodata pentru rolul de parinte. Vezi in exterior, dar nu stii ce te asteapta, abia in momentul in care devii tata simti, stii, treci prin diverse provocari si realizezi ce inseamna. Dar o sa faci fata, e copilul tau si cu sustinere din interior, de la prieteni, parinti, reusesti sa imbratisezi cu drag meseria de parinte”, este mesajul bloggeritei pentru tatici.

Celor care se afla la prima experienta, le recomanda sa participe la evenimente de parenting, la cursuri de puericultura, sa citeasca materiale si informatii online ca sa se simta pregatiti macar teoretic. Partea practica vine odata cu copilul…

,,,Asistam la o perioada in care rolul tatalui se schimba. Daca in trecut se vorbea despre tatal ca e persoana care intretine financiar familia, acum se poate chiar ca mama sa fie cea care castiga mai mult, tatal sa ramana in concediu de crestere a copilului, deci tatal se informeaza, se implica in viata copilului si e partener egal in cresterea copilului”, e de parere Sofia Frunza.

Recomandarea bloggeritei pentru mamici este sa aiba incredere in partenerii lor, sa le ofere timp de calitate tata-copil, sa-i implice in viata copilului inca din prima clipa.

Avand in vedere, succesul de care s-a bucurat prima editie, organizatorii seminarului EDiatrics promit sa organizeze mai multe editii pana la finalul anului, in care sa abordeze si alte subiecte de interes pentru viitoarele mamici precum vaccinarea sau nutritia.

Autor: Alexandra Manaila

Vezi si Rolul tatalui in cresterea copilului: ce s-a schimbat in ultimele decenii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here