Andreea Balan a facut stop cardio-respirator in timpul operatiei de cezariana

Cantareata Andreea Balan, sursa foto: Wikipedia

Cantareata Andreea Balan a facut un stop cardio-respirator in timpul operatiei de cezariana, iar unul dintre medicii de la clinica privata Sanador, unde este internata a declarat ca, in prezent, aceasta „este stabila si supravegheata”. Proaspata mama a nascut o fetita de 3,2 kg, Clara Maria care este sanatoasa.

Citeste si Nasterea cezariana si micile ei inconveniente

Pentru Andreea Balan si George Burcea, Clara Maria este cea de-a doua fetita. Cei doi au devenit parinti pentru prima data in octombrie 2016, cand s-a nascut Ella Maya. Luni seara, problemele intampinate de artista in timpul celei de-a doua nasteri au fost confirmate.

,,In urma zvonurilor care au tot circulat, doresc sa confirm ca intr-adevar, Andreea a suferit un stop cardio-respirator. In acest moment ea este stabila. Fetita noastra, Clara Maria, este sanatoasa si cantareste 3,2 kg. Multumim intregii echipe medicale Sanador pentru profesionalismul de care au dat dovada. Va multumim pentru mesaje si va vom tine la curent cu starea de sanatate a Andreei”, a comunicat George Burcea, partenerul de viata al artistei.

Unul dintre medicii de la clinica privata la care este internata cantareata Andreea Balan a declarat astazi ca ,,incidentul care s-a petrecut, din punctul de vedere al operatiei de cezariana, e unul foarte rar, extrem de rar, e unul la cateva zeci de mii de cazuri care se intampla. In acest moment, pacienta, starea ei de sanatate s-a ameliorat in timpul noptii. E intr-o stare stabila. A putut fi vizitata de familie si a discutat cu ei. Va fi in continuare monitorizata de echipa medicala. In masura in care a existat un incident intraoperator, evident ca riscuri pot exista, dar, in momentul de fata, starea ei e stabila. In momentul de fata, se afla la terapie intensiva. E greu sa spui acum. In cateva zile se vor stabili prioritatile dumneaei si in acel moment se va decide cand va fi externata”, a afirmat reprezentantul institutiei medicale.

Intrebat daca poate fi vorba despre o culpa medicala, reprezentantul clinicii a afirmat: „Dupa parerea mea, nu poate fi decat un succes medical”.

Andreea Georgiana Balan, nascuta in 1984, in Ploiesti, este cantareata de muzica pop si dance. A debutat in televiziune in anul 1994, in emisiunea „Ba Da, Ba Nu”, si a devenit cunoscuta ca membra a duoului Andrè, in cadrul caruia a activat intre anii 1998 si 2001 si a lansat sapte albume. Formatia a primit in 2002 patru discuri de platina si unul de aur pentru cele 1.500.000 de exemplare ale albumelor vandute. A lansat in 2002 primul album solo, „Te joci cu mine”. Se numara printre cel mai bine vandute artiste din Romania din punctul de vedere al concertelor sustinute din 2008 pana in prezent.

Vezi si Nastere naturala sau cezariana? Pro si contra

Sursa: Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here