7 lucruri pe care sarcina le aduce cu sine și care te pot surprinde

Photo by Daniel Reche

Informații despre sarcină vei găsi peste tot, începând cu medicul de familie, ginecologul, mama, sora, prietena, vecina, colega de serviciu și până la atâtea și atâtea cărți și site-uri online. În ciuda atâtor surse de informare, tot vor apărea lucruri pe care sarcina le aduce cu sine și care te pot surprinde. Iată despre ce este vorba.

Citește și: 8 lucruri de facut inainte de nastere

”Cuibăreala” = instinctul de ”cuib”

Multe femei însărcinate spun că au simțit brusc instinctul de ”cuib” (de obicei, prin trimestrul al treilea), care s-a resimțit ca un impuls puternic de a-și pregăti casa pentru apariția noului membru, și anume, au spălat hainuțele și păturicile de bebeluș (chiar dacă poate erau deja spălate), au făcut regulă prin rafturi, au decorat, au curățat peste tot cu o conștiinciozitate ieșită parcă din comun, au făcut ca totul tă fie mai organizat și mai curat în jur (exact cum păsările își pregătesc cuibul înainte de a depune ouă și de a ieși puișorii).

Probleme de concentrare = ”mommy brain”

Sigur ai auzit de ”mommy brain”. Este un fenomen foarte comun, multe viitoare mame au recunoscut că au experimentat acest lucru. În timpul sarcinii (chiar din primul trimestru”) oboseala, poate și grețurile matinare, toate schimbările hormonale din corp le fac pe gravide să se simtă mai obosite, mai confuze, cu probleme de concentrare, mai ”uituce”. E ca și cum natura le face să nu-ți consume prea mult energia cu alte lucruri mai puțin ”importante” și să aibă în minte mai mult idei și gânduri legate de viitorul copil și de naștere.

Schimbări la nivelul sânilor

Știu, ți-a spus prietena ta care este mamă că sânii tăi vor arăta diferit în sarcină, dar parcă nu ți-a venit să crezi până nu ai observat aceste modificări chiar la corpul tău: sâni mai umflați, mai rotunjiți, mai greoi, maneloanele mărite și mai închise la culoare. Partea interesantă este că mărimea sânilor tăi se poate modifica pe durata întregii sarcini și sunt mame care au avut nevoie de două-trei ori să-și înlocuiască sutienele din cauza modificării sânilor din această perioadă.

Schimbări bruște de dispoziție

Sindromul premenstrual și sarcina sunt cumva asemănătoare în anumite privințe: sânii tăi se ”umflă” și devin mai sensibili, fluctuațiile hormonale îți aduc și schimbări dese de dispoziție: și bruște, și neînțelese, de parcă abia te mai recunoști! Un minut în urmă radiai de bucurie, iar în următorul te apucă o nemulțumire, o frustrare sau chiar un plând de nu-l poți explica și din motive cele mai diverse. Da, hormonii sunt de vină, iar aceste schimbări ciudate de dispoziție vor fi mai sesizabile în primul și ultimul trimestru. Atenție, însă la simptomele de depresie sau de anxietate, mai ales dacă în trecut ai avut astfel de episoade.

Mobilitate redusă

În timpul sarcinii, corpul tău produce hormonul relaxină, care ajută la pregătirea zonei pubiene și a colului uterin pentru naștere. Relaxina slăbește ligamentele din corp și te face cumva mai puțin mobilă, mai puțin stabilă și mai expusă riscului de accidentare. Poți simți acest lucru atunci când faci stretching, când te încordezi, simți la articulațiile pelvisului, spatelui sau genunchilor că nu mai sunt la fel de flexibili și poți resimți imediat dureri dacă faci anumite mișcări bruște sau nepotrivite.

Schimbări la nivelul pielii

Schimbările hormonale din timpul sarcinii aduc și schimbări la nivelul pielii (unele se plâng de piele prea uscată, altele de piele prea ”grasă”), astfel, pe lângă acea întindere a pielii (pentru că începe să crească burtica, se măresc sânii etc), care poate aduce vergeturi, pe lângă retenția de apă din corp, care poate aduce și ceva celulită pe coapse și fund, unele femei se pot confrunta cu acne, cu pete maronii sau gălbui pe față (”mască de sarcină” sau ”cloasma”. Pe abdomen, la majoritatea femielor însărcinate apare și linea nigra, despre care poți citi aici. Unele gravide susțin că alunițele sau pistruii dinainte de sarcină pot deveni acum mai mari sau pot căpăta nuanțe mai întunecate. Tot în această perioadă poți observa că transpire mai des, iar aceste transpirații pot aduce și anumite erupții neașteptate. Sigur ai auzit vreo gravidă plângându-se că pielea de burtică uneori îi aduce niște mâncărimi deranjate.

Schimbări la nivelul picioarelor

Mai în glumă sau mai în serios, dar sarcina (odată cu retenția de apă din organism) te poate forța să îți cumperi încălțăminte cu o mărime mai mare, pentru că poți descoperi că pantofii care înainte îți veneau pe picior atât de bine, acum nu te mai încap sau te strâng îngrozitor! Să mai spunem și de picioarele umflate cu care te-ai putea confrunta, cu sindromul picioarelor neliniștite (despre care poți citi aici) sau despre apariția unor varice?

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here