Cand sunt durerile menstruale ingrijoratoare

Poate ai impresia ca durerile menstruale sunt perfect normale.  Le au si prietenele tale, le ai si tu si le-ati acceptat ca fiind una dintre inconvenientele statutului de femeie. E adevarat, disconfortul din perioada lunara nu este ceva neobisnuit, mai ales la tinerele fete. Sau daca le-ai avut dintotdeauna, de cand ai inceput sa ai menstruatie. Totusi, daca ele sunt severe, nu mai sunt chiar asa de… normale. Afla de la Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrica-ginecologie, cu supraspecializare in infertilitate  la Clinica Genesis Athens, ce probleme pot semnala aceste dureri.

Avertismentul principal al medicului este ca, din pacate, durerile menstruale anormale pot fi semnalul unor afectiuni care, netratate, pot duce la infertilitate. Vorbim in primul rand despre endometrioza, in care un tesut similar endometrului se pozitioneaza in afara uterului, respectiv pe trompele uterine, pe ovare sau in alte zone ale abdomenului sau pelvisului. Inflamatiile, cicatricile si chisturile endometriozice provoaca dureri intense si, cel mai grav, infertilitate.

Citeste si Cand stii ca intri la menopauza si care sunt simptomele acesteia

O alta afectiune asupra careia durerile menstruale trag un semnal de alarma este boala inflamatorie pelvina. Poate fi vorba fie de o infectie la nivelul uterului, fie la nivelul trompelor uterine. De altfel, inflamatia este si cea mai frecventa cauza a blocarii trompelor uterine. Care, de asemenea, afecteaza fertilitatea.

Durerile menstruale intense mai pot avertiza asupra existentei unui fibrom. Insist sa reamintesc faptul ca fibroamele – care cresc in peretele muscular al uterului – sunt tumori necanceroase. Adesea, multe femei nici nu stiu ca au fibrom si afla acest lucru abia in timpul investigatiilor pentru diagnosticarea infertilitatii. Pentru ca, da, fibroamele au un impact asupra capacitatii de a concepe si sunt cauza de infertilitate. De asemenea, in cazul in care s-a obtinut totusi o sarcina, fibromul creste riscul de avort.

Dr. Andreas Vythoulkas, medic obstretrica ginecologie la Clinica Genesis Athens

Semne ca durerile menstruale sunt anormale

  1. Apar sau se acutizeaza dupa mai multi ani de la debutul menstrei.

Acest tip de durere se numeste dismenoree secundara si este cauzata de boli sau anomalii ale sistemului reproducator.

  1. Te impiedica sa iti duci viata normala

Daca durerea din perioada menstruala este atat de intensa incat te impiedica sa iti poti desfasura activitatile cotidiene normale, iar acest lucru se intampla regulat, ar trebui sa iei legatura cu medicul ginecolog.

  1. Ai dureri pelvine si in afara perioadei menstruale

Daca in zilele premergatoare menstrei sau in timpul activitatii sexuale este prezent disconfortul pelvin, acest lucru poate semnala o problema.

  1. Durerile sunt prezente pe toata perioada menstruala

Este normal ca sangerarea sa dureze intre 2 si 7 zile. Nu este normal, totusi, sa ai dureri pe parcursul intregii perioade si dupa incheierea ei.

  1. Ai sangerari menstruale abundente si prelungite

Se considera ca e o perioada menstruala prelungita daca aceasta depaseste sapte zile, si abundenta daca este necesara schimbarea tampoanelor la fiecare o ora. Sangerarea excesiva poate provoca anemie, dar poate semnala si o afectiune medicala din sfera ginecologica.

Alte simptome ingrijoratoare: ciclu neregulat, senzatie de balonare, crampe insotite de greata sau diaree, probleme urinare.

Citeste si Sanatatea femeii: cele mai importante analize ginecologice care trebuie facute

Autor: dr. Andreas Vythoulkas

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here