Am stabilit ca dupa micul dejun ne imbracam, ne incaltam, isi alege jucariile de nisip pe care si le doreste si iesim afara la joaca, macar pentru o ora. Zis si facut.

Pana in momentul in care am intrat in camera lui pentru a-i lua un tricou de schimb. Si uite atunci am vazut totul cu incetinitorul.

Citeste si: Te rog, scoate copilul afara! Sa se bucure de natura, sa se joace si sa creasca!

Patul nefacut, jucariile imprastiate prin toata camera, o dezordine la care nu m-am asteptat. Cum sa fi reusit asta in 10 minute? Pentru ca de atat am avut nevoie ca dupa micul dejun sa ma pregatesc pentru a iesi afara, si lui, ca sa se imbrace si (din cate foarte bine am vazut!) sa le imprastie care si pe unde.

Dupa ce am scanat toata camera, privirea mea s-a oprit asupra ochisorilor lui, care isi dublasera marimea si in care puteam citi mai multe emotii amestecate. Obrajorii ii prindeau culoare si am auzit, aproape in soapta, un ,,scuze, mami… scuze…”.

Apoi a vazut ca nu zic nimic, a continuat cu mai mult entuziam ,,de fapt, am construit un oras intreg, uite, e un supermarket, parcarea cu masini, aici e spitalul si nenea cu ambulanta care merge sa-i ajute pe oameni, aici e o gradinita unde se joaca multi copii pe afara, aici e serviciul taticilor, aici e serviciul mamicilor, aici e o facultate unde merg tinerii sa invete, iar aici un raulet si barcute, si un tren…”.

Citeste si: Lasa-l pe copil sa se joace! Cat mai mult!

Si cu cat explica mai mult, cu atat reuseam sa vad ca toata acea dezordine din fata mea, prin ochii lui era un oras intreg, care functiona foarta bine si parea interesant totul. Fiecare lucru era bine pus si avea un scop precis. Si atunci de ce sa-si ceara scuze copilul? Pentru ca a fost creativ? Pentru ca are multa imaginatie? Pentru ca la o varsta atat de frageda a inteles foarte bine cum functioneaza lucrurile? Pentru faptul ca e copil?

Si stii ce am facut? In loc sa ma asez pe covor si sa-l indemn sa strangem toate jucariile imprastiate si sa le punem inapoi in ladite, am decis sa fac altfel, i-am spus ca imi place orasul pe care l-a construit si cred ca o sa fie un joc grozav cand o sa se intoarca de afara.

Da, am lasat dezordinea sa troneze in camera lui.

Citeste si: Dezordine in casa? Sunteti o familie creativa!

Am fost afara, ne-am jucat si a fost minunat, apoi ne-am intors acasa si l-am lasat sa se joace fericit cu toata constructia lui, fiind mult mai relaxata cu ,,acele toate lucruri imprastiate”.

N-am pierdut nimic, ba chiar am considerat ca am castigat: am tinut cont de lucrurile care sunt importante pentru copil si pentru mine (joaca lui, linistea mea, relatia dintre mine si copil) decat de lucrurile minore, precum (o camera aranjata perfect, ideea de adult organizat si responsabil etc, cine oare masoara ,,nivelul de cat de adult esti?” sau mai ales ,,ce inseamna sa fii un bun parinte pentru copilul tau?”).

In concluzie, respir relaxata, chiar si atunci cand incerc sa-mi fac loc in casa printre masinute si piesele de Lego. Si mai important de atat, chiar am un copil fericit acasa.

De aceea, indemnul meu este urmatorul: Mami, astazi vei ignora dezordinea din casa si vei iesi afara sa te joci cu copilul!

Autor: Inga Stoian

S-ar putea sa-ti placa si: Copilul are nevoie sa se joace… chiar si in noroi!