Impreuna pentru Sanatate”, prima platforma digitala in sprijinul pacientilor oncologici si al celor cu boli grave

Photo by Tara Winstead from Pexels

Fundatia Vodafone Romania, in parteneriat cu Asociatia M.A.M.E., lanseaza cu prima platforma digitala din Romania adresata pacientilor diagnosticati cu cancer sau alte afectiuni grave, la care acestia pot apela pentru consiliere si indrumare in vederea solutionarii diverselor probleme intampinate in perioada de confruntare cu boala. Proiectul este finantat de Fundatia Vodafone Romania cu un buget de 335.800 de lei prin programul „Connecting for Good” si a fost dezvoltat de Asociatia M.A.M.E si proiectat de Code for Romania, in cadrul programului Civic Labs.

Platforma www.impreunapentrusanatate.ro pune la dispozitia bolnavilor oncologici si a celor cu afectiuni grave, atat adulti, cat si copii, informatii si indrumare pentru accesarea unor servicii medicale de care acestia au nevoie, oferite de clinici si spitale din tara si din strainatate, dar si consiliere pentru strangerea de fonduri pentru plata unor investigatii, interventii sau tratamente care nu pot fi efectuate in Romania sau care nu sunt decontate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Totodata, platforma conecteaza pacientii si apartinatorii acestora cu persoane din tara sau din strainatate dispuse sa le ofere gazduire in vecinatatea unitatilor medicale in care isi  efectueaza tratamentele. Nu in ultimul rand, platforma asigura suport in solutionarea altor tipuri de nevoi, precum gasirea de medicamente, asigurarea transportului casa – spital pentru pacienti sau traducerea unor documente medicale, dar si un ghid despre accesarea si decontarea serviciilor medicale in Romania si in strainatate si informatii la zi din domeniul sanatatii.

Astfel, platforma le da posibilitatea pacientilor oncologici si cu afectiuni grave sa identifice cele mai bune optiuni de tratament, oferind acces la informatii despre peste 400 de clinici si spitale de stat sau private, din mai mult de 20 de tari din Europa, America si Asia. Acestea sunt grupate pe patru categorii (oncologie, hematologie, radioterapie si transplant medular), cuprinzand informatii despre serviciile medicale puse la dispozitie in cadrul fiecarei sectii, date de contact ale specialistilor, optiuni de cazare in apropierea spitalelor, transportul de la aeroport. Platforma contine si o lista a ONG-urilor care pot veni in sprijinul pacientilor cu diverse servicii gratuite.

Cei care doresc sa ofere sprijin pacientilor cu boli grave pot accesa rubrica Ofera ajutor de pe platforma.

www.impreunapentrusanatate.ro este disponibila in limbile romana si engleza si are sectiuni dedicate celor aflati in nevoie si celor care pot oferi ajutor. In primul an de la lansare, platforma urmareste sa sprijine aproximativ 1.000 de pacienti, aducand speranta in vietile acestora si ale familiilor lor.

In Romania, in anul 2020, traiau aproximativ patru milioane de bolnavi cronici, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica. Multi dintre ei intampina dificultati financiare si, de cele mai multe ori, nu reusesc sa acopere costurile necesare pentru plata unor investigatii medicale, tratamente adecvate, transport sau cazare. Acest lucru conduce automat la amanarea sau intreruperea tratamentului si, implicit, la scaderea sanselor de vindecare.

www.impreunapentrusanatate.ro vine in sprijinul acestor pacienti, dar si al celor care doresc sa se implice in beneficiul bolnavilor.

***

Asociatia M.A.M.E. este o organizatie non-profit care sprijina copiii si tinerii diagnosticati cu cancer si alte boli grave din Romania. In cei 12 ani de activitate, a oferit servicii de informare si indrumare, dar si suport psiho-socio-medical pentru aproximativ 5.000 de beneficiari. De asemenea, a donat aparatura medicala performanta de care beneficiaza, anual, peste 10.000 de pacienti oncologici. A derulat campanii de informare si constientizare in randul a peste 8.000 de elevi privind adoptarea unui stil de viata sanatos si combaterea fenomenului de tip bullying. Pentru mai multe detalii referitoare la activitatea derulata de asociatie si rezultatele obtinute pana in prezent, va invitam sa accesati: www.asociatiamame.ro sau www.facebook.com/AsocMAME
 Fundatia Vodafone Romania este o organizatie neguvernamentala romaneasca, cu statut caritabil, distincta si independenta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998. In cei peste 20 ani de activitate, Fundatia Vodafone Romania a finantat 1.168 de programe derulate de 765 de ONG-uri din intreaga tara, in domeniile sanatatii, educatiei si serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, varstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 31 de milioane de euro in proiecte desfasurate de organizatiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundatiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ si www.facebook.com/fundatiavodafone.
Code for Romania este a doua cea mai mare comunitate de tehnologie civica din lume, cu aproximativ 2000 de voluntari de pe 12 fusuri orare. Pana in prezent, organizatia a prototipat deja 170 de solutii digitale care sa rezolve probleme ale societatii romanesti, dintre care 23 sunt acum live. Prin programul Civic Labs, Code for Romania si isi propune sa fie generatorul de solutii de tehnologie civica pentru problemele sociale ale Romaniei. Civic Labs contribuie in mod concret la rezolvarea unor nevoi reale ale societatii printr-un amplu proces de cercetare si prin generarea de solutii cu impact la nivel sistemic si cu rezultate masurabile pe termen lung.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here