Ce trebuie sa stie copilul despre consimtamant si alegerile sale personale?

Photo by Meruyert Gonullu from Pexels

In general, este indicat ca discutia cu privire la consimtamant si alegerile personale sa evolueze odata cu cresterea copilului. El trebuie sa stie ca beneficiaza de numeroase drepturi legale. Cand vorbim despre eventuale abuzuri de orice fel, copilul are nevoie sa fie protejat, ascultat, oferindu-i-se ajutor neconditionat.

Initial, vorbeste-i copilului despre partile intime si spune-le pe nume: penis, vagin si fund. Daca utilizezi diferite cuvinte pentru fiecare, copilul poate percepe ca fiind un tabu sau poate deveni confuz cu privire la acestea, scrie Steamboat Pilot&Today.

A vorbi despre atingeri si despre consimtamant poate fi, pentru inceput, un subiect inconfortabil sau intimidant. Un moment ideal ar fi la ora de baita, atunci cand copilul este dezbracat.

Citeste si In fiecare an, sute de copii sunt abuzati si exploatati sexual in Romania

Povesteste-i ca unele parti ale corpului sunt private si de aceea purtam vara, costum de baie. Ii poti enumera si exceptii, cum ar fi atunci cand se dezbraca intr-un vestiar printre alte persoane.

O alta exceptie poate fi la doctor atunci cand acesta trebuie sa verifice sanatatea partilor intime sau private. Explica-i copilului tau ca nu este in regula daca o persoana care ii atinge partile corpului ii spune, in acelasi timp, „Sa nu spui nimanui!”, chiar daca este un prieten. Sfatuieste-l ca, in astfel de cazuri, sa povesteasca celor apropiati ce i s-a intamplat, chiar daca a promis sa fie un „secret”.

Totodata este important sa il inveti despre alegerile personale in ceea ce priveste corpul sau. Pe de alta parte, nu constrange copilul sa raspunda imbratisarilor tale sau alor alte persoane (din familie, prieteni, colegi etc) daca el nu isi doreste. Poti alege, in locul lor, cuvinte de incurajare, de exemplu.

Conventia pentru Drepturile Copilului spune ca are tot dreptul de a fi protejat de toate formele de abuz si exploatare. In plus, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului sugereaza ca tarile „care au o varsta a consimtamantului foarte mica trebuie sa mareasca varsta legala la care un copil isi poate incepe activitatea sexuala”.

„Nimeni nu are dreptul de a constrange un copil sa intretina relatii sexuale, indiferent cine ar fi persoana care constrange si ce varsta ar avea ea”, scrie Unicef.

In Romania, se considera act sexual cu un minor si se pedepseste conform legii, orice act sexual cu o persoana care nu a implinit varsta de 15 ani.

Citeste si Salvati Copiii: Jumatate dintre copii discuta online cu necunoscutii, iar 58% se intalnesc cu ei

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here