Ce lucruri pregătești în caz de război, dezastru natural și atac nuclear?

Foto: retailmenot.com

Tot mai multe cititoare ne-au scris că le-ar fi de folos să postăm informații utile despre care ar fi lucrurile esențiale pe care ar trebui să le știm și să le pregătim în caz de dezastru natural, război sau atac nuclear. Fie că este vorba despre un kit de urgență, fie despre lucruri de depozitat undeva în debara, în garaj, în subsol, îți oferim o listă cu idei de lucruri necesare în astfel de situații.

Pregătește un kit de aprovizionare de urgență, care include articole precum alimente neperisabile, apă, un radio, lanterne și baterii suplimentare, chibrituri, trusă medical etc. Găsești o listă mai detaliată ceva mai jos.

Faceți un plan de urgență pentru toată familia. Este posibil ca atunci când se produce un dezastru sau începe un atac militar să nu fie toți membrii de familie împreună, așa că este important să știți cum vă veți contacta unul pe celălalt, cum sau unde vă veți regăsi și ce veți face în caz de urgență.

Află care sunt cele mai apropiate de casă adăposturi antiatomice sau buncăre. Dacă acestea nu sunt prea apropiate de locuința voastră, gândiți strategic care ar fi cele mai sigure locuri (subsoluri, stații de metrou, locuri cu cât mai puține geamuri etc).

Listă cu lucruri pe care le-ai putea pregăti în casă în caz de război, dezastru natural și atac nuclear:

  • Câteva sticle cu apă potabilă
  • Filtre de apă
  • Conserve (pateuri, peste, legume, fasole, năut etc.)
  • Pungi cu gustări gata de consum (covrigei, crackers, sticksuri, biscuiți, batoane proteice etc.
  • Pungi de orez, fasole, mălai, făină, paste, ovăz, zahăr, miere, dulceață, ulei, sare, condimente etc.
  • Lapte praf (dacă aveți copii)*
  • Trusă medicală (soluție de iod, peroxid de hidrogen, analgezice, pansamente, plasturi, tifon etc.). Te poate ajuta și trusa auto. Mai multe idei poți găsi aici.
  • Sucuri sau concentrate de sucuri de fructe (mai ales dacă aveți și copii)
  • Un desfăcător manual de conserve
  • Chibrituri și brichete
  • Șervețele igienice, rolă hârtie și scutece, dacă este necesar
  • Șervețele dezinfectante și spray dezinfectant
  • Absorbante/tampoane, precum și alte necesare pentru igiena personală
  • Lanterne (de preferat cu LED) și radiouri portabile
  • Trei seturi de baterii, pentru dispozitivele folosite
  • Fluier (pentru a semnala ajutor)
  • Farfurii de hârtie sau de plastic/pahare/ustensile de bucătărie
  • Pelerină de ploaie
  • Saci de gunoi, folii, bandă adezivă, elastic, ac și ață, foarfece etc.
  • Harta localității
  • Un carnetel cu date de contact (prieteni, rude, autorități etc)
  • Măști protecție FFP2 sau chirurgicale
  • Haine de schimb (preferabil mai călduroase), pătură, încălțăminte comodă, potrivită climei din țara/localitatea ta
  • Sac de dormit (pentru fiecare membru de familie)
  • Conserve animale de companie (dacă este cazul)
  • Geantă de urgență: actele esențiale și un rând de copii, bani numerar, telefon mobil, încărcător, încărcător extern, un carnetel cu date de contact (prieteni, rude, autorități etc), pix/creion etc)
  • Hârtie, creioane, pixuri
  • Câteva cărți, jocuri de societate, jucării pentru copii (dacă este cazul)
  • Extinctor portabil
  • Trusă cosmetice/igienă (pastă de dinți, periuță, săpun etc)
  • Un kit mic cu câteva lucruri poate fi păstrat și în mașină.

Atenție! Este o listă orientativă. Aceasta are scopul de a informa cititorii și poate fi adaptată în funcție de nevoile fiecăruia (ținându-se cont dacă este vorba despre o locuință la bloc/la curte, dacă este vorba despre o localitate urbană sau rurală, dacă este o familie numeroasă, cu copii, dacă există persoane vulnerabile care au nevoi speciale etc.).

Câteva instrucțiuni pentru ce trebuie făcut în cazul unei explozii nucleare:

  • Ascultați informații din surse oficiale (online, radio sau TV) și urmați instrucțiunile furnizate de autorități sau personalul de intervenție în caz de urgență.
  • Dacă este emisă o avertizare de atac nuclear, mergeți pe cât este posibil în buncăre, în subsoluri sau adăposturi speciale și rămâneți acolo până când primiți următoarele indicații.
  • Dacă sunteți în stradă, găsiți cea mai apropiată clădire, de preferință construită din cărămidă sau beton și intrați înăuntru pentru a evita orice material radioactiv din exterior. Chiar dacă vă aflați la mulți kilometri de locul unde a avut loc atacul – particulele radioactive pot fi purtate de vânt pe sute de kilometri.
  • Așteptați în interior cel puțin 24 de ore (uneori și câteva zile), cu excepția cazului în care autoritățile vă oferă alte indicații.
  • Nu vă uitați la flacără, scânteie sau la ”mingea de foc”, care vine dinspre atac, vă poate orbi.
  • Dacă ați fost afară în timpul exploziei sau imediat după aceasta, curățați-vă cât mai repede posibil (faceți un duș rapid, dacă este posibil, spălați-vă părul cu apă și șampon, scoateți-vă hainele, puneți-le în saci de gunoi și neapărat legați sacii) pentru a elimina materialul radioactiv care s-ar fi putut depune pe corpul dumneavoastră. Ajutați-i și pe cei dragi să facă aceleași lucruri.
  • Atenție! Stați departe de zonele cele mai avariate. Și nu uitați, radiațiile nu pot fi văzute, mirosite sau detectate în alt mod de simțurile umane.

Surse info: www.the-sun.com, www.www.ready.gov, www.cdc.com, www.everydayhealp.com, www. bussinessinsider.com etc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here