Nu vei crește un copil puternic mental, dacă vei face aceste 7 greșeli!

Foto: VeryWell Family

Trăim într-o lume din ce în ce mai stresantă, motiv pentru care nu a fost niciodată mai important ca acum să încurajăm dezvoltarea rezilienței emoționale și mentale la copil.

Pentru că îi dorim binele, pentru că vrem să devină un adult puternic din punct de vedere mental, pregătit să abordeze orice situație îi apare în cale, pregătit să găsească soluții, pe scurt, să se descurce în viață, de aceea este nevoie ca de mic să-l ajutăm să-și dezvolte anumite abilități.

Pe scurt, nu vei crește un copil puternic mental, dacă vei face aceste 7 greșeli, potrivit terapeutului Tracy Hutchinson, scrie cnbc.com.

  1. Minimizarea sentimentelor/emoțiilor copilului tău

Copilul trebuie să știe că este în regulă să-și exprime emoțiile și ca să vorbească despre sentimentele lui. Când părintele îi spune copilului astfel „nu fi trist în privința asta” sau „nu este mare lucru”, el îi transmite mesajul că sentimentele lui nu contează și că este mai bine să le suprime. Atunci când observi că, spre exemplu, în timpul unei furtuni sau atunci când tuna, copilului tău îi este frică, validează-i emoția: ”Știu că ești speriat acum…”. Apoi întreabă-l ce crede el că l-ar ajuta să se simtă mai bine. Acest lucru îl ajută să învețe să-ți gestioneze singur emoțiile. Scopul este să caute soluții până le găsesc pe cele care funcționează pentru el.

  1. Să-l protejezi mereu de eșec

Atunci când ești părinte, nu este deloc ușor să privești cum copilul tău trece prin anumite provocări pe care noi, adulții, le putem rezolva cu ușurință. Dar știai că eșecul este o parte a succesului? Greșind, copilul învață. Dacă unui copil nu i se oferă ocazia să învețe din greșeli, să trăiască o anumită experiență, cum altfel va putea să o gestioneze singur?

  1. Prea multă indulgență/Răsfăț

Copiilor le plac jucăriile, tot felul de lucruri, iar părinților le face mare plăcere să le ofere. Dar știi ce arată studiile, că oferindu-i mereu copilului tot ce-și dorește, acesta nu-și va dezvolta abilități atât de necesare pentru a-și dezvolta reziliența, autodisciplina, răbdarea etc. Îți dorești ca micuțul tău să știe că poate reuși ceea ce își dorește, dacă va da dovadă de disciplină, dacă va respecta un plan, anumite reguli. De exemplu, va putea să se joace pe tableta, doar după ce își va termina temele de la școală. Copilul va putea să-și cumpere jucăria atât de dorită, dacă va învăța să strângă banii la pușculită.

  1. Așteptarea perfecțiunii

Este firesc să vrei ca, copilul tău să-și seteze obiective mari și să fie cel mai bun în toate. Dar lucrurile nu funcționează deloc așa. Stabilirea unor obiective mult prea mari, poate duce la o stimă de sine scăzută, la neîncredere în propriile forte. Asigură-te că așteptările tale și ale copilului sunt realiste și învață-l că eșecurile pot fi lecții valoroase.

  1. Ești preocupat să se simtă mereu confortabil

În viață sunt multe lucruri care te pot face să te simți inconfortabil, iar în cazul copilului acestea pot ține de momentele în care el în încearcă ceva noi, o mancare nouă, când își face prieteni noi, când se mută într-o clasă nouă, într-o casă nouă sau merge la o altă școală. Și în acest cazuri, ar fi bine să-l lași să le experimenteze, să le accepte, să treacă prin ele. Încurajează-l să încerce lucruri noi, să înceapă ceva, să facă primul pas și s-ar putea să-ți dea seama că poate nu este chiar totul atît de dificil, de inconfortabil.

  1. Nu sunt setate limitele părinte-copil

Este minunat că vrei să-l înveți pe copil să ia anumite decizii, să facă unele alegeri, dar el trebuie să știe că decizia finală o iei tu, părintele. Copiii puternici din punct de vedere mental au părinți care înțeleg importanța limitelor și consecvenței.

  1. Nu ai grija de tine.

Copil este oglinda ta și vede cum te comporți, ce alegeri faci, ce obiceiuri ai (de exemplu, dacă manânci sănătos, dacă faci mișcare, dacă ai pasiuni etc). De asemenea, este esențial ca el să vadă metode/mecanisme sănătoase de cooperare în fața unor situații. De exemplu, dacă ești stresat după serviciu, ar fi indicat să îi spuneți copilului: ”Am avut o zi foarte obositoare la serviciu și mă voi relaxa cu ceai și o carte”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here