Durerile de cap în timpul sarcinii: normale sau nu prea?

Foto: www.aretechiro.com

Sarcina este o perioadă specială, delicată și intensă din punct de vedere al schimbărilor prin care trece corpul unei femei. Chiar dacă, spre exemplu, în primul trimestru nu se văd schimbări majore la exteriorul femeii, în interior se petrec lucruri cu adevărat impresionante. Sunt foarte multe schimbări care au loc, iar corpul este forțat să se adapteze repede la toate.

Schimbările la nivelul sistemului circulator, precum volumul sanguin crescut, toate modificările hormonale care au loc la nivelul organismului, toate acestea sunt vești bune pentru bebelușul tău, dar nu întotdeauna și pentru tine. Ne referim azi mai mult la posibila apariție a durerilor de cap în timpul acestei perioade.

Nu vrem să-ți spunem să te obișnuiești cu acestea, dar vrem să înțelegi, că în special în primul trimestru, acestea sunt normale și pot apărea în diferite zone ale capului. În cele mai multe dintre cazuri nu ar trebui să-ți faci griji pentru acestea, dar dacă acestea persistă și în semestrul al doilea sau devin mai persistente, aduc mai mult disconfort, atunci ar fi bine să te adresezi medicului, pentru că aceasta poate indica preeclampsie sau o altă problemă medicală.

Se spune că sunt câteva motive pentru care durerile de cap sunt mai des întâlnite la viitoarele mame. Este posibil să fii mai predispusă să suferi de dureri de cap dacă și înainte de sarcină te confruntai cu antecedente de migrene. Unele femei se confruntă cu inflamații ale sinusurilor în timpul sarcinii, care pot conduce la dureri sinusale. Stresul accentuat sau oboseala din timpul sarcinii, din cauza schimbărilor hormonale pot crește probabilitatea apariției episoadelor de dureri de cap.

Aceste dureri de cap pot fi ameliorate cu activități relaxante, punându-ți comprese reci sau călduțe, asigurându-te că te hidratezi din plin, mâncând mese mici și frecvente, pentru a=ți menține glicemia la un nivel stabil, dar și cu ajutorul unor medicamente (atenție! este esențial să ai acordul medicului că acestea sunt potrivite, că sunt recomandate și în sarcină!).

Citește și: Migrenele in sarcina: ce trebuie sa stii

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here