De ce după apariția unui copil unii parteneri ajung să nu se mai regăsească în viața de cuplu? De ce auzim despre tot mai multe separări și divorțuri la scurt timp după ce familia se mărește? Fac proaspeții părinți anumite greșeli care le afectează viața de cuplu? Ne-a oferit răspunsuri la aceste întrebări, precum și sfaturi interesante Alina Pop, psihoterapeut.  

De ce cuplurile întâmpină dificultăți odată cu apariția unui copil? Care sunt cauzele?

Conform cercetărilor făcute de Dr. John Gottman, 67% dintre cuplurile din studiu au raportat o scădere a satisfacției relațiilor după sosirea primului copil. Declinul apare, de obicei, între șase luni (pentru femei) și nouă luni (pentru bărbați) după ce copilul vine acasă.

Aș vrea să încerc un răspuns general și, anume, faptul că dinamica cuplului suferă modificări, iar aceasta afectează calitatea relației dintre cei doi. În popor, există acel mit conform căruia venirea pe lume a un copil va ajuta relația. Nimic mai greșit.

Trăim vremuri consumeriste, în care și relațiile se consumă. Ne despărțim ușor, nu luptăm pentru a menține o relație, ne este mai simplu să renunțăm în loc să încercăm să fim mai buni în relație și să ne dezvoltăm mai bine ca relație. Pe acest fond, cu atât mai dificilă devine tranziția către rolul de părinte de la rolul de iubit/-ă, punând presiune pe relația de cuplu. Apariția copiilor testează cât de bine este sudată relația dintre parteneri.

Dacă schimbările nu sunt prevăzute măcar parțial de parteneri, iar aceștia nu își asumă să dedice timp pentru reconsolidarea relației, șansele de a ajunge la separare cresc.

Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac proaspeții părinți și care le afectează viața de cuplu?

1.Cred că cea mai frecventă greșeală este lipsa pregătirii din timp pentru etapa care urmează și aici nu mă refer la amenajarea camerei copilului, la cumpărărturi și alte aspecte logistice, ci la cum vor împărți responsabilitățile, cum vor prioritiza somnul, care sunt valorile și educația pe care vor să i-o dea copilului, ce așteptări au, cum va arăta viața sexuală etc.

Le recomand părinților să își aloce timp încă din perioada sarcinii și să își facă un plan la care să apeleze atunci când vor veni acasă de la spital. Pentru început, poate părea un joc sau chiar ceva plictisitor pentru aceia dintre ei care sunt mai spontani și care nu se dau în vânt după organizare. Însă, le va fi de mare folos atunci când vor avea nevoie de suport și vor ști exact cine îi poate ajuta și cum.

Dacă le este greu să facă acest lucru singuri acasă, pot cere sfaturile unui psihoterapeut specializat în lucrul cu părinții, care îi poate ajuta să facă o planificare bună a acestor lucruri și să îi sprijine în tranziția care urmează.

2. Intercalat cu lipsa pregătirii din timp, este lipsa comunicării. Cel puțin primul an din viața copilului este unul complicat pentru părinți, cu mult stres și îngrijorări. Lipsa somnului și/sau epuizarea parentală îi va face pe părinți mai irascibili, mai vulnerabili la anxietate și/sau depresie, cu un libido mai scăzut. Să nu uităm că, până să apară copilul pe lume, timpul lor era doar al lor, nu aveau responsabilități și puteau oricând să facă ceea ce își doresc.

Odată cu nașterea copilului, acest lucru nu mai este la fel de valabil, părinții fiind nevoiți să fie atenți la nevoile copilului și să renunțe sau măcar să amâne îndeplinirea propriilor nevoi. Cred că vă puteți imagina că inevitabil se adună resentimente, mai ales dacă vorbim de un cuplu unde sarcina nu a fost planificată. Cum tatăl este cel care, cel mai frecvent, își continuă programul ca și înainte de a apărea copilul, iar programul mamei este complet dat peste cap, nemaiputând să facă nimic din ceea ce făcea înainte, pot apărea frustrări, furie și chiar sentimente de invidie în relația de cuplu.

Pentru a preveni ca aceste schimbări să producă daune ireparabile relației, le recomand părinților să nu uite de relația lor și să prioritizeze săptămânal o oră în care să comunice, să-și spună ceea ce simt, prin ce trec, să răspundă cu empatie și chiar cu gesturi de ajutor.

3. Nu reușesc să construiască o echipă parentală, să își asume amândoi resposabilități din aria parentingului astfel încât să nu se ajungă în momentul în care un părinte este principalul responsabil de copil.

În acest caz, pentru a preveni o împărțire inechitabilă a sarcinilor și a responsabilităților, este important ca ambii părinți să se implice și să își asume activitățile specifice pe care se angajează să le facă alături de copil sau pentru copil și pentru casă. Pentru a nu crea senzația de control sau tragere la răspundere de către partener, este bine să existe un mod de evaluare și contorizare independent de aceștia, spre exemplu, o listă pe care să o bifeze sau o aplicație de familie cu acțiuni de făcut și care, odată îndeplinite, se bifează.

4. Nu verifică, pe cât ar fi nevoie, realitatea cu partenerul. Fac presupuneri pe baza a ceea ce cred sau își imaginează că are nevoie sau gândește partenerul și acționează în consecință. De asemenea, există așteptarea de la partener să fie intuitiv la nevoile celuilalt, fără a i se comunica clar ceea ce se vrea sau se așteaptă de la el/ea.

În acest caz, îi ajut pe părinți să învețe cum să-și exprime în relație propriile nevoi, dorințe și gânduri într-o manieră colaborativă, fără presiunea și așteptarea ca celălalt să răspundă, ci, mai degrabă, cu dorința de a crea o oportunitate de conectare și autenticitate.

Ce pot să facă cei doi parteneri încă din timpul sarcinii, astfel ca apariția copilului în viața lor să nu influențeze negativ relația de cuplu?

Câteva exemple bune ar putea fi să:

• dedice timp discuțiilor despre modul în care își doresc să își crească copilul, despre valorile lor, despre așteptări și dorințe;
• conștientizeze și să discute despre schimbările care vor fi la nivel de dinamică – nevoile copilului vor fi prioritare, concomitent cu cele ale mamei, mai ales în primele luni, pentru a se asigura că are parte de o recuperare de succes și pentru a susține crearea unui atașament securizant;
• stabilească toate lucrurile importante și să decidă asupra lor înainte să apară copilul, pentru a nu avea factori de stres în plus;
• găsească o persoană (sau mai multe) care să îi poată ajuta cu copilul sau cu treburile casnice pentru a putea avea câteva momente doar pentru ei și în alt interval decât în cel în care doarme copilul;
• își împartă sarcinile ce țin de gospodărie în mod echitabil și în funcție de etapa în care se află (inițial, mama nu se va putea ocupa deloc de treburile casnice)

Atunci când relația este în impas, ce este de făcut? Câteva sfaturi/tips-uri mici care pot ajuta mult relația de cuplu după apariția copilului…?

Primul sfat ar fi să creadă în relație și să aibă în minte că primul an (sau chiar primii 2-3 ani) după venirea copilului sunt ani de tranziție și de reorganizare nu doar a programului și priorităților, dar și a propriei identități.

În consecință, și relația va suferi modificări. Este posibil să ne uităm la partener cu alți ochi și chiar să îl vedem ca pe o persoană cu mult diferită față de cum era înainte de copil.

Când partenerii ajung să observe că lucrurile nu merg bine, ar putea să:

• analizeze prima dată situația fiecare pentru el/ea;
• își dea seama cum de s-a ajuns în această situație;
• conștientizeze care este propria contribuție la acest deznodământ;
• comunice, ulterior, partenerului dintr-un spațiu de asumare a propriei contribuții la dinamica creată, ceea ce simte și ce și-ar dori să se întâmple în relație.

Din acest demers, ar fi bine să nu lipsească empatia, răbdarea și deschiderea pentru a primi feedback-ul celuilalt.

Alte acțiuni care reduc conflictul în cupluri sunt :

• renunțarea la critică
• renunțarea la învinuirea celuilalt pentru sentimentele proprii
• asumarea rolului pe care fiecare îl joacă în dinamica relației
• crearea unor momente dedicate relației, unde partenerii pot interacționa din rolul de iubit/ă
• crearea unor momente de bucurie și conexiune prin activități pe placul amândurora
• recunoașterea și aprecierea eforturilor/acțiunilor pe care le face partenerul în rolul de părinte
• rolurile de părinte să nu devină un instrument de exprimare a neajunsurilor din viața de cuplu
• oferirea de ajutor

Autor: Inga Stoian