Oana Moraru: Recomand părinților, în sistemul nostru, că n-avem ce face, cel puțin la clasele I-a și a II-a, să-și dedice cât mai mult timp temelor copiilor

Foto: keytokids.com.au

Subiectul legat de temele pentru acasă pe care le primește copilul este unul de mare interes pentru mulți părinți. Când și cât timp ar trebui să fie părintele alături de copil atunci când își face temele și mai ales, care este atitudinea părintelui (da, ai citit corect!) pe care ar fi bine să o aibă față de acestea poți afla aici.

”Recomand părinților, în sistemul nostru, că n-avem ce face, cel puțin la clasele I-a și a II-a, să-și dedice cât mai mult timp temelor copiilor și să se oprească din a formula în jurul lor expresii de genul: <hai mai repede, să le terminăm ca să te joci<. Sau, <uite, dacă te apuci din timp de ele, ai mai mult timp și pentru tine>. Sau, <hai mai repede, hai să nu le mai lăsăm pe ultima sută de metri, să scăpăm de ele>” a spus Oana Moraru, mentor didactic și parental, fondator Helikon Hub Educational în podcastul ”Cu Capul în nori”.

Potrivit Oanei Moraru, ”nu facem temele de dragul de-a le termina, le facem să reprezinte ceva, să reprezinte un strat în gândirea copilului, să-i formeze o deprindere” și că nu e bine ca temele sa fie lasate pentru partea a treia a zilei catre seara. Mai multe poți urmări în video-ul de pe Superbebe.ro.

Atitudinea pe care o are părintele față de temele copilului este extrem de importantă, pentru că felul în care privim noi învățarea va fi preluat și de copil.

”Dacă tu, părintele, ești ofuscat, obosit, vrei să le terminați cât mai repede, dacă tu pornești jocuri de putere, hai o dată, hai mai repede, hai ți-am spus că trece timpul, lehamitea asta tradițională în jurul temei o imprim copiilor copilului automat. Și aproape a devenit un sport național să ne văităm noi înșine de temele astea!” a spus consultantul educațional în podcastul Cu Capul în nori.

Și atunci cum procedăm?

”Îi spun că-l sprijin, că-l ajut, că lucrăm împreună, că e ușor, că, orice s-ar întâmpla, sunt alături de el. Da, deci la început e foarte important să modelăm, să amprentăm emoțional copilul prin exemplul atitudinii noastre, că tema asta e o chestiune care ne ajută pe noi să înțelegem lucrurile, e și ne-negociabilă, dar nu e ceva ce băgăm acolo repede, sub preș, ca să arate totul bine. Trebuie să ne aplecăm cu toată încrederea și bucuria asupra temelor, pentru că felul în care privim noi învățarea se duce în sistemul copilului ca un virus” a explicat Oana Moraru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here