Cum faci față sentimentului de vinovăție ca mamă?

Foto: www.mamamia.com.au

Despre faptul că mamele din întreaga lume se confruntă la un moment dat cu sentimentul de vinovăție (”mom guilt”) și care sunt cauzele găsești aici, dar azi aș dori să vedem cum faci față acestui sentiment de vinovăție.

Mamele poartă adesea energia emoțională a familiei. Cumva, în mentalul colectiv, în societate este destul de impregnată ideea că mama este responsabilă de planificarea și organizarea casei, de energia din familie. Problema este că societatea a pus mult prea multe presiuni pe umerii mamelor, iar acestea se simt dese ori vinovate că nu le ”reușesc” pe toate. E o încărcătură mentală invizibilă foarte greu de dus. Unele mame recunosc acest lucru, în timp ce altele duc această povară în tăcere.

Iată câteva maodalități de a face față acestui sentiment de vinovăție cu care se poate confrunta mama:

Neapărat pune-te și pe tine pe lista de priorități. Ca atunci când în avion stewardesa îți spune că în caz de turbulețe și e nevoie de măști de oxigen regula este să-ți pui mai întâi ție masca, abia apoi copilului, pentru că astfel veți avea mai multe șanse să fiți bine ambii.  Ai mai multă grijă de tine. Fii bună, blândă cu tine. Oferă-ți compasiune în momentele mai dificile.

Găsește-ți persoane care te înțeleg și te ajută. Conectează-te cu alte mame care sunt ca tine, ieși cu ele în parc, la o cafea, ține legătura cu ele online. Acceptă sprijinul altor persoane și împărtășește-ți experiențele cu alții care sunt părinți și care empatizează cu trăirile și experiențele tale.

Vorbește deschis cu partenerul tău

Comunicarea sinceră și consecventă este cheia oricărei relații de succes, în special cele care implică și îngrijirea și creșterea unor copii. Relațiile sănătoase sunt construite pe compromis și lucru în echipă. Discutați și împărțiți sarcinile între voi. Nu, nu trebuie să le faci tu pe toate, chiar dacă ai impresia că le faci mai bine!

Fii atent la rețelele sociale

Nu mai urmări persoanele sau dezactivează notificările conturilor de pe rețelele de socializare care prezintă numai familii perfecte, mame ideale care le reușesc pe toate și sunt ovaționate în toate comentariile. Reamintește-ți mereu că în viața reală lucrurile nu sunt dese ori deloc ca în online.

Stabilește așteptări realiste

Nu mai pune atâta presiune pe tine! Nu există niciun premiu pentru cel mai creativ părinte din grupa Albinuțelor. Copilului tău chiar nu-I pasă așa mult dacă i-ai tăiat sandvișurile în formă de ursuleț sau dacă are nu știu ce costum trăsnet la serbare. Copilul tău vrea să fie iubit și văzut.

Copiii tăi sunt în siguranță, sunt hrăniți, sănătoși și iubiți? Ești un părinte bun! Este mai mult decât suficient!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here