Ce este și de ce e nevoie de un cod etic al cuplului?

Foto: www.psychologytoday.com

Debutul unei relatii este ca o noua viata. Fericirea partenerilor, optimismul, efervescenta sunt contagioase. Toate acestea pot fi pastrate si de-a lungul anilor sau trebuie sa visam mereu la dulcele inceput?

Maria si Remus stateau zambitori in fata mea. Au ales sa ia loc amandoi pe aceeasi canapea, ceea ce pentru mine e un semn bun. E un caz usor, imi zic. Rasuflu usurata!
Dupa doua cupluri in criza maritala, meritam si eu ceva mai simplu.

Amandoi sunt foarte tineri si asta imi insufla si mie optimism. Pot aplica cateva din metodele mele pentru imbogatirea relatiei de cuplu. Cei doi sunt impreuna de un an si jumatate si spera sa se casatoreasca cat mai curand. Au venit amandoi cu un singur scop: vor sa vada prin ochii celuilalt (metafora lor) si imi cer sa ii ajut sa isi realizeze un cod etic, ne povesteste incantata Ramona Covrig, psihoterapeut de cuplu.

Tinerii chiar s-au dovedit a fi foarte cooperanti si dispusi sa lucreze. Asa ca au venit cu niste ciorne despre ce credeau ei ca e important sa se intample in cuplu, iar Ramona i-a ajutat sa faca din ideile lor un cod etic al cuplului. Asta s-a intamplat cu ceva vreme in urma si pana astazi nu m-au mai vizitat. Probabil ca amandoi cred inca in codul etic. In fond, l-au conceput impreuna!, a concluzionat psihoterapeutul Ramona Covrig.

 Ideea de a avea un cod etic al cuplului pare sa functioneze. Partenerii simt ca au o responsabilitate, ca si-au asumat un angajament si ca, daca au participat la realizarea actului, trebuie sa participe si la respectarea lui. Desigur, fiecare cuplu este unic si atunci si codul trebuie sa fie creatia celor doi parteneri, simpla insiruire a unor principii s-ar putea sa nu fie de ajuns. Astfel, partenerii trebuie sa stea relaxati, poate la un pahar de vin, si sa scrie ce ar dori sa li se intample si ce ar face ei pentru asta. Psihoterapeutul Ramona Covrig ii sfatuieste pe acesti oameni sa nu se blocheze in cuvinte mari, de genul iubire, ci sa respecte patru principii de baza ale relatiei: sinceritate, incredere, deschidere/optimism, respect mutual.

Daca acestea se regasesc in codul cuplului, ele functioneaza ca un antidot impotriva eventualelor conflicte.

Respectul, de exemplu, inseamna egalitate. Nu este posibil ca in intimitate, unde cooperarea este esentiala, unul dintre parteneri sa fie intr-o pozitie de subordonare.

Doi oameni nu pot fi fericiti daca unul doreste sa conduca, sa-l subordoneze pe celalalt. Doar cand se considera egali, ei gasesc o cale de rezolvare a unei situatii dificile, a concluzionat Ramona Covrig.

 6 adevaruri despre cupluri
Dupa 20 de ani de activitate, Dr. Howard Markman, profesor de psihologie la Universitatea Denver si director al Centrului pentru Studii Maritale si de Familie, si dr. Clifford Notarius, profesor de psihologie la Universitatea Catolica din Washington D.C. si director al Centrului pentru Psihologia Familiei, au formulat sase adevaruri despre cupluri:

1. Fiecare relatie are un rezervor de speranta. Cei doi au constatat in cercetarile lor ca si cele mai distructive certuri pornesc de la intentii bune. Acestea se gasesc in rezervorul de speranta datorita caruia partenerii cred ca poate exista o relatie foarte buna.

2. O singura greseala sterge zece lucruri bune. Specialistii recomanda partenerilor sa invete cum sa-si controleze furia si schimburile negative prin gasirea unei modalitati de a exprima constructiv ceea ce simt.

3. Mici schimbari in interiorul unui partener produc mari schimbari in relatie. Cuplurile care au probleme cred ca doar un miracol ii poate salva si il tot asteapta. Fiecare considera ca, daca celalalt s-ar schimba, totul ar fi perfect. Solutia apare atunci cand unul dintre parteneri intelege ca micile modificari in comportamentul sau au un efect pozitiv major asupra relatiei.

4. Nu diferentele intre parteneri provoaca probleme, ci modul in care sunt tratate aceste diferente atunci cand ies in evidenta. Specialistii au constatat ca, in cuplurile fericite, partenerii nu se concentreaza pe problemele asupra carora sunt sau nu de acord, ci pe dezvoltarea comunicarii. Iar aceasta nu inseamna eliminarea diferentelor sau fortarea consensului, ci tocmai intelegerea deosebirilor dintre ei.

5. Barbatii si femeile lupta folosind arme diferite, dar sufera rani similare. In ciuda miturilor, barbatii si femeile difera prea putin in privinta dorintelor legate de intimitate. Totusi, barbatii au dificultati in a face fata conflictelor, iar femeile, in a face fata distantei emotionale.

6. Partenerii trebuie sa exerseze abilitatile relationale pentru a deveni buni. Suntem bombardati de celebritati care se lauda cu al cincilea sot, a saptea sotie. In loc sa-si schimbe constant partenerii, oamenii ar trebui sa invete sa managerieze conflictele, furia si disensiunile comune oricarui cuplu.

 „10 motive stupide care distrug un cuplu” ,dr. Laura Schlessinger, Editura Curtea Veche
Consilier matrimonial, realizatoarea unei emisiuni de radio cu audienta internationala si autoarea a cinci carti de succes, si-a castigat renumele de expert in rezolvarea conflictelor stupide prin care oamenii isi saboteaza fericirea. Cartea este un ghid exceptional pentru cei ce vor sa aiba o relatie de cuplu armonioasa.

Codul etic al cuplului in 9 pasi:
1. Comportamentul si abilitatile necesare pentru o relatie eficienta se deprind in timp si de aceea suntem constienti ca in fiecare zi vom invata cate ceva nou in cuplu.
2. Ca sa poti iubi pe cineva, trebuie mai intai sa te iubesti pe tine insuti si de aceea vom avea grija ca nevoile noastre psihologice sa fie satisfacute (sa ma simt conectat, capabil, incurajat, sa simt ca semnific ceva).
3. Majoritatea relatiilor de cuplu pot fi imbunatatite atunci cand exista o intelegere mai profunda a propriului comportament si de aceea vom fi mai constienti de scopurile din spatele acestuia.
4. Imaginea de sine se imbunatateste atunci cand realizam ca suntem in control asupra propriilor noastre vieti si de aceea vom incerca sa ne ghidam dupa principiul tu esti tu, eu sunt eu si apoi exista noi.
5. Avem puterea de a alege cum gandim, ce simtim, cum ne comportam si mai ales avem puterea de a selecta atitudinea pe care trebuie s-o avem in fata evenimentelor si de aceea vom evita sa ne blamam unul pe altul pentru nemultumiri.
6. Putem invata sa actionam, mai mult decat sa reactionam, analizandu-ne inainte de a raspunde. Putem alege un raspuns nou, care sa fie in concordanta cu scopurile pozitive, si de aceea vom incerca sa evitam comportamentele stereotipe, neproductive. 7. Vom evita pe cat se poate comunicarea ineficienta in relatia de cuplu: criticismul, dispretul, defensiva si limbajul agresiv.
8. Vrem o relatie de cuplu sanatoasa si de aceea vom alege sa cooperam, sa contribuim, sa ne incurajam si sa ne acceptam responsabilitatea pentru comportamentul nostru.
9. Pentru ca ne dorim sa traim pana la adanci batraneti impreuna, dansand Valsul Casniciei, promitem sa ne sprijinim unul pe celalalt atunci cand suntem obositi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here