Bani stransi de liceeni pentru #NoiFacemUnSpital

In cadrul unui proiect, 36 de liceeni au strans 2.000 euro pentru #NoiFacemUnSpital, in 24 de ore, prin testarea unor idei de afaceri. Tinerii cu varste de 15-18 ani din mai multe orase s-au adunat la Bucuresti sa invete despre antreprenoriat, intre 26 si 31 august la prima editie a festivalului de antreprenoriat pentru liceeni Spark Week.

Citeste si Burse pentru liceeni la primul festival de antreprenoriat din Romania

Timp de o saptamana, acestia au interactionat cu 20 de antreprenori si manageri, printre care: Bogdan Radulescu (Head of Partnership & New Business – UNTOLD si NEVERSEA), Bogdan Mugescu (Director Dezvoltare – frufru), Daniel Voinea (Brand Manager – Librariile Carturesti), Raluca Necula (Events & Project Management Director – Therme Bucuresti), Alin Copindeanu (CEO & Co-founder – Tudor Personal Tailor). De asemenea, participantii au vizitat 6 business-uri, alaturi de fondatorii acestora si au participat la 5 ateliere practice, invatand despre marketing, vanzari si despre etapele lansarii unui business.

Liceeni la primul festival de antreprenoriat din Romania

In echipe, tinerii au gandit o idee de produs pe care sa-l vanda in maxim 24 de ore. Cei 36 de participanti au ales sa testeze vanzarea unor diverse produse si servicii: bratari personalizate, carti surpriza sub conceptul „Blind date with a book”, casatorii pentru o zi, tricouri cu grafica moderna creata de ei si inspirata din arta, bratari pentru purtarea medicamentelor cu tine atunci cand urmezi un tratament. Pentru realizarea acestor produse, ei au folosit ideile generate in cele 5 zile ale taberei, sfaturile primite de la antreprenori, resursele puse la dispozitie de EA – The Entrepreneurship Academy, imprimante 3D in colaborare cu antreprenorii cu care au interactionat la Spark Week.

Fiind un exercitiu de invatare, toti banii stransi de tinerii participanti au fost donati catre o cauza sociala – initiativa #NoiFacemUnSpital a Asociatiei Daruieste Viata. Carmen Uscatu, fondatoarea organizatiei, a avut o conversatie inspirationala cu participantii in care le-a explicat ce presupune constructia de la zero a primului Spital de Oncologie si Radioterapie Pediatrica din Romania.

Desi participantii au fost impartiti in 5 echipe care au concurat intre ele pentru a vedea cine face cele mai multe vanzari, toti banii stransi au fost pusi la un loc pentru a sustine constructia spitalului. In total, in mai putin de 24 ore, cei 36 de tineri au strans 9924 lei, intr-un mod in care si-au testat si abilitatile de antreprenori.

„#NoiFacemUnSpital a devenit, dincolo de constructia si amenajarea unei cladiri, menita sa trateze uman si la standarde europene, copiii bolnavi de cancer, un fenomen social care ne-a readus speranta ca se poate.Se poate atunci cand iesi din amorteala si te implici. Se poate atunci cand lasi fricile deoparte si decizi sa actionezi. Se poate atunci cand decizi sa semnalezi orice abuz, mic sau mare, asupra ta sau asupra aproapelui. Se poate cand implicarea devine un gest de igiena personala, fara de care constati ca nu mai poti trai. Imi doresc ca adolescentii sa respire acest SE POATE. De aceea am acceptat invitatia de a fi alaturi de ei la Spark Week”, a declarat Carmen Uscatu, fondatoarea Asociatiei Daruieste Viata.

Intr-adevar, tinerii au aratat ca se poate sa te mobilizezi pentru o cauza, dar si sa faci acest lucru in timp ce inveti cum sa fii antreprenor.

Luiza Amzolin, Project Manager Spark Week si Admission Manager EA – The Entrepreneurship Academy, declara:

„Ne-am propus ca in Spark Week sa cream o experienta de invatare concentrata intr-o saptamana, care imbina teoria cu practica, astfel incat tinerii sa testeze antreprenoriatul ca optiune de cariera. Participantii au experimentat ce pot crea intr-un timp scurt, daca lucreaza eficient in echipa si daca isi asuma obiectivele respective. Este incredibil progresul realizat in atat de putin timp, iar pentru ei constientizarea acestui tip de invatare, cand teoria este transpusa imediat in practica, i-a facut si mai curiosi si dornici de dezvoltare. Ne bucuram foarte tare ca am intalnit multi tineri cu o dorinta vizibila de crestere, cu o curiozitate iesita din tipare si cu mult potential antreprenorial.”

Spark Week – The Future Entrepreneurs Festival este organizat de EA – The Entrepreneurship Academy, prima facultate din Sud-Estul Europei dedicata antreprenoriatului, unde studentii invata practic inca din prima zi de scoala cum sa isi construiasca si sa isi dezvolte o afacere. Spark Week a fost la prima editie, urmand sa se desfasoare de doua ori pe an. A doua editie Spark Week va avea loc in ianuarie 2020. Tinerii interesati se pot pre-inscrie deja.

Citeste si Un liceu din Romania premiat la Viena ca Scoala Antreprenoriala

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here