Ce vaccin antigripal pot face copiii si mamele care alapteaza

Gripa face victime noi in fiecare zi in Romania. Bilantul deceselor se schimba de la o zi la alta. Medicii atrag atentia ca singura protectie eficienta impotriva gripei o reprezinta vaccinarea antigripala. Dar ce vaccin antigripal pot face copiii si mamele care alapteaza, din oferta existenta pe piata?

Citeste si: Totul despre imunitatea mamei si a copilului

Daca alegeti sa va vaccinati dar alaptati, nu orice vaccine antigripal este indicat. La fel in cazul copiilor, din cele 3 tipuri de vaccinuri care se comercializeaza in Romania, doar doua pot fi facute copiilor. Dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie si Coordonator al Grupului de Vaccinologie al Societatii Nationale de Medicina Familiei a precizat ca Trivalent se administreaza începând cu 6 luni la orice varsta, la fel Vaxigrip tetra se administreaza începând cu 6 luni la orice varsta, in schimb Influvac tetra se administreaza doar persoanelor peste 18 ani.

Iata cum se fac vaccinurile antigripale

Schema de vaccinare cu vaccin trivalent este urmatoarea: pentru copiii 6 luni – 3 ani se va administra 0,25 ml (o jumatate de doza), pentru persoanele cu varsta mai mare de 3 ani se va administra 0,5 ml ( doza întreaga), iar pentru copiii 6 luni – 8 ani care se vaccineaza prima data se vor administra 2 doze la interval de o luna intre ele.

,,Vaxigrip tetra se poate administra incepand cu varsta de 6 luni. Pentru copiii 6 luni – 3 ani, se va administra aceeasi doza ca la adult (0,5 ml). Adica fiola intreaga si nu jumatate. In rest ramane la fel. Pentru copiii cu varste cuprinse intre 6 luni – 8 ani (inclusiv) care primesc pentru prima oara vaccinul gripal, se administreaza 2 doze la interval de o luna. Influvac tetra se poate administra in acest moment (conform prospectului) doar persoanelor adulte”, a explicat dr. Gindrovel Dumitra.

Citeste si: Imunizarea prin vaccinare la copil

In ceea ce le priveste pe mamele care alapteaza, medicii pediatri sunt de parere ca Vaxigrip tetra se poate face si la copil, dar si la mama, fara probleme.

Gripa de tip AH1N1

Componenta vaccinului gripal, aceeasi pentru toata emisfera nordica, include si tulpina AH1N, care a dat mari batai de cap romanilor anul acesta.
Toate decesele cauzate de gripa, cu exceptia unuia a fost de tipul AH1N1.
Eurosurveiilance a comunicat recent rezultatele unui studiu privind eficacitatea vaccinului actual contra gripei de tip AH1N1.

,,Studiul arata ca in Canada, tara aflata pe aceleasi „coordonate gripale” cu Romania (emisfera nordica, sezon gripal in derulare, componenta vaccinului identica), acest vaccin cu aceasta compozitie, reduce riscul de a face gripa cu virus AH1N1 cu 72% (atentie, in sezonul trecut, rata de reducere a riscului era de sub 20%!). In concluzie, daca mai gasiti vaccinul, vaccinati-va, nu e tarziu si e sigur!” indeamna dr. Sandra Alexiu, medic de familie.

Citeste si: Vaccinarea nu este o optiune, este un drept

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here