Vaccinarea nu este o optiune, este un drept

Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia asupra faptului ca vaccinarea impotriva bolilor transmisibile prevenibile este esentiala pentru protejarea sanatatii populatiei. Vaccinurile ajuta organismul sa-si produca proprii anticorpi, asigurand cea mai eficienta metoda de aparare împotriva unor boli infectioase grave, care pot cauza complicatii severe și pot conduce la deces. Vaccinarea este cu atat mai importanta cu cat imunizarea fiecarei persoane ii protejeaza de imbolnavire si pe cei din jur.

Citeste si: Imunizarea prin vaccinare

În Romania, vaccinarea nu este inca obligatorie. Ministerul Sanatatii a aprobat un calendar national de vaccinare, care prevede ca, inca din primele ore de viata si pană la varsta de 14 ani, copiii ar trebui sa fie vaccinati dupa urmatoarea schema:

Primele 24 de ore de viata: vaccin hepatitic B (Hep B)

Primele 2-7 zile de viata: vaccin de tip Calmette Guerrin (BCG)

2 luni: vaccin diftero-tetano-pertussis – acelular – poliomielitic – Haemophilus B – hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-HepB); vaccin pneumococic conjugat

4 luni: vaccin diftero-tetano-pertussis – acelular – poliomielitic – Haemophilus B – hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-HepB); vaccin pneumococic conjugat

11 luni: vaccin diftero-tetano-pertussis – acelular – poliomielitic – Haemophilus B – hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-HepB); vaccin pneumococic conjugat

12 luni: vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR)

5 ani: vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR)

6 ani: vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI)

14 ani: vaccin diftero-tetanic pentru adulti/vaccin diftero-tetano-pertussis acelular

6 saptamani: vaccin diftero-tetano-pertussis acelular – poliomielitic – Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep.B) doza I

Dr. Ioana Budiu, medic primar medicina de familie, Grupul de Vaccinologie al Societatii Nationale de Medicina Familiei, ne-a declarat: Ca medic de familie recomand cu convingere vaccinarea. De ce? Pentru ca este mult mai intelept sa previi o boala atunci cand poti decat sa o tratezi sau, mai grav, sa te lupti cu complicatiile bolii si sechelele acestora. Vaccinurile ii protejeaza pe cei vaccinati si, in acelasi timp – pentru ca acestia nu mai raspandesc boala – sunt protejati și cei vulnerabili din jurul lor care nu pot fi vaccinati din varii motive. Putem preveni prin vaccinare anumite tipuri de cancer sau chiar decese. Avem acum laindemana vaccinuri care de-a lungul deceniilor si-au dovedit eficienta si al caror profil de siguranta este confirmat si permanent supravegheat. Nu ne mai intalnim azi in Romania cu unele boli grave cum ar fi variola sau poliomielita, pentru ca acestea au disparut tocmai datorita vaccinarii pe scara larga. In schimb ne confruntam cu epidemii de rujeola si gripa, boli care sunt prevenibile prin vaccinare si care nu ar fi aparut daca majoritatea populatiei s-ar fi vaccinat. Un medic infecționist care a văzut sub ochii lui cum se sting copii din cauza complicatiilor rujeolei a spus : „Aceste decese ar putea fi cauzate de cei nevaccinati“, care ar fi trebuit sa-i protejeze pe ei, cei fara scut in fata bolii. Frica legata de vaccinuri si vaccinare vine din necunoastere. Tuturor ne este teama de necunoscut! Informati-va din surse care au la baza dovezi stiintifice. Nu aplecati urechea la barfe de colt de strada sau bloguri care nu cauta decat atentie. Aveti incredere in medicii vostri, care stiu sa va aduca informatiile de care aveti nevoie. Aveti incredere in sfaturile lor care au la baza ani si ani de studiu si experienta.

Ca mama m-am vaccinat eu si mi-am vaccinat copiii pentru a ramane sanatosi, eu si familia mea, dar si pentru a fi acolo, in cabinet, alaturi de pacientii pe care ii am in grija. Am privilegiul sa indrum si alte familii, explicandu-le cum sa evite suferinta si sa o previna prin vaccinare. Ma bucur pentru fiecare persoana – adult sau copil – care nu trebuie sa indure simptomele unei boli si zilele de spitalizare. Vaccinati-va la timp! Bolile copilariei pot avea forme grave sau pot duce la deces. Vaccinurile sunt sigure si salveaza vieti”, a concluzionat Ioana Budiu.

Vaccinuri optionale

In afara vaccinurilor cuprinse in Planul National de Imunizare, exista si o serie de vaccinuri pentru cei care isi doresc o protectie suplimentara. Acestea vizeaza patru categorii de persoane: copiii, femeile insarcinate, adultii si persoanele care calatoresc. (Pentru aceasta din urma categorie, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe exista o lista a vaccinurilor obligatorii si recomandate pentru fiecare tara. De asemenea, pe acelasi site veti gasi si lista cabinetelor unde pot fi efectuate vaccinarile internationale.)

Pentru copii:

  • vaccin varicelic
  • vaccin pneumococic
  • vaccin hepatitic A
  • vaccin rotaviral
  • vaccin HPV
  • vaccin antigripal

Pentru femeile insarcinate:

  • vaccin antigripal
  • vaccin dT (diftero-tetanic)
  • vaccin dTpa (diftero-tetanic-pertussis acelular)
  • vaccin hepatitic B
  • vaccin ROR (rujeolic-rubeolic-urlian)

Pentru adulti:

  • vaccin hepatitic B
  • vaccin hepatitic A
  • vaccin HPV
  • vaccin dT (diftero-tetanic)
  • vaccin dTpa (diftero-tetanic-pertussis acelular)
  • vaccin antigripal
  • vaccin pneumococic
  • vaccin varicelic
  • vaccin ROR (rujeolic-rubeolic-urlian, viu atenuat)

Citeste si: 8 confruntari despre alaptare si vaccinare, explicate de pediatrul Gabriela Silvia Duta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here