Talus valgus este o pozitie vicioasa a piciorului caracterizata printr-o flexie dorsala exagerata a piciorului care poate atinge fata antero-laterala a tibiei. De obicei apare la bebelusi, dar nu numai. Nu este un motiv de ingrijorare, dar nici nu trebuie ignorata aceasta problema. Cum se trateaza piciorul talus valgus ne ofera detalii Sorina Chira, kinetoterapeut la Apollus Institute.
Talus valgus poate avea mai multe cauze. Cel mai frecvent este cauzat de pozitia intrauterina (pozitie inghesuita, sarcini gemelare, pozitie pelvina, fat cu greutate mare), dar poate avea si cauze genetice.
,,In unele cazuri aceasta afectiune se poate asocia cu displazie de sold, de aceea se recomanda ecografie de sold intre 1-3 luni. Aceasta pozitie vicioasa a piciorului se poate asocia si cu picior plat.”, a precizat Sorina Chira, kinetoterapeut la Apollus Institute.
Tipuri de malpoziții:
– Piciorul talus – sprijinirea se face pe călcâie, iar laba este îndreptată în exterior
– Piciorul valgus – sprijinirea are loc pe partea interioară a piciorului
– Talus valgus
– Metatarsus varus – jumătatea din față a labei este orientată spre interior
– Varus equin – laba piciorului întoarsă total spre interior într-un unghi drept cu gamba
Cum se trateaza
In cazurile usoare, talus valgus se poate corecta de la sine in primii 4 ani de viata pana la definitivarea calcaturii.
,,In cazul acestei afectiuni, kinetoterapia este indicata pentru o recuperare sigura si mai rapida. Tratamentul de recuperare consta in miscari pasive ale piciorului si masaj in zona scobiturii plantare si pe fata interna a gambei pentru stimularea musculaturii responsabile de mentinerea unui arc plantar medial si lateral normal. Aceste exercitii de stimulare sunt facute atat de catre kinetoterapeut cat si de mama la domiciliu”, a declarat kinetoterapeuta de la Apollus Institute.
Diagnosticarea precoce a tal-valg-ului si inceperea cat mai rapida a kinetoterapiei sunt foarte importante in recuperarea acestei afectiuni.
,,In unele cazuri, la varsta mersului, pe langa tratamentul de recuperare copiii trebuie sa poarte ghete cu sustinator plantar si caramb inalt”, a precizat Sorina Chira.
In cazurile grave este necesara ortezare, gipsare sau chiar tratament chirurgical. Acestea insa sunt extrem de rare.
Autor: Alexandra Mănăilă
Citeste si Gimnastica prenatala, beneficii in sarcina